(VIDEO) Două persoane rănite într-un accident. Pompierii au salvat și trei pisicuțe

 

Pompierii din Deva au intervenit marți la un accident rutier produs între localitățile Sălăștioara și Fornădia, în urma căruia două persoane au fost rănite și au necesitat descarcerare.

La fața locului au fost trimise o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar șoferii — o femeie și un bărbat. În urma impactului, femeia a rămas încarcerată, iar bărbatul a fost blocat în vehiculul său. Echipajele de intervenție au reușit să îi extragă în siguranță dintre fiarele contorsionate.

Ambele persoane au primit îngrijiri medicale la fața locului și au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.

Pe lângă salvarea victimelor, pompierii au recuperat în siguranță și trei pisicuțe aflate într-unul dintre autoturisme, relocându-le într-o zonă protejată.

Circulația rutieră a fost blocată temporar pe ambele sensuri pe durata intervenției.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Nicușor Dan la grămadă cu „Insula Iubirii”

Ce-ați zice dacă în sosul siropos și bulevardier de...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Dunărea, la minimul ultimelor decenii. Scenariul care poate dubla prețul energiei

Dunărea și râurile interioare se află la unele dintre...

Marile companii nu mai au voie să distrugă hainele nevândute

Interdicția privind distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare...

România și Bulgaria, codașele Europei de Sud-Est la fondurile PNRR

România și Bulgaria se află la coada clasamentului în...

Un mare actor al scenei românești – Radu Beligan

La 20 iulie 2016, se stinge din viață Radu...