În efortul de a reduce dependența de gazul rusesc după invazia Ucrainei, Uniunea Europeană a reconfigurat în ultimii ani piața energetică a continentului. Dacă Rusia controla livrările de gaz natural prin conducte până în 2021, astăzi gazul natural lichefiat (GNL) din Statele Unite a devenit principalul furnizor extern pentru blocul comunitar. Această transformare strategică aduce însă noi vulnerabilități, conform publicației Corriere della Sera.
După reducerea treptată a fluxurilor de gaz rus, importurile de GNL în UE au crescut semnificativ în 2025, SUA ajungând să furnizeze peste jumătate din totalul GNL importat de Europa în prima parte a anului. Astfel, America deține un rol-cheie în securitatea energetică a UE, o poziție care conferă Washingtonului o capacitate de influență comparabilă cu cea pe care Moscova o exercita anterior asupra țărilor europene prin gazele furnizate prin conducte.
Pe termen scurt, această dependență a ajutat Uniunea să evite o criză majoră de aprovizionare, după ce Rusia redusese drastic exporturile de gaz în 2022, folosind acest instrument ca presiune geopolitică. Totuși, condițiile pieței internaționale fac ca furnizorii americani să nu depindă de Europa la fel cum depinde Europa de ei — companiile americane pot direcționa GNL către piețele asiatice sau către consumul intern, în funcție de preț și cerere.
Presiunile politice venite din Washington au accentuat temerile privind securitatea aprovizionării. Oficialii americani au încurajat Bruxellesul să crească importurile de energie, iar unele declarații sugerează că livrările de gaz ar putea fi folosite ca instrument de negociere în relațiile transatlantice. Astfel de comentarii au generat îngrijorări în rândul unor state membre și experți cu privire la rolul pe care gazul american îl poate juca ca pârghie de influență politică.
Uniunea Europeană încearcă să gestioneze această tranziție strategică în paralel cu obiectivele climatice. Bruxellesul a adoptat planuri pentru reducerea dependenței de combustibili fosili și accelerează investițiile în energie regenerabilă, dar, în același timp, trebuie să asigure securitatea energetică pe termen mediu prin importuri externe de gaze naturale. Critici din mediul ecologist, precum Greenpeace, avertizează că accentul pus pe GNL american riscă să încurajeze dependența de combustibili fosili și să submineze obiectivele de reducere a emisiilor de carbon.
Date recente arată că volumul GNL importat din SUA ar putea crește și mai mult în următorii ani, pe măsură ce UE caută să elimine complet gazul rusesc până în 2027. Această evoluție reconfigurează relațiile energetice transatlantice pe termen lung, dar ridică și întrebări privind diversificarea reală a surselor de energie și vulnerabilitatea politicilor europene la deciziile furnizorilor majori de gaze.
În concluzie, Europa a redus semnificativ dependența de gazul rusesc, însă această transformare a creat o nouă formă de dependență: de gazul natural lichefiat american. Această schimbare oferă protecție pe termen scurt, dar generează noi provocări strategice și politice pentru blocul comunitar. Europa trebuie să găsească astfel un echilibru între securitatea aprovizionării, obiectivele de decarbonizare și autonomia sa geopolitică.
