Dan Dungaciu: ”MAE a devenit un ONG de stat!”. De ce spune asta?

 

„IRELEVANȚA a devenit politică de stat! La Reuniunea Anuală a Diplomației Române, niciun oficial străin de rang înalt nu a fost prezent în sală, semnalează Dan Dungaciu. prim-vicepreședinte AUR, potrivit unui comunicat al partidului.

Conform acestuia, reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR) ar fi trebuit să fie demonstrația influenței externe a României, locul în care Bucureștiul își prezintă proiectele, își adună partenerii și își afirmă interesele, Ediția din acest an a demonstrat însă contrariul: niciun oficial străin de rang înalt nu a considerat necesar să fie prezent în sală, spune el.

„Au rămas videoconferințele, mesajele înregistrate și discursurile oficiale rostite între reprezentanții aceluiași aparat de stat. O reuniune a diplomației fără diplomați străini de rang înalt este imaginea exactă a izolării și irelevanței în care actuala putere a împins România. Din 2024 încoace, pașii irelevanței strategice au fost fermi și implacabili. În 2024, la RADR au fost prezenți ministru de externe al Luxemburgului, reprezentanți ai Ucrainei și R. Molodva. În 2025, doar reprezentantul R. Moldova. În 2026, nu a mai venit nimeni. (Ministrul de externe al Bahrainului a fost anunțat inițial drept „invitat special” – „invitatul special” nu a mai venit și a participat numai prin… videoconferință.)

În timp ce statele din regiune construiesc formate de cooperare, negociază, intermediază și propun proiecte, România repetă mecanic aceleași fraze scrise la Bruxelles sau în sediile Partidului Democrat din SUA și își confundă politica externă cu activismul ideologic.

Grupul de la Vișegrad își relansează cooperarea și discută proiecte concrete privind infrastructura Nord–Sud, energia, transporturile, digitalizarea și securitatea regională. Polonia își construiește sistematic profilul de putere regională. Turcia discută atât cu aliații occidentali, cât și cu actorii aflați în conflict și produce inițiative proprii pentru Marea Neagră. Bulgaria își definește interesele, dezvoltă cooperarea regională și încearcă să transforme poziția sa geografică într-un avantaj politic.

România ce proiect are?

Care este inițiativa regională concepută la București și asumată de alte capitale? Ce format diplomatic a creat România? Ce negociere importantă a inițiat? Ce dosar european a construit? Ce idee românească a fost preluată de partenerii noștri?

În lipsa unor răspunsuri, MAE nu mai funcționează ca instituția care formulează și apără interesele unui stat. A devenit un ONG finanțat de stat: produce lozinci, organizează evenimente, distribuie comunicate, proclamă valori și execută teme ideologice, dar nu construiește putere, influență sau capacitate de negociere pentru România.

Ministerul Afacerilor Externe trebuie să fie centrul de gândire strategică al statului român. Astăzi, MAE se comportă ca o organizație de activism diplomatic plătită din bugetul public.

Față de evoluțiile din regiune, MAE este strident, belicos și isteric, fără ca această retorică să fie susținută de o strategie românească. A condamna agresiunea Rusiei și a apăra securitatea României sunt obligații firești. Dar politica externă nu înseamnă concurs de strigăte și nici multiplicarea mecanică a comunicatelor altora.

România trebuie să fie fermă, lucidă și puternică. Fermitatea fără proiect devine gălăgie. Belicismul verbal, atunci când nu este susținut de putere, inițiativă și obiective proprii, nu impresionează pe nimeni și nu apără niciun interes național.

Potăile sunt isterice. Dulăii nu sunt isterici. Statele puternice nu țipă: își definesc interesele, își construiesc alianțele, deschid canale, impun teme și obțin rezultate.

Actuala conducere a MAE confundă diplomația cu indignarea publică, iar politica externă cu semnalizarea morală. România nu are nevoie nici de ambiguitate față de Rusia, nici de obediență față de altcineva. Are nevoie de propria strategie.

România are nevoie de un proiect pentru Marea Neagră, de o politică articulată pentru Republica Moldova, de o strategie pentru Balcani, de o poziție coerentă în interiorul Uniunii Europene și de reconstruirea relației strategice cu Statele Unite. Are nevoie să transforme poziția geografică, dimensiunea, resursele energetice și apartenența la NATO într-o capacitate reală de influență”, a mai afirmat prim-vicepreședinte AUR.

AUR solicită conducerii MAE să prezinte public răspunsuri clare:

  1. „Care este proiectul regional major propus de România partenerilor săi?
  2. Care sunt obiectivele proprii ale României la Marea Neagră?
  3. Ce inițiativă diplomatică românească a fost acceptată în ultimul an de aliații noștri?
  4. Care sunt rezultatele măsurabile ale diplomației române, dincolo de reuniuni, declarații și fotografii?
  5. Cum explică MAE faptul că la principala reuniune anuală a diplomației române nu a fost prezent fizic niciun oficial străin de rang înalt?

Absența invitaților străini din sala Reuniunii Anuale a Diplomației Române nu este un simplu accident de protocol. Este diagnosticul unei instituții care vorbește tot mai tare și contează tot mai puțin.

MAE trebuie să redevină Ministerul Afacerilor Externe al României, nu un ONG ideologic finanțat de stat”, a conchis Dungaciu.

Share

2 COMENTARII

  1. A ajuns ghena de gunoaie politice plantate intenționat in conducea acestui organism al României! De peste 10 ani, în această entitate au fost numai rable, răgălii, gunoaie, plantate de gunoiul din funcția supremă a statului român! Afaceri externe ale României sau afaceri in străinătate ale cocalarilor adunati politic pentru distrugerea României contra îmbogățirii rapide personal?! Totul, dar tot e distrus de peste 10 ani, orice relație, otice parteneriat, orice înțelegere favorabilă României au fost distruse intenționat, până și minciuna cu legături in Germania și Franța sunt distruse, au rămas legăturile la nivelul prostiei și a prostului gust cu republica moldova și ukraina pe baza de cerșetorie, șantaj și amenințări.

  2. „MAE ului daca-i pui lacat dea draq daca se prinde cineva o saptamana” ! O institutie irelevanta dar cumplit cheltuitoare de fonduri : 100 ambasade cu ambasadorii adiacenti platiti gras, 30 consulate cu consuli generali platiti bine deasemenea, resedinte somptuoase etc.etc . Plati in valuta bineinteles ! O risipa colosala, contributie uriasa la deficit . Injumatatit trebuie !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Rîde lumea de se plînge

România veselă continuă ca o emisiune nesfîrșită. Nu-i ziulică...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

S-a trezit preşedintele: ”Nu putem să mai așteptăm și va urma o desemnare” de premier

Președintele Nicușor Dan a dat de înţeles luni, în...

Instanţele din România introduc „normarea” activităţii. Ce înseamnă

Din 15 septembrie, toate Judecătoriile, Tribunalele și Curțile de...

Cu picioarele prin politică, la nivel înalt

Trei dintre cei mai importanți oameni din conducerea PSD...

Alertă pe piața carburanților: motorina poate ajunge la 14 lei/l în România

Motorina ar putea ajunge la 14 lei pe litru...