În timp ce Donald Trump lansează către omenire construcția unui „ONU Reloaded” pe baze asociative de tip ong, într-un orășel din centrul Americii de Sud se semna mult descântatul acord comercial dintre UE și statele membre ale Mercosur.
S-ar putea spune că a fost o diversiune. În loc ca europenii să laude escapada sud-americană a Ursulei von der Leyen, atenția lor a fost deturnată brusc spre noua inițiativă a lui Donald Trump. Dar pentru liderii europeni este și mai preocupantă o altă lovitură primită în aceste zile tot de la Trump: majorarea cu 10% a taxelor de import pentru mărfurile din 8 țări care susțin Groelanda, opunându-se intențiilor SUA. Macron s-a și ridicat pe călcâie, declarând că „Europa va riposta corespunzător”.
Dragă Ursula „Pfizer”, nu-l provoca pe Daddy!
Cele 8 țări vizate (Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Regatul Unit, Țările de Jos și Finlanda) au emis duminică o declaraţie comună de solidaritate cu Groenlanda. „Ca membri ai NATO, ne-am angajat să întărim securitatea în Arctica, în interesul transatlantic comun. Ameninţările cu taxe vamale subminează relaţiile transatlantice şi prezintă riscul unei spirale descendente periculoase”, arată statele semnatare.
Un detașament al armatei germane a fost retras neașteptat din Groenlanda, la mai puțin de două zile după sosire. Cei 15 militari, conduși de contraamiralul Stefan Pauly, au părăsit insula sâmbătă, fără un anunț public prealabil și fără explicații oficiale din partea Berlinului. Potrivit publicației germane Bild citată de Spotmedia.ro, jurnaliștii i-au surprins pe militari pe aeroportul din Nuuk, îmbarcându-se într-un avion Boeing 737 al companiei Icelandair. Plecarea din Groenlanda are loc la doar 44 de ore de la aterizare.
Kirill Dmitriev, reprezentant special al președintelui Rusiei, Vladimir Putin, pentru investiții și cooperare economică internațională, ceruse public Uniunii Europene să-i retragă cei 13 militari trimiși în Groenlanda, avertizând asupra unor posibile consecințe economice. Mesajul a fost publicat pe rețeaua X: „Dragă Ursula «Pfizer» von der Leyen, nu-l provoca pe Daddy! Retrage cei 13 soldați trimiși în Groenlanda”, a scris Dmitriev pe X.
Noul ONU pe persoană fizică
Cât privește „noul ONU”, Donald Trump, în calitatea autoasumată de președinte al consiliului de administrație, a invitat în scris 60 de state (și nu pe liderii lor) „să adere la Carta Consiliului Păcii”. Denumirea are rezonanțe orweliene, dar vine în contradicție cu o altă idee recentă a lui Trump, care în propria administrație a schimbat denumirea Departamentului Apărării în aceea de „Departamentul de Război”, așa cum se chema până în 1947. Va să zică, un stat în care există Departamentul de Război vrea să înființeze un Consiliu al Păcii Mondiale.
Ideea este o extensie a Consiliului de Pace pentru Gaza, a cărui înființare a fost anunțată de Trump cu o zi înainte. Componența și rosturile consiliului pentru Gaza sunt diferite de Consiliul Păcii, exceptând poate obiectivul comun al pevenirii și soluționării conflictelor. Consiliul pentru Gaza este format din persoane nominalizate de Donald Trump, în timp ce Consiliul Păcii Mondiale se referă la un organism planetar ce va reuni (dacă va reuni!) reprezentanți desemnați de state.
În invitația de aderare, președintele SUA anunță că „acest Consiliu va fi unic, nu a mai existat niciodată ceva asemănător”. Greu de contrazis!
Procedural, „fiecare Stat Membru poate desemna un reprezentant autorizat care să participe şi să ia parte, în numele său, la reuniuni. Alăturate se află Planul Cuprinzător şi Carta Consiliului, care sunt acum deschise pentru semnare şi ratificare”, se arată în scrisoarea inițiatorului.
Invitația de aderare a fost trimisă către 60 de state, interesantă fiind ignorarea celor trei state baltice.
Bineînțeles că, la București, presa propagandiștilor cu epoleți exultă, ne scoate ochii cu marele eveniment al „scrisorii de la trump”, de parcă Nicușor Dan ar fi fost invitat personal să-și petreacă concediul la Mar a Lago. Or, invitația de aderare la „Carta CP” – document ce vrea să aibă rezonanața Cartei ONU – este adresată țării, nu președintelui ei.
Probabil că pe Nicușor Dan iar îl va apuca transpirația. Ce va zice Macron? Dar Ursula? Aderăm și noi la noua Cartă de peste gârlă, sau mai stăm să vedem cu bate vântul?
Acordul s-a născut, durerile facerii abia încep
Despre acordul comercial UE-Mercosur semnat sâmbătă la Asuncion, în Paraguay, persistă destule confuzii și opinii contradictorii. În multe țări, pe tema acordului există tabere antagonice de-a dreptul. Atmosfera de la Asuncion a fost, însă, una triumfalistă, preşedintele Argentinei, Javier Milei, afirmând că acordul cu UE este „cea mai mare realizare obţinută de Mercosur de la crearea sa” în 1991.
Președinta CE a obținut aprobarea de a semna documentul cu sprijinul a 21 din cele 27 de state membre UE. S-au opus Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria. Belgia s-a abținut. Italia și-a dat acceptul în ultimul moment după ce Meloni a obținut niște promisiuni de culise din partea Comisiei Europene.Votul Italiei era decisiv pentru realizarea cvorumului. Spania a votat pentru, dar, sub presiunea fermierilor, dar și a alegerilor regionale din acest an, anunță posibilitatea neratificării acordului.
Pe parcursul ultimelor luni, protestele fermierilor din mai multe țări au atins cote de violență greu de imaginat. Și la fel de greu de ignorat!
Dincolo de criticile terre a terre al fermierilor, care se referă îndeosebi la concurența neloială și concesiile asimetrice pe care le generează acest acord, există și niște obiecții de principiu.
Doi eurodeputați au propus să fie sesizată Curtea de Justiție a UE pentru a verifica dacă acordurile UE – Mercosur respectă tratatele Uniunii. Comisiei Europene – mai precis Ursulei von der Leyen – li se reproșează că, în negocierea acordului, au ignorat nu numai vocea fermierilor, ci și competențele date de tratatele Uniunii. Dacă propunerea va fi acceptată, CJUE ar urma să constate dacă acordul cu Mercosur încalcă sau nu obiective esențiale ale UE referitoare la securitatea alimentară a cetățenilor săi și la reziliența și autonomia politicilor agricole comunitare.
În ceea ce privește odiseea românească a acestui acord, reproșurile sunt mai întâi de natură procedurală.
În primul rând se acuză faptul că România a votat pentru acord fără să existe în prealabil o largă dezbatere profesională, transparentă și clarificatoare asupra avantajelor și dezavantajelor acestui acord pentru agricultura țării noastre.
În al doilea rând, ministrul Agriculturii reproșează că decizia respectivă s-a făcut fără ca punctul de vedere al ministerului pe care-l conduce să fie măcar băgat în seamă, darmite să obțină răspunsuri la problemele menționate. Pesediștii acuză că această șuntare a ministrului pesedist a fost provocată de o falangă userită. Faptul că ministrul n-a fost implicat în adoptarea unei decizii care se răsfrânge asupra domeniului pe care-l coordonează arată încă o dată cât de dezlânată și nefuncțională este coaliția de guvernare.
Falanga useristă dictează politica
În al treilea rând, din declarațiile celor în cauză rezultă că filiera adoptării acestei decizii a fost Nicușor Dan, care i-a spus lui Bolojan, care i-a spus lui Miruță, care i-a spus ministrei de Externe să dea ordin ambasadoareai noastre la UE cum să voteze. Un memorandum pe această temă care ar exista și în formă scrisă n-a fost discutat nici în Guvern, nici în coaliție, cum avea să afirme și președintele UDMR, Kelemen Hunor. Există supoziții rezonabile că hotărârea de a susține acordul a fost luată de Nicușor Dan încă de anul trecut, la sugestia sau, mă rog, la „rugămintea” tutorelui său Emmanuel Macron. Președintele Franței are o situație complicată în țară, este pe tobogan în sondaje, fermierii au luat din nou cu asalt Parisul, iar opoziția este pe val.
Prins între loialitatea față de Bruxelles și protestele agricultorilor francezi, Macron a decis la vedere ca Franța să voteze împotriva acordului în Consiliul UE, dar asigurându-se, spun gurile rele, că România va vota pentru, spre a nu se realiza minoritatea de blocaj. Hodoronc-tronc, Ambasada Franței dă publicității un comunicat prin care „dezminte categoric informațiile apărute recent în spațiul public potrivit cărora Franța ar fi „extrem de nemulțumită” de poziția României privind acordul comercial UE-Mercosur”. Uneori, chelul își pune mâna pe cap.
În sfârșit, ar trebui menționat că documentul semnat la Asuncion are două componente: Acordul comercial interimar (ITA), care intră în vigoare după aprobarea de către Consiliul UE și Parlamentul European, și Acordul de parteneriat UE-Mercosur (EMPA), care include și aspecte de investiții și cooperare politică și va necesita ratificarea de către parlamentele naționale. Procedura este următoarea: guvernul va depune la parlament un proiect de lege privind ratificarea in integrum a acordului EMPTA și se va vota acel proiect de lege, nu acordul propriu-zis. Deci nici poveste că s-ar depune vreun amendament la acordul odată semnat, cum se vorbește aiurea pe la București.
Un plus de claritate în înțelegerea semnificațiilor și consecințelor acestui acord le-ar aduce glasul rece al cifrelor. În 2024, exporturile UE în țările Mercosur au totalizat 53,3 miliarde euro, iar importurile din aceste țări au totalizat 57 miliarde euro.
În același an, România a exportat de 251,1 milioane euro și a importat de 414,2 milioane euro, deficitul comercial fiind de 163,1 mil. euro.
Ponderea țării noastre în comerțul dintre UE și țările Mercosur este de 0,47% la exporturi și 0,72% la importuri. Vorba poetului, „Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi şi nouă toate/Ce e rău şi ce e bine/Tu te-ntreabă şi socoate”.
Vom reveni.
