„Pro-europenismul” românesc a eșuat lamentabil.
Guvernul „pro-european” s-a prăbușit ca un castel din cărți de joc, arătând fața hâdă a trâmbițatei stabilități guvernamentale construită pe fundamentul instabil al unui surogat de democrație.
Moșit de „valorile” democrației bruxelleze, guvernul României s-a constituit prin călcarea în picioare a celor mai elementare norme ale adevăratei democrații.
Pornind de la o măsură tipică regimurilor dictatoriale, în România s-a anulat voința alegătorilor, votul lor, chiar în timpul procesului electoral.
Apoi, urmând ca o turmă de oi exemplul Germaniei și Franței, s-a creat și în România „cordonul sanitar” împotriva partidului cu o ideologie diferită, dar care a reușit să întrunească, să-și mențină și să-și crească cel mai mare număr de alegători.
Cum este absolut normal, această formă calpă de democrație „pro-europeană” a început să crape, prăbușindu-se ca după un cutremur devastator.
Iar urmările sunt catastrofale pentru țară și pentru români: economie la pământ, îndatorare externă excesivă, politică externă fără perspective, apărarea țării deficitară și fără replică la provocările externe, creșterea nemulțumirii, dezbinării și instabilității sociale.
Conglomeratul de partide auto-definite „pro-europene”, continuând politica anti-democratică a izolării prin refuzarea dialogului cu tot spectrul politic REPREZENTATIV, încearcă fără succes să găsească formula unui guvern de tranziție capabil să scoată România din impas.
Dar, atâta timp cât nu se renunță la această formulă politică strict subordonată intereselor „pro-europene”, nu cauzelor „pro-naționale”, drumul spre dezastrul României este inevitabil.
Și atunci, cu toate improvizațiile, soluția va fi oferită de ALEGERI.
Anticipate sau la termen.
Sau, Doamne ferește, chiar spre o formă de dictatură.
Mascată sau asumată.
Deși, mămăligă nu face explozie. Decât rar, rar de tot.
