Răspunsul nu este atît simplu. În ciuda originilor sale ne-românești, Regina Maria a devenit un simbol pentru românitatea noastră, semn că sufletul și inima conferă mai multă identitate decît sîngele. Oricît de ciudat ar părea, am ajuns la măreția ei simbolică pe o cale mai puțin obișnuită. Nu prin Jurnal, nu prin scrieri, nu prin cărți biografice. Întîlnirea noastră a început într-un atelier de sculptură la marginea Bucureștilor.
Pentru prima dată am călcat în atelierul sculptorului Ioan Bolborea mergînd pe urmele unei povești și a unor zvonuri. Un anticar îmi spusese că auzise de la cineva că Bolborea ar fi turnat două-trei statuete ale lui Constantin Brâncoveanu. Căutam o lucrare care să reprezinte un premiu „Constantin Brâncoveanu”, oferit de Fundația Alexandrion, cea pentru care le-am și conceput.
Constantin Brâncoveanu, figură legendară a istoriei românești, era o preocupare mai veche a lui Ioan Bolborea. Cînd am descins în atelierul său din Giulești, am rămas mirat de portretul domnitorului colțuros, uscat, cu o privire întunecată încremenită pe o față tăioasă. Am zis că expresia se potrivește suferinței românești din istorie și poate fi lucrarea care să simbolizeze tărie, recunoștință și spirit tragic.
Și am revenit pentru comenzi și pentru preluarea lor și am aflat astfel povestea unei statui a Brâncoveanului care nu își găsește locul. Știam că maestrul Bolborea avea la activ nenumărate monumente. mai toate legate de personaje istorice, amplasate în diverse orașe din țară. Dar un Brâncoveanu, nu. Era prea aspru, cu o putere de simbol mult prea amenințătoare pentru cosmopolitismul bucureștean? Suporta pizma pentru numărul mare de lucrări achiziționate? Mi-e greu să dibuiesc adevărul prin toate sforile dinlăuntrul mîncătoriei balcanice chiar și într-ale artelor.
Patru ani am tot bătut drumul pentru statuetele lui Constantin Brâncoveanu și a trebuit să aflu de toate piedicile și procesele maestrului pentru Monumentul Marii Uniri din Piața Alba Iulia. Ioan Bolborea a cîștigat un concurs național pentru un monument dedicat Marii Unirii în rotonda din Piața Alba Iulia. A lucrat multă vreme la acest proiect măreț, cu mii de oameni prinși într-o horă simbolică pe o cupolă semnificînd România Mare și întregită. Cîteva dintre machetele sale, inclusiv forma finală pentru un monument al Marii Uniri, ocupă o mare parte din spațiile atelierului și a grădinii din preajmă.
Discutînd mereu pe subiectele Brâncoveanu și monumentul dedicat Centenarului Marii Unirii, dureroase fiecare în blocajele birocratice ale proiectelor, nu ne-am oprit mai deloc asupra Reginei Maria, în ciuda faptului că peste tot prin atelier se găseau schițe, machete, fotografii și portrete ale Reginei Maria. Nici chiar atunci cînd într-o laterală a atelierului a apărut un corp armonios de femeie dezbrăcată. De la o zi la alta, un studiu anatomic și un exercitiu stilistic se conturau în fața ochilor. Bolborea o îmbrăca pe Regina Maria privind corpul gol pe care adăuga unul după altul faimoasele sale veștminte. Ca să le reproducă, Bolborea aduna țesături cu imprimeuri în relief pe care le uda și le copia floralitatea în ipsos moale pe care îl ducea mai departe spre ceară și bronz.
La un moment dat, atelierul său din Giulești se umpluse de Maria în dimensiuni mari și mici, de studii și machete, de mîini, portrete, imprimeuri de țesături, busturi și fotografii lipite de pereți. Într-o bună zi, pe neașteptate mi-a propus să accept un cadou, mai ales că „reginele” îi blocau atelierul. O regina Maria din ipsos, înaltă de 3,5 metri, pe care să o amplasez în curtea mea de la pădure. L-am refuzat, speriat de gîndul bucăților de ipsos împrăștiate prin iarbă și îngrozit de imaginea prăbușirii unui simbol, un fel de eșec pentru amîndoi. Așa s-a născut în mine ideea de a o turna în bronz, de a cumpăra de unul singur materialele necesare turnării. Am bătut palma și ne-am apucat de treabă cu gîndul ridicării la aniversarea celor 150 de ani de la naștere. Dar ne-am împotmolit la termen pentru că maestrul Bolborea se ambiționa să traducă în bronz inclusiv sandalele de mătase și broderiile veșmintelor regale, mantiile și rochiile Reginei Maria fiind proverbiale în epocă.
Ca un semn de împăcare cu sine, dar și de răzbunare, Ioan Bolborea l-a ridicat pe Constantin Brîncoveanu pe curtea bisericii din satul său natal (Văleni-Făgăraș) și abia mai tîrziu a izbutit să determine amplasarea lui pe o alee a Palatului Mogoșoaia.
Iar eu, din 2025, la sfîrșitul migăloaselor operațiuni de reproducere a broderiilor, am urcat-o pe Regina Maria în camion și am transportat-o la Deva unde a trebuit să derulez toată birocrația autorizărilor necesare amplasării unei statui pe o proprietate privată.
Din 13 mai, statuia reginei de răpitoare frumusețe, imaginată în anii tinereții sale marcată de dragoste, se ridică în municipiul Deva, pe Dealul Paiului.
Orice român cu trecut pe lîngă o carte de istorie poate răspunde afirmativ. O iubim pe Regina Maria pentru patriotismul și curajul ei, de care avem nevoie mai mult ca în alte vremuri. Ne întoarcem la Ea ca la un simbol al istoriei românești, în ciuda faptului că originile sale n-aveau nimic comun cu pămînturile noastre. Și, cu toate acestea, Regina Maria a dăruit românilor sentimente identitare greu de egalat, devenind legenda de care avem nevoie ca în toate marile noastre încercări.
Multumim pentru toate eforturile. Nu stiu cand ajung in zona sau daca se poate vedea de aproape dar sunt interesat. Probabil ca e usor de gasit locul, din cate inteleg. Povestea statuii e frumoasa, merita o carte. Nu stiu multe despre Regina Maria dar e o parte a istoriei noastre si nu trebuie uitata.
Revin, confirmă ideea din articol :
„Cine vrea să facă carieră politică şi cine este deţinătorul unor bunuri materiale care depăşesc o anumită valoare, să fie obligat să-şi facă cunoscută naţionalitatea. Chiar dacă el se declară român! Adică să ştim ce au fost toţi ascendenţii din familia sa! Cu toate schimbările „strategice” de nume produse vreodată! Într-o ţară ca România, care dă atât de multe facilităţi minorităţilor naţionale, a cere să cunoşti etnia cetăţenilor care aspiră la funcţii şi poziţii privilegiate nu este o discriminare. Ci ţine de dreptul poporului român de a-şi prezerva identitatea şi continuitatea ca factor decisiv al istoriei ce se desfăşoară între hotarele României! Dreptul de a asigura „conţinutul” românesc al României. Acest drept este în acelaşi timp obligaţia fundamentală a clasei politice. Nu am nimic împotrivă ca un cetăţean român, de etnie patagoneză, să ajungă preşedintele României, dacă merită şi este atât de potrivit pentru această funcţie. Dar când trei preşedinţi la rând ( nici ultimii doi nu-s de neglijat 😉 ), toţi vinovaţi de mari crime împotriva poporului român, au tangenţă cu aceeaşi etnie, patagoneză sau marţiană, coincidenţă aceasta miroase a lucru necurat. E ca şi cum cineva ar câştiga de trei ori la rând premiul cel mare la Loto!… Cât ne mai lăsăm prostiţi?!
Una din lecţiile istoriei noastre este aceea că mult rău ne-au făcut o serie de alogeni care şi-au ascuns etnicitatea. Au fost şi mulţi alogeni care au făcut numai bine ţării, dar aceia nu şi-au ascuns ascendenţii, apartenenţa la altă etnie! Binenteles că mult rău ni l-au făcut românaşi de-ai noştri, dintre cei mai neaoşi! Nu generalizăm în niciun fel! Tocmai de aceea, pentru a nu generaliza în mod abuziv şi prostănac, trebuie să ştim adevărul despre fiecare individ, măcar despre politicieni şi despre marii proprietari! Nu văd de ce un om serios, mânat de intenţii cinstite, ar face un secret din apartenenţa etnică a părinţilor săi! Recunosc dreptul oricărui cetăţean român de a se declara etnic român! Chiar dacă ambii săi părinţi au avut altă conştiinţa etnică! Pe un astfel de concetăţean îl preţuiesc cu un plus de simpatie şi solidaritate civică. Cu condiţia de a nu face un secret din apartenenţa părinţilor săi la altă etnie! O asemenea împrejurare trebuie să fie cunoscută măcar pentru a fi preţuită şi mai mult, aşa cum se cuvine, disponibilitatea persoanei respective pentru o angajare civică în folosul comunităţii româneşti.”
Ieși rău periind pe cine nu trebuie. Ai uitat de Bolo? Tolstoi s-a deșteptat mai repede, pe la 50 de ani cînd si ș-a făcut om, și-a făcut gospodărie. Nuvela Moartea lui Ivan Ilici e la liber pe net.
Frumos articol! Mulțumim!
i7gyac