Fostul ambasador basarabean în România, domnul Mihai Gribincea, afirmă:
„În Europa Occidentală, statul și națiunea civică sunt adesea percepute ca realități aproape suprapuse.”
Câteva întrebări:
Care este definiția teoretică, dar mai ales practică a NAȚIUNII CIVICE?
Nu cumva, prin instituirea conceptului de națiune CIVICĂ, societatea devine un conglomerat fără cap și fără coadă?
Oare NAȚIUNEA CIVICĂ a fost inventată pentru a înlocui NAȚIUNEA ETNICĂ care a constituit embrionul din care s-a dezvoltat în mod natural baza statului național?
Cu alte cuvinte, nu cumva rezultă că prin eliminarea noțiunii și sensului de STAT NAȚIONAL, se dorește dispariția însemnătății și utilității țărilor independente separate prin granițe?
Mai spune domnul Gribincea:
„Statul este privit ca expresia unei comunități politice, iar identitatea civică ocupă un loc central în definirea apartenenței colective.”
Și întreb din nou:
Dacă statul este expresia unei comunități politice, ce mai este statul ca rezultat al dezvoltării istorice și culturale a unei națiuni?
Ne întoarcem oare la conceptul acaparării statului de către Politic, deci de transformare a statului într-o instituție subordonată intereselor politicului, nu de afirmare a intereselor naționale?
Am trăit asta în comunism, iar acum, după cum afirmă domnul Ambasador, riscăm ca Uniunea Europeană să ne tragă înapoi spre conceptul uniformității de tipul „Proletari din toate țările, uniți-vă!”.
A propos, Maia Sandu este o mare promotoare a națiunii civice de dincolo de Prut.
