Elevii claselor a VIII-a susțin, în această săptămână, simulările pentru Evaluarea Națională. Astăzi a avut loc prima probă, cea de Limba și Literatura Română, desfășurată în aproape toate școlile din județ, cu excepția unei singure instituții de învățământ.
Simulările din acest an au fost subiectul unor controverse, iar desfășurarea lor a fost pusă sub semnul întrebării. Conform sindicatelor din educație, în județul Hunedoara aproximativ 70% dintre cadrele didactice au semnat pentru neparticiparea la testări. În urma discuțiilor, s-a ajuns la un compromis, iar doar o unitate de învățământ din Valea Jiului nu a organizat simularea probei de astăzi.
„Deci, în 75 de unități s-a susținut proba de astăzi. Doar la Uricani nu a fost susținută simularea. Acolo avem 58 de elevi în clasele a 8-a, iar în județ 2464 de elevi. Sunt 186 de absenți, deci prezența la prima probă este de peste 90 la sută”, a declarat Maria Ștefănie, inspector școlar general.
Emoțiile au fost mari pentru elevi, deși scopul principal al testărilor este de a le oferi acestora o evaluare a nivelului lor actual, pentru a se putea pregăti mai bine pentru examenele din vară. În Valea Jiului, reacțiile elevilor au fost variate. Unii au considerat proba ușoară, în timp ce alții au întâmpinat dificultăți.
„A fost foarte ușor pentru că am învățat. A picat un text argumentativ”, a spus un elev.
Altul a adăugat: „A fost bine. Mă așteptam la mai greu, deși oricum nu cred că am scris foarte bine, dar am înțeles că nu e atât de dificil și sper la un rezultat pozitiv vara.”
Un alt elev a menționat: „Am reușit să răspund la toate subiectele. A fost o întrebare despre ce trebuie să facem într-o situație de stres. Am scris că trebuie să ne păstrăm calmul și sigur vom găsi o rezolvare.”
Mâine, elevii vor susține proba de matematică. Rezultatele simulărilor vor fi afișate la sfârșitul lunii, dar acestea nu vor fi trecute în catalog și nu vor fi făcute publice.