Știți meciurile acelea pe care le aștepți liniștit, convins că echipa mai mare și mai celebră va face spectacol, dar realitatea de pe gazon îți dă toate calculele peste cap? Așa a arătat confruntarea de aseară dintre Belgia și Egipt, încheiată cu o remiză echitabilă, 1-1. A fost o partidă care ne-a amintit, a mia oară, că la acest nivel fotbalul nu se joacă doar din talent, ci mai ales din inimă.
În loc să vedem faimoasa echipă belgiană dictând ritmul, am descoperit niște „faraoni” plini de un curaj nebun, care au refuzat din primul minut să se lase intimidați. Africanii s-au luat la trântă cu vedetele Europei de la egal la egal, fără niciun complex, iar jocul lor curat și avântat a dat roade. În minutul 20, Emam Ashour a deschis scorul, trimițând un fior rece prin tribunele pline de suporteri belgieni. A fost momentul în care toată lumea a înțeles că „Diavolii Roșii” vor avea parte de o noapte cumplit de lungă.
De acolo, meciul s-a transformat într-o luptă aspră, bărbătească, exact cum se juca pe vremuri. Belgia s-a chinuit teribil să desfacă o apărare egipteană așezată impecabil. Degeaba au plimbat mingea dintr-o parte în alta și au încercat să construiască faze elaborate, pentru că le-a lipsit cu desăvârșire sclipirea aceea de geniu care îi făcea odinioară de neoprit. Echipa a părut greoaie, lipsită de idei și copleșită de energia adversarilor.
Până la urmă, salvarea europenilor nu a venit de la vreun atacant de zeci de milioane de euro, ci dintr-o greșeală tristă a destinului.
Trecuse de o oră de joc când egipteanul Mohamed Hany și-a trimis din greșeală mingea în propria poartă, oferindu-le belgienilor o egalare nesperată chiar atunci când jocul lor suferea mai tare. Un cadou căzut din cer, care a evitat un dezastru și mai mare.
Fluierul final ne-a lăsat cu un gust dulce-amărui. Egiptul pleacă de pe teren cu fruntea sus, mândră că a jucat fotbal curat și a ținut în șah o mare putere a lumii. Pentru Belgia, însă, acest egal smuls cu atâta noroc trage un semnal de alarmă asurzitor. Ne arată, cu o tristețe pe care doar microbiștii vechi o înțeleg, că o generație de aur a cam ajuns la capăt de drum. Când blazonul nu mai este de ajuns, iar pe teren te bazezi doar pe ghinionul adversarului, înseamnă că spectacolul este, din păcate, pe sfârșite.
