Deva finalizează proiectul autobuzelor ecologice

 

Municipiul Deva a anunțat vineri, 14 noiembrie, finalizarea proiectului „Modernizarea sistemului de transport public local prin achiziționarea de vehicule ecologice”, una dintre cele mai importante investiții în mobilitatea urbană derulate în ultimii ani. Conferința de închidere a proiectului a avut loc în cursul zilei, marcând oficial trecerea la un transport public mai curat și mai eficient.

Proiectul, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, a fost implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014–2020, în baza contractului semnat în iulie 2019 între Ministerul Dezvoltării Regionale, ADR Vest și Primăria Deva.

Valoarea totală a investiției se ridică la 44,6 milioane lei, dintre care peste 37,3 milioane lei reprezintă fonduri nerambursabile. Implementarea proiectului s-a desfășurat în perioada 3 iulie 2019 – 30 noiembrie 2025.

În urma investiției, flota de transport public a municipiului a fost extinsă cu 26 de autobuze ecologice, iar în oraș au fost instalate 33 de stații de încărcare electrică. Noile vehicule sunt dotate cu sisteme de numărare a călătorilor, ce vor permite optimizarea rutelor și monitorizarea în timp real a gradului de utilizare.

Obiectivul principal al proiectului este reducerea emisiilor de carbon și încurajarea utilizării transportului public în detrimentul autoturismelor personale, în conformitate cu Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului.

Reprezentanții Primăriei Deva afirmă că investiția aduce beneficii directe comunității — de la diminuarea poluării, la creșterea accesibilității și îmbunătățirea condițiilor de transport pentru locuitorii orașului și ai localităților aparținătoare, inclusiv pentru persoanele cu mobilitate redusă.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Rîde lumea de se plînge

România veselă continuă ca o emisiune nesfîrșită. Nu-i ziulică...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

CÂRPACII. Drumul de 41 de milioane începe să crape la scurt timp după modernizare

Fisuri, crăpături longitudinale și tasări au apărut pe DJ...

Apocalipsa după Diana

În curând, cel mai mediatizat, cel mai filmat și,...

LA ORA ÎNCHIDERILOR. Sarmizegetusa, refuzată turiştilor

Trăim momente halucinante în care ușa prăvăliei ni se...

Violator trimis după gratii

Un bărbat de 43 de ani din municipiul Vulcan,...