O investiție de peste 17 milioane de euro, finanțată din fonduri europene, ajunge în centrul unei situații greu de explicat: oferta declarată neconformă prin decizie definitivă a instanței este readusă în procedură și desemnată câștigătoare de specialiştii Primăriei Burjuc.
Este vorba despre licitația pentru proiectul „Extinderea rețelelor de alimentare cu apă și înființare rețea de canalizare menajeră în comuna Burjuc, județul Hunedoara”, un contract de peste 17 milioane de euro, finanțat prin PNRR – cea mai mare investiție europeană de acest tip din mediul rural hunedorean.
Procedura de atribuire a fost contestată în repetate rânduri, iar în urma acestor demersuri, instanțele au stabilit că oferta desemnată câștigătoare nu respectă cerințele legale. Cu toate acestea, aceeași ofertă a fost readusă în evaluare și, în final, declarată din nou câștigătoare. Este vorba despre o firmă din anturajul omului de afaceri Milică Pup, condamnat pentru corupţie tocmai că o firmă a sa a fost favorizată în obținerea de contracte publice.
Decizie definitivă, ignorată de Primăria Burjuc
Înscrisurile publicate în SEAP arată că oferta desemnată câștigătoare fusese deja analizată și declarată neconformă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, concluzie confirmată ulterior de Curtea de Apel Alba Iulia. Din punct de vedere juridic, această ofertă ar fi trebuit exclusă din procedură.
Și totuși, în urma unei reevaluări, Primăria Burjuc (autoritatea contractantă) a ajuns la același rezultat. Oferta a fost readusă în competiție și declarată câștigătoare, în pofida unor decizii definitive.
În paralel, oferta EUSKADI a fost eliminată pe motive pe care contestatoarea le consideră neîntemeiate. Potrivit contestației depuse de Euskadi pe data de 15 aprilie 2026, răspunsurile la clarificări ar fi fost ignorate sau interpretate în mod restrictiv, astfel încât rezultatul evaluării să conducă la eliminarea din procedură. Disputa nu mai vizează doar conținutul ofertelor, ci modul în care acestea au fost „citite”. Contestatoarea susține că decizia de respingere nu are la bază criterii obiective, ci urmărește menținerea aceluiași câștigător, încălcând principiul autorității de lucru judecat.
Pe acest fond, întreaga procedură de reevaluare este considerată nelegală de contestatarii. Sunt invocate prevederi din Legea 101/2016, care obligă autoritatea contractantă să respecte limitele stabilite de CNSC, precum și caracterul obligatoriu al deciziilor acestuia. De asemenea, Codul de procedură civilă consacră forța obligatorie a hotărârilor judecătorești.
Cine își asumă ignorarea unei decizii definitive și în ce bază a fost posibilă reluarea procedurii, asta urmează să aflăm după soluţionarea noii contestaţii.