Expoziție caritabilă în centrul Devei

Expoziție caritabilă în centrul Devei

Elevii Liceului Tehnologic „Grigore Moisil” Deva organizează o expoziție cu scop caritabil în cadrul proiectului „Deva pentru Copii”. Banii strânși din donații vor fi folosiți pentru a sprijini copiii mai puţin norocoşi. Proiectul „Deva pentru Copii”, derulat de Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” în parteneriat cu Primăria Deva, capătă zilele acestea o dimensiune specială: elevii devin creatori de fapte bune. Aceștia organizează o expoziție caritabilă în Piața Unirii, în 3 și 4 decembrie, unde vor expune obiecte realizate chiar de ei – de la decorațiuni de sezon la mici produse artizanale.

Vizitatorii pot face donații, iar fondurile strânse vor fi folosite pentru a aduce un zâmbet copiilor din Deva care au nevoie de sprijin în perioada sărbătorilor.

Pe lângă componenta socială, proiectul urmărește să dezvolte implicarea civică a elevilor și să întărească legătura acestora cu comunitatea. „Deva pentru Copii” îi încurajează pe tineri să fie activi, creativi și solidari, dar și să descopere puterea gesturilor simple care pot schimba stări de spirit și vieți.

Activitățile au la bază dorința elevilor de a contribui la binele comunității, iar expoziția caritabilă devine un prilej de a transforma munca lor în ajutor concret pentru alți copii.

Primăria Deva sprijină organizarea evenimentului, considerând proiectul o inițiativă care cultivă empatia, generozitatea și participarea activă a tinerilor la viața orașului.

,,Ne bucurăm să vedem și să sprijinim implementarea unor astfel de proiecte în comunitatea noastră. Credem că inițiativele care sprijină spiritul comunitar, dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor și dorința cetățenilor de a veni mai aproape de autoritățile locale reprezintă un factor care poate să conducă la dezvoltarea unor resorturi regionale care să genereze dezvoltare. Pentru mine, sprijinirea proiectelor educaționale reprezintă una dintre dimensiunile strategice ale dezvoltării locale și cred că viitorul comunităților noastre depinde de modul în care tinerii se implică creativ în viața municipiului. Cred în valoarea pe care acești tineri o au și felicit cadrele didactice implicate în implementarea unui proiect care aduce viitorul mai aproape de noi. Le mulțumesc pe această cale tuturor celor care sprijină comunitatea și asigur toate unitățile de învățământ din Deva de sprijinul meu necondiționat, pentru că astfel Deva rămâne mereu acasă…”, transmite Lucian Ioan Rus, primarul Devei

„Deva pentru Copii” demonstrează că educația nu înseamnă doar ore și manuale, ci și formarea unor valori – solidaritate, responsabilitate și dorința de a face bine.

Recomanda
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.