Spunea cineva: „Bucureștiul nu arată ca un oraș european”.
Habar n-am cum mai arată un oraș european. Am auzit că pe la Paris, Londra, Berlin și prin Țările de Jos nu prea mai ești în siguranță.
Cât despre București, îmi revin în minte imagini tulburătoare din orașul sufletului meu pe care l-am lăsat în urmă acum vreo lună.
Nu pot să nu mă gândesc cu tristețe la Magheru, pe care, dacă te uiți la partea pe care se înșiruiau cândva Patria, Hotelul Ambasador, Ciclop până pe la Scala, te întrebi dacă niscaiva drone n-au început bombardarea Bucureștiului.
Fosta Cinematecă este atât de sumbră încât îți provoacă frisoane de frică.
Calea Moșilor de pe la Calea Călărașilor până la Bulevardul … nu mai știu cum se numește acum, ăla pe care trec troleibuzele, poate concura pentru imagini post apocaliptice de film.
Sigur, mai putem vorbi de graffiti care au devenit un pedigree pentru frumoasele case de pe Bulevardul Dacia, dar practic al întregului București.
Iar trotuarele sunt curse cu obstacole încât zici bogdaproste dacă ajungi cu bine fără vreo gleznă sucită.
Denivelările, în care te împiedici sau îți pierzi echilibrul, sunt la tot pasul, mai ales acolo unde sunt peticite cu părți de asfalt turnate în dorul lelii pentru a acoperi gropile în care se repară la nesfârșit cabluri și țevi.
Dar astea-s nimicuri de-ale pietonilor, adică a prăpădiților, a bătrânilor care abia, abia târâie împleticindu-se câte o sacoșă cu ceva de-ale gurii, a ălora fără mașină care constituie pleava societății și care nu votează cum trebuie.
Ei sigur, dacă-s inculți și nu știu pe cine să voteze, așa le trebuie, primăria are alte probleme.
