După adoptarea moțiunii de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ilie Bolojan, procedura constituțională pentru desemnarea unui nou Guvern intră în linie dreaptă. Conform prevederilor din Constituție, în special articolelor 85, 103 și 110, rolul decisiv îi revine acum președintelui României. În acest context, Nicușor Dan și-a întrerupt vizita oficială din Armenia și s-a întors de urgență la București.
Guvernul intră în interimat
Odată ce moțiunea de cenzură este votată de majoritatea parlamentarilor, Executivul este considerat demis. Cu toate acestea, premierul și miniștrii își continuă activitatea într-un regim de interimat până la instalarea unui nou cabinet.
În această perioadă, atribuțiile Guvernului sunt limitate la administrarea curentă a treburilor publice. Executivul interimar nu poate adopta ordonanțe și nici iniția noi proiecte legislative.
Consultări la Cotroceni
După căderea Guvernului, șeful statului trebuie să cheme la consultări partidele parlamentare pentru identificarea unei formule de guvernare. Discuțiile ar putea avea loc chiar în cursul zilei de marți.
În condițiile în care niciun partid nu deține singur majoritatea în Parlament, președintele este obligat să poarte negocieri cu toate formațiunile reprezentate legislativ.
Desemnarea unui nou premier
În urma consultărilor, președintele va desemna un candidat pentru funcția de prim-ministru. Rămâne de văzut ce variantă de premier vor susține partidele și pe cine va nominaliza Nicușor Dan.
Persoana desemnată trebuie apoi să negocieze sprijinul politic necesar pentru formarea unei majorități parlamentare, să stabilească lista miniștrilor și să pregătească programul de guvernare.
Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, Ilie Bolojan nu mai poate fi propus din nou pentru funcția de premier după ce Guvernul său a fost înlăturat prin moțiune de cenzură.
Votul din Parlament
Candidatul desemnat are la dispoziție 10 zile pentru a solicita votul de încredere al Parlamentului asupra programului de guvernare și a echipei ministeriale.
Votul se desfășoară într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. Pentru învestirea noului Guvern este necesară majoritatea absolută a parlamentarilor — jumătate plus unu din numărul total al deputaților și senatorilor.
Ce se întâmplă dacă nu se formează un Guvern
Constituția prevede și posibilitatea dizolvării Parlamentului, însă doar în condiții stricte. Dacă prima propunere de premier nu obține susținerea necesară, președintele poate desemna un alt candidat.
Alegerile anticipate pot fi declanșate doar dacă Parlamentul respinge cel puțin două solicitări de învestitură în termen de 60 de zile de la prima nominalizare pentru funcția de premier.
Totuși, un astfel de scenariu ar fi puțin probabil, în condițiile în care majoritatea parlamentarilor nu ar avea interesul să își piardă mandatul înainte de termen fără garanția obținerii unuia nou.
Daca a căzut Bolojaf cu al său guvern, nu cumva obligatoriu trebuiesc alegeri anticipate pentru a nu mai ajunge sa fie acest cretin in fruntea guvernului României?! Din cate îmi amintesc, asta e legislația reală, nu pe interpretare!