Debitul Dunării, la un nou minim istoric

 

Dunărea înregistrează joi un nou nivel minim istoric, de 1.400 mc/s, care se va menține staționar până în data de 12 august, a anunțat, marți, purtătoarea de cuvânt a Administrației Naționale ‘Apele Române’ (ANAR), Ana-Maria Agiu.

‘Dunărea înregistrează astăzi un nou minim istoric, de 1.400 mc/s, iar acest debit minim se va menține staționar până cel puțin pe 12 august. Aceasta este o veste relativ bună, în sensul în care vorbim despre o staționalitate a debitelor pe o durată de o săptămână. În ceea ce privește nivelul Dunării la Cernavodă, acesta este astăzi de -218 cm și va ajunge în data de 12 august la – 228 cm. Aceasta înseamnă o scădere cu 10 cm. Putem constata faptul că, raportându-ne la prognoza de luni, scăderea în 7 zile este de 10 cm. De asemenea, dacă în data de luni aveam -218 de centimetri, iar astăzi avem tot aceeași valoare la Cernavodă, putem constata faptul că am câștigat trei-patru zile în plus pentru menținerea unor debite minime în vederea funcționării în siguranță a centralei de la Cernavodă’, a precizat Agiu.

Potrivit acesteia, din monitorizarea de joi a debitelor s-a constatat faptul că nivelul Dunării a scăzut în ultima zi cu doi centimetri.

Informațiile inițiale

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa, miercuri, la valoarea de 1.400 mc/s, similară nivelului minim istoric din 1985, iar ulterior va rămâne staționar până în primele zile ale săptămânii viitoare, indică prognoza Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Conform hidrologilor, în intervalul 5 – 12 august, valoarea prognozată a debitului va fi sub media multianuală a lunii august (3.900 mc/s).

„Menționăm că estimările prognostice pentru secțiunea Cernavodă au un caracter orientativ, având în vedere impactul potențial al intervențiilor în curs din zona de confluență a Dunării cu brațul Bala, care pot determina reducerea semnificativă a scăderii de niveluri în această secțiune”, precizează sursa citată.

În aceeași perioadă analizată, în aval de Porțile de Fier, debitele Dunării vor fi, în general, în scădere ușoară.

Conform INHGA, în intervalul 6 – 12 august, debitele medii zilnice, pe râuri, vor fi relativ staționare, dar sunt posibile creșteri izolate, de niveluri și debite, pe unele cursuri mici de apă din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor prognozate, sub formă de aversă, local mai însemnate cantitativ.

Share

1 COMENTARIU

  1. Serios? Nu cumva apa e adunată și blocată în barajele de revărsare ale apelor din zonele de-a lungul Dunării în Dunăre(a plouat masiv in ultimele saptamani)sa poată implementa raționalizarea apei in Romania consumului minuscul pentru că e preț uriaș? E la fel cum se practică cu energia electrică, stocata în străinătate și readusă la preț uriaș în România consumului dar cei de peste Prut și ukraina au preturi microscopice acordate de guvernul Bolojafkov cu toată șleahta vizibili în practică infractionala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Întîlnirea dintre puteri

O mare parte din populația care se întreabă încotro...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Transelectrica, despre alimentarea cu energie: „Cel puțin pentru această săptămână…”

Transelectrica a transmis marți ca situația energetică națională este...

Republica Maiei Sandu. Absolventă de liceu angajată la Guvern și contracte cu mai multe ministere

Selinia Cojocaru a reușit în decurs de doar trei ani să lucreze la două ministere, la compania de stat „Apele Moldovei”, iar ulterior să devină consilieră în cabinetul ministrului Mediului

Siria. Materiale nucleare descoperite la situl de la Deir ez-Zor

Ministrul sirian de externe confirmă descoperirea de către AIEA...

Petrolier grec atacat în Marea Neagră, după ce a încărcat țiței rusesc

Un petrolier grec a fost atacat în Marea Neagră, după ce a încărcat țiței de origine rusească la terminalul Consorțiului Conductei Caspice