Prefectura Județului Hunedoara a i-a transmis un răpsuns oficial deputatului AUR Tiberiu Barstan la sesizarea cu privire la hotărârile de consiliu local privind majorarea taxelor și impozitelor.
În răspunsul emis Prefectura Hunedoarei recunoaște că hotărârile de majorare a taxelor și impozitelor locale s-au adoptat fără respectarea procedurilor de transparență decizională. Motivul pentru care aceste decizii s-au luat pe repede înainte a fost timpul scurt de la emiterea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 78/2025 și implementarea majorărilor prevederilor la nivel local, explică Prefectura.
Cu alte cuvinte, Guvernul Bolojan a constrâns primăriile să adopte prevederile OUG nr. 78/2025, fără respectarea procedurilor de transparență decizională.
„Potrivit dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, autoritățile administrației publice locale au obligația ca, în cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative să parcurgă procedura transparenței decizionale”, precizează Prefectura Hunedoarei în răspunsul transmis deputatului Tiberiu Barstan.
„La data de 17.12.2025 s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență nr. 78/2025, care la art. II prevede următoarele: «Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență unitățile administrativ-teritoriale au obligația să adopte pentru anul 2026, de îndată, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2025, hotărâri ale consiliilor locale cu privire la impozitele și taxele locale, la cotele și nivelurile stabilite pentru anul 2026, în limitele și în condițiile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare».
Astfel, se poate observa că textul legal mai sus-menționat instituie o excepție de la procedura parcurgerii procedurii transparenței decizionale în materia impozitelor și taxelor locale, autoritățile adsministrației publice locale fiind obligate să adopte hotărâri de consiliu «de îndată». Luând în considerare data publicării acestui act normativ în Monitorul Oficial, respectiv 17 decembrie 2025, este de observat că era imposibil pentru autoritățile publice locale să parcurgă procedura privind transparența decizională, câtă vreme OUG nr.78/2025, citată mai sus, impunea adoptarea hotărârilor de consiliu cel mai târziu la data de 31.12.2025.
Pentru toate aceste considerente, apreciem că aspectele sesizate de dumneavoastră nu constituie elemente de nelegalitate a hotărârilor de consiliu adoptate de consiliile locale de pe raza județului Hunedoara”, susține Prefectura în același răspuns.
Cu privire la aspectele de neconstituționalitate sesizate de către deputatul AUR, Prefectura Hunedoarei a precizat că nu are în atribuții verificarea acestora.
În consecință, Tiberiu Barstan susține că demersurile pentru anularea hotărârilor de consilii locale care au dus la majorarea insuportabilă a birurilor pe proprietăți vor fi atacate în instanță. Parlamentarul subliniază că dreptul cetățenilor la informare și principiile de transparență decizională nu sunt negociabile.
„Dreptul cetățenilor la informare și transparență nu este negociabil.
Instituția Prefectului Județului Hunedoara mi-a transmis un răspuns oficial la sesizarea privind legalitatea hotărârilor de consiliu local referitoare la taxele și impozitele pentru anul 2026, precum și la solicitarea de a le ataca în instanță, la Tribunalul Hunedoara.
Din analiza acestui răspuns rezultă mai multe aspecte extrem de importante, care confirmă demersurile mele și ale colegilor care au depus plângeri prealabile către consiliile locale. În primul rând, Prefectura recunoaște că hotărârile privind taxele și impozitele locale sunt acte administrative normative și trebuie adoptate cu respectarea Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională. Se confirmă faptul că aceste hotărâri au fost adoptate sub presiunea termenelor impuse prin OUG nr. 78/2025, care a obligat autoritățile locale să acționeze rapid, până la finalul anului 2025.
Din cauza acestui termen extrem de scurt, procedurile normale de consultare publică nu au putut fi parcurse în mod real și eficient.
Cu alte cuvinte, chiar Instituția Prefectului admite că administrațiile locale au fost puse în situația de a adopta hotărâri «de îndată», fără o dezbatere publică autentică.
Exact acest lucru l-am semnalat încă de la început: cetățenii nu au fost informați și consultați corespunzător înainte de stabilirea noilor taxe și impozite.
Mai mult, Prefectura nu a analizat punctual fiecare hotărâre, ci a făcut o apreciere generală, fără a verifica concret dacă toate primăriile au respectat obligațiile legale de transparență.
Din acest motiv, consider că demersurile noastre sunt nu doar justificate, ci absolut necesare”, susține deputatul AUR.
Citește și: Hotărârile de majorare a taxelor și impozitelor locale, în atenția Prefecturii Hunedoara
(VIDEO) Revoltă la Vulcan din cauza majorării taxelor și impozitelor locale
Protest față de mărirea impozitelor locale (foto)
Impozite pe locuințe și de 30 de ori mai mari. Oamenii s-au revoltat
Jeg ordinar acest Bolojan . Si Nistor cu Rus la fel. Ei ajuta doar bogatii. Huoooo
Regim hibrid, ce mai…
Atâta timp cât Nistor o să fie la Consiliul Județean Hunedoara, acest județ va fi în topul celor mai prost plãtite județe din țară !!!!!