Decizia României de a renunța la dreptul de veto în politica externă a UE provoacă reacții dure din partea unor politicieni români. Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, critică în termeni duri faptul că reprezentanții statului român renunță la un instrument esențial în negocierile cu organismele europene.
Dan Dungaciu consideră că România riscă să renunțe, fără un beneficiu concret, la unul dintre cele mai importante instrumente pe care le are la masa negocierilor europene.
„În timp ce statele serioase își apără instrumentele de suveranitate, România este gata să renunțe de bunăvoie la unul dintre cele mai importante instrumente de negociere pe care le are în Uniunea Europeană. Este o eroare strategică majoră. Într-o lume aflată în plină reașezare geopolitică, într-o Europă confruntată cu război, crize economice, competiție pentru resurse, tensiuni comerciale și incertitudine strategică, România decide să se dezarmeze singură”, transmite Dan Dungaciu.
Acesta mai atrage atenția că dreptul de veto reprezintă pentru România puterea de a spune ”NU” atunci când interesul național este amenințat, dar și un instrument de negociere în raport cu celelalte state membre.
„DREPTUL LA VOT ESTE PUTERE. Este puterea de a spune NU atunci când interesul național este amenințat. Este puterea de a condiționa. Este puterea de a negocia. Este puterea unui stat de dimensiunea României de a obliga marile capitale europene să țină cont de poziția sa.”
În contextul acesta, Dan Dungaciu îi cere lui Nicușor Dan, Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe să explice public de ce România este dispusă să renunțe la acest instrument și ce câstigă în schimb.
„DE CE RENUNȚĂ ROMÂNIA LA PUTERE? Ce primește România în schimb?
Care este marele proiect românesc pentru care Bucureștiul negociază această concesie? Ce am obținut pentru reunirea cu Republica Moldova? Ce am obținut pentru comunitățile românești din Ucraina? Ce am obținut pentru securitatea României la Marea Neagră? Ce am obținut pentru interesele economice ale României?
Nimeni nu renunță la un instrument de negociere fără să primească ceva în schimb. Numai România pare dispusă să o facă.
LECȚIA ISLANDEI. Contrastul este izbitor. În Islanda, cetățenii tocmai au respins prin referendum reluarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Dincolo de particularitățile Islandei, mesajul politic este limpede: într-o perioadă de incertitudine, cetățenii unui stat european au preferat să păstreze instrumentele naționale de control și capacitatea de a decide asupra propriilor resurse. Controlul asupra pescuitului și resurselor maritime s-a aflat chiar în centrul dezbaterii islandeze. Adică: menținerea controlului!
Islanda spune: vrem să păstrăm capacitatea de a decide. România spune: suntem gata să renunțăm la capacitatea de a bloca. Aceasta este diferența dintre un stat care își cunoaște interesele și unul care confundă politica externă cu conformismul.”
Dan Dungaciu subliniază că AUR nu contestă apartenența României la Uniunea Europeană, dimpotrivă, deoarece România este membră a Uniunii Europene, trebuie să iși folosească toate drepturile pe care le are.
„Tocmai pentru că România este membră a Uniunii Europene trebuie să își folosească toate drepturile pe care apartenența la Uniune i le oferă.”
Dan Dungaciu atrage atenția că România nu are aceiasi forță economică, financiară sau militară precum marile state europene, iar in aceste condiții, dreptul de veto reprezintă unul dintre instrumentele pe care țara noastră la poate folosi pentru a-și apăra interesele.
„Germania are aproape 84 de milioane de locuitori și cea mai mare economie europeană. Franța are arma nucleară, loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU și o capacitate diplomatică globală. Alte state au forță financiară, economică sau militară. România ce instrumente de putere are la masa negocierilor europene? Votul său. Capacitatea de a forma alianțe. Poziția sa strategică. Și, în anumite domenii fundamentale, dreptul de veto. Iar Bucureștiul este gata să slăbească tocmai unul dintre aceste instrumente. Este absurd.”
AUR solicită Președinției României, Guvernului și Ministerului Afacerilor Externe să explice public mandatul în baza căruia România s-a alăturat acestei inițiative și care este beneficiul concret pe care România îl are.
„Înainte de orice renunțare la unanimitate trebuie să existe o dezbatere publică serioasă și o evaluare clară a consecințelor asupra interesului național. România trebuie să fie un stat european puternic, nu un stat care își predă instrumentele de putere pentru a primi felicitări la Bruxelles. Europa are nevoie de România. Dar pentru ca Europa să respecte România, România trebuie mai întâi să se respecte pe sine.”
În încheiere, Dan Dungaciu transmite poziția AUR fără echivoc: „Nu renunțăm la veto. Nu cedăm gratis instrumentele de negociere ale României. Nu acceptăm ca politica externă românească să fie redusă la obediență și conformism. România trebuie să stea la masa europeană ca stat, nu ca spectator.”
Reamintim că România s-a alăturat altor 10 state din UE, respectiv Austria, Danemarca, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Spania și Suedia în demersurile inițiate de către Germania, de a trece de la unanimitate la majoritate calificată în politica externă a UE, a transmis marți, 1 septembrie, presa europeană.
„Cultura consensului a Uniunii este o sursă importantă a legitimității sale. Prin urmare, continuăm să depunem eforturi pentru consens oriunde este posibil”, spun țările într-o scrisoare adresată Înaltului Reprezentant Kaja Kallas, conform Euronews. „Dar trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că această cultură a consensului încurajează acțiunea comună, în loc să o împiedice – altfel vom avea legitimitate, dar nu și forță.” Austria, Danemarca, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, România, Spania și Suedia au semnat scrisoarea. Germania, cel mai mare stat membru, a condus apelurile pentru reforma politicii externe a blocului comunitar.
Asta chiar e ultima lovitură fatală data României! Ce dracu au semnat la aderare, aderarea e un contract semnat între părți, daca nu se respectă condițiile, cade, se anulează contractul, devine nul! Cumva au semnat sa dispară Romania că țara și să rămână doar un teren din și in care fiecare face ce vrea, mă refer la infractorii din politica românească și strainezia căpoasă! În loc de Romania va apărea pe harta SEE, adică, spațiul economic european din care toți se aprovizionează cu orice, exact ca la vacă, toți o mulg și niciunii nu au grijă de ea, e sacrificată până la pieire.
Ei dupa cum au castigat alegerile pe cai abuzive sunt pro europeni cu Bruxelul nu cu romanii
De la Iohannis, Ciuca, Cioalcu la cei de acum ei nu mai vorbesc de romani decat cand e de marit taxele.