Putinismul se întoarce în Europa sub numele Angela Merkel

 

Primul „putinist” din istoria recentă a fost președintele Donald Trump. Nici n-a apucat să devină oficial președintele SUA, adică să depună jurământul pe 20 ianuarie 2017, că eticheta absurdă de putinist a fost aplicată de către politica democrată americană, de către presa de mainstream, de către oameni de opinie din Statele Unite. Putinist și gata, fără nicio probă, fără niciun argument. Ideea de putinist a fost cea care a conturat, de fapt, începutul primului mandat și, practic, tot primul mandat al președintelui american.

După care eticheta s-a întins, s-a răspândit în Europa, de-a lungul oceanului, și este aplicată, cu aceeași nesăbuință, cu aceeași lipsă de probe, și politicienilor care nu convin din spațiul european, evident inclusiv în România.

Dar, dacă există în spațiul european un politician care să întrupeze maximal ideea de politician putinist, fără ghilimele, adică politician care își asumă proiectul lui Vladimir Putin și își asumă colaborarea cu Vladimir Putin, acest politician este AngelaMerkel. Fostul cancelar a dispărut din joc, dar acum s-a întors. Și s-a întors zilele trecute, la congresul CDU, congresul creștin-democraților germani, de la Stuttgart. S-a întors în aclamațiile participanților. A fost aplaudată vreme de un minut atunci când numele i-a fost rostit de către cnacelarul Merz, dușmanul personal și politic al doamnei Angela Merkel.

Faptul că a fost aplaudată și primită cu ovații înseamnă două lucruri. Unu, că cel puțin jumătate dintre creștin-democrații germani sunt de acord cu ce a făcut Angela Merkel. Atunci a deschis relația cu Federația Rusă și și-a bazat relația cu Moscova pe ideea că interconectivitatea aduce securitate. Altfel spus, Nord Stream1 și Nord Stream2 nu sunt doar proiecte comerciale, sunt proiecte de securitate. Noi primim energie de la ruși și trimitem bani mulți, și legătura dintre noi este atât de puternică încât e absurd ca un război să se petreacă. Pentru că a rupe această relație economico-securitară, care funcționează atât de bine, era de neconceput. Acesta a fost putinismul doamnei Merkel, care și-a asumat politica externă a UE față de Federația Rusă, fără să fi avut vreun mandat de la Bruxelles. Putinismul, în cazul domniei sale, nu este folosit ca o etichetă, ci ca un proiect de securitate. Acesta a fost proiectul doamnei Angela Merkel.

După invazia Federației Ruse în Ucraina, vine discursul din 5 decembrie 2022 al cancelarului social-democrat Scholz, care vorbește despre Zeitenwende, adică schimbarea de paradigmă istorică. Schimbarea înseamnă întoarcerea cu spatele la Federația Rusă, ruperea legăturilor cu Federația Rusă, decuplarea. Cuplarea nu mai există, pentru că interconexiunea NU mai aduce securitate. Acela era noul proiect.

Iată că, zilele trecute, s-a produs această schimbare majoră față de Zeitenwende: Angela Merkel s-a întors și este aplaudată.

Dincolo de faptul că mulți creștin-democrați germani au nostalgie față de relația cu Federația Rusă, s-ar putea să mai fie ceva. Suntem într-un context în care liderii europeni importanți anunță refacerea canalelor de comunicație cu Moscova. Franța își trimite cel mai redutabil diplomat acolo, care ar putea stabili punți, Italia face la fel, cel puțin asta sugerează. Și iată că Germania sugerează aceleași lucruri, cu forță și cu proiect german.

Puneți totul la pachet. Faptul că Germania își construiește o nouă armată, deci asta înseamnă putere la nivel european fără precedent, faptul că se vorbește despre obligativitatea serviciului militar, asta înseamnă cu totul și cu totul o altă atitudine față de armata și istoria germană – cu ce consecințe? Gândiți-vă la faptul că nemții, în acest moment, prin CDU, transmit mesajul că dreptul de veto la UE trebuie să fie abolit, altfel spus, statele mici sau mijlocii să nu mai poată depune drept de veto în ceea ce privește securitatea și politica de securitate. Și să ne gândim inclusiv la faptul că domnul Merz a transmis un mesaj că nu vrea nicio relație cu AfD-ul, merge spre mainstream, își asumă proiectul germano-european – federalizarea? – și se pare că și-l asumă din poziția de coordonator al acestui proiect.

În tot acest context, ideea de revenire la Angela Merkel și de resalutare a poziției putiniste a doamnei Merkel ar trebui să ne dea de gândit. Se pare că, la nivelul Bruxelles-ului, se întâmplă lucruri care ne vor lăsa, pentru nu știu câta oară, în offside internațional. Și lucrul acesta este cu atât mai grav, cu cât prestația domnului Nicușor Dan, de la Washington, agenda deplasării din Statele Unite în general, ne-a arătat că președinția României nici măcar nu l-a salutat pe domnul Trump pentru efortul de pace în Ucraina al actualei administrații americane. Nici măcar numele Ucrainei nu a fost invocat, ca să nu cumva să dăm credit poziției americane.

Riscăm să cădem între scaune, fără o relație strategică cu America și fără nicio relaționare cu UE, dacă Bruxelles-ul merge într-o direcție pe care noi, în acest moment, nici nu o intuim. Suntem minori pe ambele dosare.

Vin vremuri complicate pentru România, care ne confirmă un singur lucru: în plan extern, în politica externă și de securitate, România președintelui Dan nu e cu nimic mai bună decât România economică și socială a premierului Bolojan.

Share

14 COMENTARII

    • mi-e imi place designul. e curat, minimalist si bine structurat. header-ul are dimensiune potrivita si nu umple pagina.

      cit despre mesaje, doar nu uitam ce am scris… 😉

      Spor, intentie pura, intelepeciune si inspiratie!

    • Nimic din ceea ce se ascunde in intuneric cu are o forta a sa proprie, autentica. Prin natura sa, Universul este benign lipsit de un principiu al raului si exista de miliarde de ani in rostul sau…

      Deci raul, ca si binele, aceasta dualitate, pe linga altele, este creata numai de mintea umana, sarcaul om ajuns la un pas de a deveni parazitul care distruge Planeta. Singura forma de viata de pe aceasta planeta care vrea sa o distruga.

      Religia nu este credinta. Religia a monopolizat credinta si l-a inchis pe Dumnezeu, pe Spirit in biserica si l-a facut dependent de niste scrieri, vorbe care apartin altora. Pare o actiune de tip reptilian care este pura conditionare.

      E ca si cum in drept nu se recunoaste ceea ce nu se vede desi ceea ce se vede e numai vreo….5% din ceea ce este???

      Eu merg mai spre metafora, mai inspre Spirit si mai putin inspre materia care in fond si ea este energie. „Am cautat materie in tot Universul insa nu am gasit decit energie”. Structurile de credinte bata-le vina…

      Sau mai plastic. Realitatea este o cuta in infinit (Radu Cinamar). Dincolo de ea, ianinte de ea, in stinga si in dreapta ei este tot infinit. Unde e realitatea?

      Da pentru pragmatism! Da sa ne gospodarim cu simt de raspundere, da pentru viata, da pentru iubire, da pentru frumusete, pace, compasiune, cumpatare, curaj, purtiatea intentiei, generozitate, smerenie!

  1. Unde naiba e „suveranismul” ala pe care-l tot clamati?
    Va ocupati atat de personalitatea lui Trump si de ce face sau nu face el si, de Putin, incat ati uitat sa va adresati ROMANILOR! Voi, astia care va ziceti „suveranisti”, va inchinati la „zeul” Trump, ceilalti, care-si zic „progresisti”, se inchina la „zeul” Ursula si impreuna-l blestemati pe „satana” Putin. Si unii si ceilalti, vreti ca tara asta sa continue sa fie ocupata militar de straini, si unii si altii vreti ca Tara sa depinda si sa fie in siajul cuiva din strainatate.
    Nici unii insa, nu va inchinati la poporul roman si nu va ocupati de obtinerea adevaratei suvaranitati, independente si libertati pentru EL!
    Deci, care e diferenta? Voi trageti hais, ceilalti cea, dar nici unii, nici ceilalti nu vreti sa mergeti pe drumul drept si corect!

    • descrie drumul drept si corect.

      …”dar nici unii, nici ceilalti nu vreti sa mergeti pe drumul drept si corect!”….

      te urmaresc cu interes.

    • In mare, daca luam in consideratie faptul ca “suveranism” inseamna castigarea si intarirea suveranitatii, anume, a autoritatii supreme si independente a statului de a-si exercita in deplinatate si nelimitat puterea pe intregul intins al propriului teritoriu si de a-si gestiona afacerile, atat pe cele interne cat si pe cele externe fara nici un fel de amestec extern, manifestand independenta politica si bazandu-se pe libertatea poporului de a-si decide singur soarta, fara nici un fel de transfer de putere catre institutii supranationale (UE, NATO, ONU, de exemplu) sau forte globale (SUA, China, Rusia, Germania, Franta, etc), atunci, drumul drept si corect al unui suveranist sau al unei miscari suveraniste, nu poate fi DECAT cel descris de definitia suveranismului!
      Drumul drept si corect sau cel gresit, nu este ceva ce tine de dorintele sau de intelegerea cuiva ci, de insasi definitia miscarii din care se presupune ca cineva face parte.
      N-ai cum sa te prezinti ca suveranist, cand ceri amestecul unei entitati exterioare propriului stat, in treburile interne ale tarii tale! E ceva ce tine de bunul simt elementar.
      Nu se poate defini un drum, fara a stabili care trebuie sa fie capatul lui. In prezent, stim unde suntem, de unde poate incepe drumul dar, neavand nici un obiectiv de tara, nu avem cum trasa un drum si cu atat mai putin, un parcurs al acestuia. Evolutia unei societati insa, nu se poate face stabilind un anume punct final, dincolo de care nu mai exista nimic! De aceea, trebuie ca societatea sa-si propuna un tel si sa faca totul pentru a ajunge acolo. Odata ajunsa in acel punct, isi va stabili alt nou tel, pe care si-l va urmari si tot asa, la infinit… probabil!
      Dincolo de activitatile unei miscari politice sau a alteia, eu personal, consider ca drumul drept si corect e acela pe parcursul caruia, pastrandu-ne si valorificandu-ne propria istorie, cutume, personalitate nationala, resurse, atat materiale cat si intelectuale, mergem in sensul evolutiei firesti, parcurgand pe rand, toate treptele necesare: asigurarea bunastarii sub toate aspectele ei, pentru fiecare cetatean roman in parte, dezvoltarea eficienta a stiintei astfel incat sa ajungem sa ne cream singuri tehnicile si tehnologiile necesare pentru a ne atinge obiectivele nationale, etc.
      Sigur ca n-am nimic impotriva colaborarii cu entitati externe dar aceasta eventuala colaborare, trebuie sa fie permisa NUMAI in limitele necesare atingerii obiectivului final de moment si NUMAI in masura in care suveranitatea si independenta proprie sau bunastarea propriilor cetateni, nu au de suferit!

    • ai cheia chiar in mesajul tau si pentru a e egala sansele, se pare ca e singura alternativa:

      „N-ai cum sa te prezinti ca suveranist, cand ceri amestecul unei entitati exterioare propriului stat, in treburile interne ale tarii tale! ”

      Nu exista contradictie in termeni atita vreme cit cealalta parte cu care te confrunti, adica puterea actuala, este rodul unor ingerinte, culmea in care au fost implicati cei la care „suveranistii” apeleaza acum, numai ca sint alti actori ca si decidenti. Nu mai e Biden, e Trump. Declasificarea documentelor de catre CIA ar lamuri situatia.

      Concluzionezi foarte interesant si as zice corect in raport cu momentul. Da, pentru a elimina ilegalitatile intimplate incepind cu decembrie 2024 este necesara asta:

      „Sigur ca n-am nimic impotriva colaborarii cu entitati externe dar aceasta eventuala colaborare, trebuie sa fie permisa NUMAI in limitele necesare atingerii obiectivului final de moment si NUMAI in masura in care suveranitatea si independenta proprie sau bunastarea propriilor cetateni, nu au de suferit! – Exact asta se intimpla. Este de dorit eliminarea cauzelor care au produs situatia si nu ameliorarea efectelor adica nicusor dan, bolojan, usr, udmr, etc. Ca lucrurile sa reintre in normalitatea timpului este necesar ca ei sa plece, pentur ca au mintit, au furat, au manipu.lat, au distorsionat perceptii, au folosit structuri statale care sa le aranjeze lucrurile, repet si sub influenta externa.

      Nu exista drum corect sau gresit. Exista doar drum. Restul e pozitionare si argumentare pornind de la structura de credinte a fiecaruia. Realitatea este perfecta asa cum e ea. Unii vor sa ramina asa, vizibla, altii o vor coafata din motive de control si interese nedeclarate. Aici e toata problema: daca reusesti sa-i identifici care cum indiferent de cite cuvinte folosesc ca sa-si amscheze intentiile. Repet realitatea este una singura. Nu vorbele o schimba.

    • N-am luat in consideratie absolut deloc, indivizii gen mucusor, bolojaf, etc, pentru ca ei nu au nici un fel de legitimitate in ocuparea pozitiilor pe care le ocupa, asfel, TOATE actiunile lor de dupa mai 2025, fiind lovite de nulitate absoluta.

      Ca au fost sau nu ingerinte externe in alegerile din 2024, e lipsit de relevanta, pentru ca decizia loviturii de stat din 6 decembrie 2024, indiferent de influente, a fost luata si ulterior aplicata, de usr, psd, pnl, udmr si de satelitii lor, cu totii uniti intr-un mare grup infractional, cu sprijinul nemijlocit al CCR, al instantelor de top din Bucuresti, al militiei, jandarmerie si al ministerului public (care s-a abtinut cu succes de la a-si face treaba).

      Si crede-ma, ca profesionist al Dreptului, chiar stiu despre ce vorbesc!

      Lupul si oaia, formeaza o alianta DOAR daca ambele animale sunt amenintate simultan, fiind in acelasi loc, de un acelasi pericol si, alianta lor dureaza strict pana reusesc sa iasa din necaz.

      Exact o alianta de genul asta, au facut psd, cu pnl, cu usr, etc. Dupa trecerea pericolului (care e mai amenintator acum, ca oricand!), se vor lua la bataie, aruncand tara intr-un haos pe langa care cel actual, e joaca de copii!

      Afirmi ca pentru reintrarea in normalitate, e necesar ca ei sa plece.

      Ei bine, nu-s deloc de acord cu asta!

      In primul rand, dupa 25.12.1989, Romania s-a adancit treptat, mai incet la inceput si cu din ce in ce mai mare rapiditate, in anii din urma, in cea mai crunta ANORMALITATE!

      N-am sa spun ca inainte de data de mai sus, Romania era in vreo normalitate dar era stabila, avea teluri de viitor, avea industrie, avea agricultura, sistemul de educatie era de top la nivel mondial, cu toate micile lui anormalitati, aveam un sistem de sanatate accesibil ORICUI si care era la un nivel infinit mai ridicat decat cel prezent, aveam o armata demna de numele asta, etc! Ca sa nu mai amintesc de faptul ca Romania era respectata extern, in mod egal, si la Washington, si la Moscova, si la Beijing si la Londra si peste tot!

      Ceea ce vreau sa spun, e ca a dori “reintrarea in normalitate”, e imposibila, pentru simplul fapt ca, cel putin in era moderna, in Romania n-a fost NICIODATA vreo normalitate! N-ai cum sa reintri undeva unde n-ai fost niciodata!

      In al doilea rand, fara sa fie vorba in vreun fel despre vreo razbunare, plecarea uzurpatorilor pe la casele lor si atat, n-ar rezolva nimic! Ar da doar posibilitatea ca alti uzurpatori sa vina in locul lor, la un moment dat, moment nu foarte indepartat in viitor!

      E nevoie ca nemernicii astia, sa fie inlaturati din locurile pe care le ocupa fraudulos si sa fie sanctionati conform Legii, pentru tot raul produs, evident, cu recuperarea prejudiciilor, pe cat va fi posibil! Toti! Si mucusor, si bolojaf, si toate clicile lor, fie ei consilieri, ministri, primari, militieni, procurori si naiba mai stie cine le-a servit! Toti!

      Ca sa revin cu o exprimare plastica, daca intr-un cos cu mere lasi UN SINGUR mar stricat, el va strica rapid, TOATE merele din cos!
      Georgescu, desi e la fel de suveranist pe cat sunt eu papuas, are macar meritul ca nu a facut nimic impotriva tarii. Si am convingerea asta, pentru ca, de pe data de 6.12.2024, l-au scormonit “serviciile”, si romane si straine, pe unde nu ne duce gandul si n-au gasit nimic!
      In final:
      1- Drumul pe care-l alegi strict pentru indeplinirea propriilor dorinte sau spre distrugere, obligand si pe altii, prin forta, sa-l urmeze, ESTE fundamental gresit! La fel e si drumul pe care-l urmezi de unul singur, urmarind un cap anume al lui si constatand in final, ca ai ajuns in cu totul alta parte! Reciproca, e la fel de valabila, indicand drumul bun.
      2- Realitatea, este ceea ce in conceptia lui Kant, se numste “lucrul in sine”. Nu are atribute, nu poate fi perfecta sau imperfecta. Ea doar, raportata la un moment dat temporal, este sau nu. Atat. Dar realitatea, arata cui vrea sa vada si cui este interesat, cum va arata realitatea momentului urmator, ceea ce o face sa fie lipsita de atribute dar alterabila! Ca realitatea momentului urmator, prin alterare va deveni mai buna sau mai rea, e alta poveste si tine de pozitionarea observatorului, de implicarea si dorintele lui, chiar de scopul urmarit! Realitatea e ca n-am 5 bani in buzunar. Asta e realitatea ACUM! Dar peste 5 minute, ma duc si-mi iau onorariul de la un client, salariul, un imprumut, etc! Realitatea de peste o ora, o zi sau un an, DIN INTENTIA MEA MATERIALIZATA PRIN ACTIUNI ANUME, va fi cu totul alta: realitatea acelui moment va fi ca voi avea o gramada de bani in buzunar! Doar realitatea PREZENTULUI e una singura! Ce urmeaza, e o infinitate de realitati posibile, doar de actiunile noastre depinzand cum va arata realitatea viitoare: de fapt, ASTA e drumul de care vorbeam! E vorba de, daca exista asa ceva, de telul nostru colectiv, ca natiune.
      Realitatea de moment, e ca suntem intr-un imens rahat! Dar depinde STRICT de noi, pe care din infinitatea de realitati viitoare posibile, o vom alege…

    • trezirea este individuala. ca si exemplu, religiei, sa ajunga la masa puterii si sa-si revendice parte de manipulare i-a luat sute de ani. deconditionarea va lua probabil al fel.

      telul nostru ca natiune este doar in viitor. trebuie sa fim sinceri in intentiile noastre astfel incit sa aducem acel viitor in prezent. a visa lumea in devenire… e mult mai usor decit abstractul imediat pe care l-ar induce alaturarea acestor cuvinte pentru a cre o fraza.

      deci, vom avea ceea ce ne dorim sau vom avea doar motivele pentru care nu avem ceea ce ne dorim. evident, azi avem motivele. lipseste visul colectiv…

    • De fapt, religiei, ca sa se dezvolte, i-a luat mii de ani, nu sute. Iar deconditionarea de credinta, nu numai ca nu e de dorit dar daca s-ar petrece, ar fi extrem de periculoasa pentru intreaga societate in ansamblul ei.

      Social, este lipsit de importanta obiectul credintei, atata timp cat baza credintei este lupta dintre bine si rau, credinciosul situandu-se de partea binelui suprem. Ceea ce conteaza, este credinta in sine. N-am sa polemizez pe tema asta, pentru ca este una absolut imensa!

      Credinta este si trebuie sa ramana in ADN-ul fiintelor inteligente, dintre care se presupune ca facem parte. Stabileste un jalon atat de perfect si de indepartat, incat este imposibil de atins. Tocmai asta genereaza evolutia: dorinta sincera a credinciosului de a se auto-perfectiona continuu, pentru ajungerea cat mai aproape de acel jalon imposibil de atins. In lipsa credintei, mai devreme sau mai tarziu, apare demobilizarea in a evolua, estomparea si chiar disparitia dorintei de a progresa.

      Stiu, ai sa-mi replici ca binele si raul, sunt notiuni relative, ca binele meu poate reprezenta raul altuia, etc. Nu e chiar asa! Distrugerea, crima, furtul, batjocura, multe altele, in nici o acceptie, nu au cum reprezenta ceva bun! Exista limite ale existentei: cea de jos, reprezentata de raul absolut si cea superioara, reprezentata de binele absolut. Ambele identificabile chiar si de o inteligenta saraca! Intre aceste limite, sigur ca cele doua notiuni se pot confunda, se pot relativiza, etc! Dar religiile si credinta, se refera la notiunile absolute, identificabile si certe, Intre cele doua limite, suntem noi, cu bunele si relele noastre.

      Telurile, nu sunt niciodata absolute, nici n-ar avea cum! Telurile, reprezinta doar niste jaloane, niste puncte intermediare de parcurs. Nimeni, niciodata, n-are cum sa-si stabileasca un scop final!

      Azi, am 12 ani si visez sa devin medic. Dar telul prim, este sa termin liceul. Odata terminate studiile gimnaziale, telul meu devine sa intru la facultatea… de contabili, pentru ca intre timp, mi-am dat seama ca a fi medic, nu mi se potriveste. Odata intrat in facultate, noul tel, e s-o termin. Dupa ce-am terminat-o, telul meu fiind atins, imi propun noul tel, acela de a gasi un serviciu bun. Apoi, odata ajuns la o banca unde sunt bine platit, imi propun sa ajung sef de serviciu. Apoi director, apoi… Telurile, asa cum spuneam, sunt doar jaloane pe drumul devenirii, nici unul nefiind final! Si la nivel de societate, tot asa merg lucrurile. Telurile, NU sunt abstracte dar atingerea lor necesita efort sub toate formele. Si evident, este absolut necesar ca telul, scopul, sa existe, sa fie cert si tangibil intr-o limita de timp previzibila.

      Ce vreau sa subliniez, e ca telul, oricare tel, NU e un vis, e DOAR constiinta, constienta si determinare. In acelasi timp, e programare.

      Chestia “ceausista” cu planurile anuale, cincinale, decenale, etc, NU era o chestie comunista! Era EXACT ce lipseste acum, mai peste tot pe planeta: stabilirea unor teluri clare, POSIBILE si tangibile, cu jaloane de de atins pentru a ajunge acolo.

      Romania, nu mai are nici un fel de industrie. Dar are si resurse, si oameni, si know-how intr-o enorma gramada de domenii!

      Daca n-ai bani sa-l cumperi, fa din pila si ciocan, un strung, ca stii sa-l faci si ai si cu ce! Cu el, fa alte 10! Cu ele, fa freze si asa mai departe! Nu trebuie sa faci ceva la nivel de top! Fa ce ai nevoie, pentru a-ti acoperi propriile necesitati. In extrem de scurt timp, vei ajunge vrand, nevrand, la top! Dar pentru asta, trebuie sa utilizezi din plin ceea ce AI DEJA, sa eviti TOTAL retetele altora si sa renunti la a-ti mai fura singur presul de sub picioare!

      Cand zici “ei, lucrurile nu-s asa de simple”, deja inseamna ca ai inceput sa cauti piedicile care sa te opreasca de a face ceva! Altfel spus, STII ce trebuie si ce POTI sa faci dar e infinit mai simplu sa te complaci in mediocritatea generala si sa zici “nu pot” sau “nu se poate”!

      In loc sa stai sa baltesti, intoarce-te la silex daca e nevoie si creaza, fa ceva, ce poti! Incepe sa faci totul de la zero si, profita de nivelul actual de stiinta si tehnologie si sari etape istorice, pentru a ajunge in ani la rezultatele care au necesitat istoric, sute de ani.

      Motivul pentru care nu avem ce ne dorim, e ca inca nu am ajuns sa ne dorim nimic. “Sa traim mai bine”, “sa fim respectati”, “democratie”, rahat cu perje! Astea nu-s dorinte, sunt vorbe de claca!

      Mult prea ocupati sa pupam cururile strainilor, sa cautam la altii din afara, trenduri sau idei pe care sa le copiem (al naibii de prost), mult prea preocupati de ce fac si ce au sau n-au altii, niciodata preocupati de ce avem sau ce putem avea NOI, la nivel national, ne-am pierdut simtul directiei, elementarul instinct de autoaparare, puterea de a alege CE NE TREBUIE. Credinta si pana la urma, si bunul simt!

      Nu ne trebuie sa revenim nicaieri, pentru ca n-avem unde. Nu trebuie sa refacem nimic, pentru ca am distrus totul, dincolo de reparatii.

      E necesar sa spunem STOP! Si de la acel moment, sa ne stabilim unde vrem INTAI sa ajungem, dupa care sa ne apucam sa construim. Totul, nou, de la capat, nu asa cum a fost ci, pe baze noi, pentru noi.

      Momentan, suntem prea ocupati s-o injuram pe vecina Leana, ca a naibii, si-a cumparat 3 tigai noi la reducere si pe Costica din capu’ satului, ca a gasit lemne de foc ieftine si noi, nu!

      La nivel de tara, ne intereseaza ce face Trump, Putin, saracu’ Zelenski, da uite ce preturi mici au ungurii si ce venituri mari au polonezii! Ne doare-n cot de ce e in propria ograda si pur si simplu nu ne intereseaza cum sa scapam de noroiul din propria curte sau sa ne reparam acoperisul prin care ploua! Astea-s maruntisuri, ce conteaza, e ce fac ceilalti!

      Nu ne putem dezvolta, ca nu ne lasa Micron, Starmer, Putin, Sulea, Ursulea! Dar de ce naiba ne-am dus sa le cerem lor voie sa facem ceva pentru NOI, la NOI acasa, cu ce avem NOI???

      Sunt optimist din fire dar dupa aproape 70 de ani de existenta romaneasca, am ajuns la concluzia ca poporul roman, este un caz unic in istorie, un caz patologic, care-ar trebui studiat mai putin de sociologi, politologi sau istorici si mai mult de psihiatri si psihologi!

    • Nimic din ceea ce se ascunde in intuneric cu are o forta a sa proprie, autentica. Prin natura sa, Universul este benign lipsit de un principiu al raului si exista de miliarde de ani in rostul sau. Superb, admirabil, de invatat de aici.

      Deci raul, ca si binele, aceasta dualitate, pe linga altele, este creata numai de mintea umana, sarcaul om ajuns la un pas de a deveni parazitul care distruge Planeta. Singura forma de viata de pe aceasta planeta care vrea sa o distruga.

      Religia nu este credinta. Religia a monopolizat credinta si l-a inchis pe Dumnezeu, pe Spirit in biserica si l-a facut dependent de niste scrieri, vorbe care apartin altora. Pare o actiune de tip reptilian care este pura conditionare.

      E ca si cum in drept nu se recunoaste ceea ce nu se vede desi ceea ce se vede e numai vreo….5% din ceea ce este???

      Eu merg mai spre metafora, mai inspre Spirit si mai putin inspre materia care in fond si ea este energie. „Am cautat materie in tot Universul insa nu am gasit decit energie”. Structurile de credinte bata-le vina…

      Sau mai plastic. Realitatea este o cuta in infinit (Radu Cinamar). Dincolo de ea, ianinte de ea, in stinga si in dreapta ei este tot infinit. Unde e realitatea?

      Da pentru pragmatism! Da sa ne gospodarim cu simt de raspundere, da pentru viata, da pentru iubire, da pentru frumusete, pace, compasiune, cumpatare, curaj, purtiatea intentiei, generozitate, smerenie!

    • Nimic din ceea ce se ascunde in intuneric NU are o forta a sa proprie, autentica….

  2. atentie la optimizarile pe diferite browsere/SO:
    in firefox, pe windows, apare numele dublat al comentatorilor. in Linux totul e ok
    chrome: e ok.

    si la chrome si la firefox si win si linux am redus dimensiuna paginii la 90% pentru ca nu intra in pagina sagetile stinga dreapta din banda de sus unde ruleaza „ultima ora”,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Orchestrație anti-Călin Georgescu

De multă vreme n-am mai asistat la o așa...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Sindicaliștii acuză Guvernul de simularea interesului pentru educație

Deși fusese anunțat un boicot al profesorilor în ceea ce privește simulările Evaluării Naționale și Bacalaureat, testările pentru elevii de clasa a 8-a s-au desfășurat deja, ieri și astăzi, în aproape toate școlile din județul Hunedoara.

Întrebările unei foste judecătoare de la instanţa supremă pentru Călin Georgescu

Fosta judecătoare de la instanţa supremă Ana Roxana Tudose...

Monica Macovei vrea să scape de munca în folosul comunității

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a inițiat o acțiune în instanță, la Judecătoria Mangalia, în care cere încetarea obligației de a presta muncă în folosul comunității.

O făclie de Paști

A apărut ca o flacără în întuneric. O lumină...