Face pușcărie pentru că a bătut crunt un cățel

 

Un bărbat din București a fost condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni închisoare cu executare, după ce a bătut și a exercitat acte de cruzime asupra unui cățel care se afla pe stradă într-o stare deplorabilă.

Decizia de condamnare pe fond a fost dată de Judecătoria Sectorului 5 în luna decembrie 2025, fiind menținută de Curtea de Apel București, printr-o sentință definitivă pe 24 martie.

Individul, T.C., a fost trimis în judecată anul trecut pentru comiterea infracțiunilor de rănirea cu intenție a animalelor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”În data de 05.07.2025, în jurul orei 20:00, aflat pe o arteră stradală intens circulată din Sectorul 5, inculpatul T.C. a exercitat acte repetate de violență fizică și cruzime asupra unui exemplar canin de talie mică, în vârstă de aproximativ 4 luni, aflat într-o stare vizibilă de rahitism, neîngrijire și vulnerabilitate, agresându-l prin contorsionarea urechii, lovituri aplicate cu palma și pumnul, ridicarea forțată de la sol și trântirea repetată de suprafețe dure, pe o durată de aproximativ 20 de minute, acțiuni ce au provocat animalului multiple contuzii pulmonare grave, o contuzie dureroasă la nivelul bazinului și o stare de suferință acută ce, potrivit evaluării medicoveterinare, i-ar fi pus viața în pericol în lipsa intervenției de specialitate, toate aceste fapte având loc într-un spațiu public, fiind însoțite de urlete de durere audibile și persistente ale animalului și generând tulburarea gravă a ordinii și liniștii publice, precum și indignarea martorilor oculari. În plus, inculpatul i-a amenințat cu moartea și chiar i-a agresat fizic și pe martorii care au intervenit în încercarea de salva cățelul”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

În esență, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au subliniat faptul că, față de gravitatea ridicată a infracțiunilor comise, pedeapsa aplicată inculpatului trebuie să fie una orientată spre mediul limitelor legale și executată doar în regim de detenție, în pofida existenței mai multor circumstanțe personale favorabile autorului (faptul că acesta a recunoscut acuzația imputată, avea o vârstă înaintată și nu era recidivist).

Share

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Povestea celor două femei care i-au sfidat pe sovietici în 1970. Maia Sandu s-a întâlnit cu ele

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit cu autoarele...

”Franţa arde, Macron se amuză la jet ski” (foto)

Presedintele Emmanuel Macron este acuzat de adversari că ”se...

Mașini rare, drift și adrenalină, în vestul Văii Jiului

Motoarele turate, mașinile tunate și adrenalina revin în acest weekend la Vulcan.

Șoferul care a ucis doi turiști la Brașov, pus sub control judiciar

UPDATE Şoferul care a provocat accidentul grav produs marţi...