Dominic Fritz, sancţionat cu reducerea indemnizaţiei cu 10% pentru şase luni

 

Prefectul de Timiş Paul Finta a anunțat că primarului Dominic Fritz îi va fi redusă indemnizaţia de edil cu 10% vreme de 6 luni, sancțiune disciplinară, ca urmare a deciziei definitive în procesul cu ANI care a stabilit că a fost în conflict de interese administrativ.

„Am semnat ordinul pentru aplicarea sancţiunii disciplinare de diminuare a indemnizaţiei cu 10 la sută pe o perioadă de 6 luni, domnului Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, Paul Finta.

Prefectul a declarat că a solicitat un punct de vedere de la ANI, dar nu a primit un răspuns.
„Ieri ANI a publicat un comunicat în care spune că au 122 de cazuri de conflict de interese în lucru şi în niciunul nu s-a dispus încetarea mandatului de primar”, a punctat Finta.

„Dacă va decide să candideze, instituțiile abilitate vor avea datoria să verifice dacă poate sau nu candida. Eu nu am aplicat această sancțiune complementară, nu am atribuții”, a mai explicat prefectul.

Dominic Fritz, care este liderul USR, a declarat, marţi, după ce a fost sancţionat, prin ordin al prefectului de Timiş, cu reducerea cu 10% a indemnizaţiei pentru şase luni, pentru conflict de interese, că primeşte sancţiunea ”cu capul sus” şi că ”dreptul şi dreptatea nu sunt întotdeauna acelaşi lucru”.

”«Stai în banca ta, sunt oameni mai mari ca tine la Bucureşti» e cea mai celebră ameninţare pe care am primit-o ca primar (când am demolat gardul ilegal la str. Cezar). Au mai fost multe altele, mai mult sau mai puţin voalate, prin terţi sau directe. Azi am primit sancţiunea oficială pentru «conflictul de interese» din 2020 constatat de ANI. Prefectura Timiş a emis ordinul prin care mi se taie 10% din salariu pentru următoarele 6 luni. Aşa spune legea. Iau act de această sancţiune cu capul sus. Dreptul şi dreptatea nu sunt întotdeauna acelaşi lucru”, a scris Dominic Fritz pe Facebook, marţi, imediat după anunţul oficial al prefectului de Timiş, Paul Finta.

El a amintit că fapta imputată este că a supus la vot în Consiliul Local un PUZ care a fost elaborat în întregime înainte să ajungă primar.

”Dacă nu m-ar fi pus, cu nume şi prenume, pe lista neagră a duşmanilor justiţiei (apropo de ameninţări), poate aş fi putut să cred că am avut parte de un proces echitabil, dincolo de o mulţime de ciudăţenii procedurale. Dar prea evidentă a devenit campania dusă de PSD, care controlează ANI şi o parte din justiţie, împotriva votului timişorenilor pentru primar. Au minţit săptămâni întregi că sancţiunea prevăzută de lege pentru cazul meu ar fi încetarea mandatului, deşi în 2023 prefectul PSD de Timiş l-a sancţionat pe primarul PSD din Recaş găsit în conflict de interese exact cu diminuarea indemnizaţiei pe care am primit-o şi eu azi. Acum vor să schimbe legea şi să introducă sancţiunea despre care au minţit că ar exista deja. Vor să le transmită timişorenilor că degeaba au votat”, a adăugat Fritz.

Primarul a susţinut că ameninţarea nu i se mai adresează doar lui, ci tuturor ”care nu apleacă capul”.

”Ameninţarea, nevoalată, se adresează tuturor cetăţenilor care nu apleacă capul: Dacă PSD îşi doreşte, împreună cu AUR, poate să înceteze mandatul primarului chiar în oraşul libertăţii. Deşi e vădit neconstituţional (Art. 15: «Legea dispune numai pentru viitor»). Mesajul lor e clar. Clar să fie şi al meu: Nu voi ceda. Nu voi abandona nici Timişoara, nici lupta pentru o Românie dreaptă. Nu duc lupta asta pentru mine, ci pentru cei care şi-au pus încrederea şi speranţa în schimbările pe care reuşim să le facem în Timişoara şi în ţară. Şi ştiu alături de mine mii şi mii de timişoreni, de colegi din USR şi nu numai, de cetăţeni simpli care s-au săturat de prădarea ţării şi de lupul PSD care ne explică cum e paznic la oi. Vă mulţumesc pentru încurajări şi susţinere. Vă promit că vom câştiga această luptă, indiferent cât de jos vor coborî”, a transmis Fritz.

Share

1 COMENTARIU

  1. tara arde si responsabilii (in mare parte de asta!) fac poze de grup …pentru ce ni se intampla acum a trecut vremea negocierilor si a statului cu mana intinsa la cei care ne-au dorit „binele”…o palma peste obrazul celor responsabili nu va fi suficienta dar poate insemna mult pentru romanul normal, natural si nespecial

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Sfînta Maria, mătușa mea

În fiecare an, de ziua ei, aprind cîte o...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Unde-i „maturitatea”?

În anii uluitoarei extinderi a cunoștințelor experimentale se trăiește...

Bolojan ”varsă” 1,4 miliarde de lei la primării PNL și USR pentru stadioane

Cei 1,4 miliarde de lei sunt destinați pentru construirea de arene sportive în municipiile Brașov (PNL), Timișoara (USR), Slatina (PNL),

Misteriosul obiect căzut din cer. Familia copilului a depus plângere penală

Familia copilului care a fost lovit în cap în...

„Pactul politic” propus de Ilie Bolojan

Premierul interimar Ilie Bolojan a propus vineri încheierea unui...