Conducerea Partidului Național Liberal a decis, în unanimitate, ca formațiunea să treacă în opoziție, susținând astfel linia promovată de Ilie Bolojan. În același timp, liberalii au adoptat o rezoluție prin care solicită ca PSD să își asume responsabilitatea guvernării.
Înainte de vot, unii membri ai conducerii, printre care Cătălin Predoiu, au părăsit sala de ședință.
Ședința liberalilor a început marți, la scurt timp după adoptarea moțiunii de cenzură susținută de PSD și AUR, care a dus la demiterea Guvernului condus de Bolojan. Discuțiile s-au întins pe mai bine de cinci ore, iar la final Ilie Bolojan a anunțat că decizia adoptată este intrarea PNL în opoziție.
Votul a fost unanim în favoarea acestei direcții, fiind înregistrate 50 de voturi, deși câțiva membri nu au participat la exprimarea opțiunii.
În zona critică față de decizie se află mai mulți lideri liberali, printre care Cătălin Predoiu, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma și Toma Petcu, care ar fi părăsit ședința înainte de final și nu exclud reluarea dialogului cu PSD. Aceștia ar încerca, în perioada următoare, să testeze dacă există sprijin intern pentru o eventuală reconfigurare a alianțelor politice.
De asemenea, unele voci din partid, inclusiv fostul lider Rareș Bogdan, au cerut organizarea unor consultări extinse în interiorul formațiunii privind direcția politică viitoare.
După ședință, Ilie Bolojan a afirmat că PNL își asumă rolul de partid de opoziție și că va susține în continuare un proiect de modernizare a statului și reducere a privilegiilor, lăsând apoi prezentarea deciziei oficiale în sarcina lui Ciprian Ciucu.
Decizia oficială a PNL
Documentul adoptat de conducerea liberalilor arată că, în contextul formării unei noi majorități parlamentare în urma moțiunii de cenzură, PNL consideră că PSD și AUR împart responsabilitatea politică pentru criza guvernamentală.
Liberalii acuză PSD că a contribuit la blocarea reformelor asumate în cadrul programului de guvernare și că a acționat în mod constant împotriva angajamentelor inițiale. În acest context, PNL consideră că social-democrații ar trebui să își asume formarea unui nou executiv.
Partidul Național Liberal anunță că nu mai vede PSD ca partener de guvernare și că va activa în opoziție, cu rol de control și susținere a stabilității economice.
Totodată, formațiunea își reafirmă sprijinul pentru mai multe obiective strategice, precum implementarea PNRR, programul de relansare economică, proiectul SAFE, aderarea la OECD și menținerea echilibrului bugetar.
Ședința Biroului Politic Central a avut loc la Palatul Parlamentului, cu participarea liderilor din teritoriu. În cadrul acesteia a fost întărită și poziția potrivit căreia colaborarea politică cu PSD este suspendată, majoritatea membrilor susținând această direcție, în timp ce o parte s-au abținut.
Circ și balamuc, răgete că nu mai pot fura la fel ca până acum. Cu maximum 20% voturi PNL și ceva printre degete usr, cum sa guvernezi o țară? După mentalul aiuritului plantat la Cotroceni, orice se poate dar nu e chiar așa! Jegurile infractori din politica românească, obligatoriu trebuie sa dispară din politica, fara a avea dreptul de a ocupa funcții prin numire politic! Acum, obligatoriu, trebuiesc date deoparte protocoalele favorabile ordinarilor din politica românească, făcut un audit dar serios și, totul returnat patriei mama numita Romania!
Hai, repede, 2,5 ani in opozitie, fara sinecuri, fara mufare la banul public, si cu “renumele” pe care vi l-ari creeat in ultimii ani, sigur luati 10-12 % in 2028. Asa ca sa mai taca papagalii galbeni, tucanele si ciucureii… :-)))