Dezvăluire șocantă în cazul poliţistului ucis. Fiul criminal a venit cu cuțitul de la București

 

Băiatul de 22 de ani care şi-a ucis tatăl polițist în Piatra Neamț, în plină stradă, a venit cu cuțitul de la București, cu trenul, au descoperit anchetatorii. De asemenea, analizele toxicologice arată că nu se afla sub influența drogurilor sau a alcoolului la momentul atacului. Criminalul este student la ASE. 

Comunicatul PARCHETULULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL NEAMŢ :

La data de 02.06.2026, procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț a extins urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) şi (3) din Codul penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod penal, ca urmare a faptului că numitul V.V.D. a comis infracţiunea contra vieţii în public, într-o manieră de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, provocând o stare de temere, indignare şi revoltă. Totodată, în cursul zilei de 02.06.2026, susnumitul, a transportat cuţitul pe care l-a folosit la comiterea faptei, într-un mijloc de transport în comun, respectiv în trenul cu care s-a deplasat pe ruta Bucureşti-Piatra Neamţ.

Totodată, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de omor (în forma violenţei în familie), faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C.pen. raportat la art. 188 alin. (1) C.pen, în infracţiunea de omor calificat (în forma violenţei în familie), faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C.pen. cu trimitere la art. 188 alin. (1) C.pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C.pen., respectiv omor calificat comis cu premeditare.

Prin ordonanța din data de 02.06.2026, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva lui V.V.D. pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat (în forma violenţei în familie), faptă prev. și ped. de art. 199 alin. (1) C.pen. cu trimitere la art. 188 alin. (1) C.pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) C.pen., tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 371 alin. (2) şi (3) din Codul penal şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, prev. de art. 372 alin. (1) lit. a) Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) Cod penal şi sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă.

La data de 02.06.2026, Tribunalul Neamţ a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi a dispus arestarea preventivă a numitului V.V.D. pe o perioadă de 30 de zile. 

În urma efectuării expertizei toxicologice, a rezultat că V.V.D. nu se afla sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psihoactive la momentul comiterii faptelor.  

Cercetările continuă în cadrul dosarului penal aflat în urmărire penală proprie la procuror. Raportat la actele procedurale efectuate în cauză, , atunci când împrejurările vor permite, vom oferi detalii suplimentare.

Precizăm că aceste activități nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție, prevăzută de art.4 Cod de Procedura Penala”.

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Cîteva ipoteze după noua desemnare

Desemnarea lui Adrian Veștea arată ca o încrîncenare.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Vetuța Stănescu și Călin Marian, lipiți de Bolojan

Președinta PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, rămâne de partea lui Ilie Bolojan,

Poezie turcească, matematică australiană

Știți vorba aia veche de pe stadion, „am jucat minunat, dar am luat bătaie”?

AUR: Desemnarea lui Veștea adâncește criza politică

AUR reacționează la decizia lui Nicușor Dan de a-l însărcina pe Adrian Veștea cu formarea unui nou Guvern,

Brazilia a scăpat ieftin

Noi, cei care am crescut cu posterele marilor echipe ale Braziliei pe pereți, am fost obișnuiți cu o regulă clară,