Dezastru la Apele Române: 450 de milioane de euro pierduți, baraje și diguri abandonate

 

Ministerul Mediului a anunțat, joi, concluziile unui amplu control derulat la Administrația Națională „Apele Române” (ANAR), care relevă pierderi majore de fonduri europene, blocaje administrative și deficiențe grave de management. Potrivit raportului întocmit de Corpul de Control, instituția a pierdut peste 80% din sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), adică mai mult de 450 de milioane de euro destinate proiectelor de infrastructură pentru apărare împotriva inundațiilor.

Fonduri pierdute și investiții blocate

Dintr-o alocare inițială de 557,8 milioane de euro pentru șapte proiecte de investiții, Apele Române au rămas cu doar aproximativ 100 de milioane, în urma renegocierilor cu Comisia Europeană. Cel mai important proiect, cel privind modernizarea infrastructurii critice de apărare împotriva inundațiilor – care viza construirea de baraje, poldere și diguri – a fost diminuat cu 90%. Astfel, dintr-un plan inițial ce prevedea 13 baraje, 13 poldere și peste 400 de kilometri de diguri, au mai rămas finanțate doar un baraj și un polder, ambele situate în județul Bihor, cu o valoare de circa 33 de milioane de euro.

„Sunt bani care puteau fi transformați în baraje, diguri și lucrări concrete, dar care s-au pierdut din cauza unei conduceri care nu a reușit să construiască capacitatea necesară în teritoriu pentru a gestiona aceste proiecte”, a declarat Diana Buzoianu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor. „Vom lua măsuri ca această realitate să nu se mai repete”, a adăugat ea.

Management defectuos și sporuri pentru proiecte pierdute

Controlul a scos la iveală o serie de nereguli administrative: întârzieri semnificative în procedurile de achiziție, documentații tehnice refăcute repetitiv, lipsă de coordonare între structuri și o slabă asumare managerială.
Mai mult, raportul arată că fostul director general și mai mulți directori ai administrațiilor bazinale și-au semnat singuri deciziile de includere în echipele de implementare a proiectelor, obținând astfel sporuri salariale între 10% și 50%. În total, peste 500 de angajați au beneficiat de sporuri pentru gestionarea fondurilor europene, deși majoritatea proiectelor au fost pierdute.

Măsuri propuse: reorganizare și control mai strict

Ca urmare a concluziilor controlului, Ministerul Mediului a anunțat o reorganizare completă a structurilor care gestionează proiectele PNRR. Departamentul PNRR din aparatul central va fi desființat, iar personalul va fi redistribuit în teritoriu, acolo unde se derulează efectiv proiectele. Din peste 500 de angajați care primesc în prezent sporuri pentru activități de proiecte, cel mult 100 vor rămâne implicați în implementarea celor active, confirmate de Comisia Europeană.

Ministerul a solicitat recuperarea sumelor încasate nejustificat de personalul care nu a avut activități reale de implementare, precum și identificarea unor surse alternative de finanțare pentru lucrările critice de protecție împotriva inundațiilor rămase fără acoperire. Totodată, va fi introdus un mecanism de monitorizare semestrială, care să urmărească stadiul investițiilor, termenele și utilizarea fondurilor.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Mircea Lucescu – un reper românesc

Nu demult, la o aniversare a lui Ovidiu Ioanițoaia,...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Cum poate duce un armistițiu la dezastru

Nici nu începuse bine războiul comun al Statelor Unite...

Federaţia Silva contestă reorganizarea Romsilva la Curtea de Apel Bucureşti

Federaţia Sindicatelor Silva a depus, joi, 2 aprilie 2026,...

”Diana Buzoianu, bolșevica de la Mediu”, scapă

Moțiunea simplă formulată de senatorii Opoziției împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoiuanu...

Viitură puternică pe râul Putna. Autoritățile, în alertă

În urma precipitațiilor abundente din ultimele ore pe râul Putna în perimetrul județului Vrancea s-a format o viitură puternică