Un raport al Federal Bureau of Investigation (FBI), analizat de Reuters, indică faptul că autoritățile americane au fost avertizate încă din luna martie cu privire la o amenințare crescută reprezentată de guvernul iranian asupra unor ținte de pe teritoriul Statelor Unite.
Documentul, datat 20 martie și elaborat în colaborare cu alte agenții federale, inclusiv National Counterterrorism Center, descrie Iranul drept „o amenințare persistentă” la adresa personalului și facilităților militare și guvernamentale americane, precum și a instituțiilor evreiești și israeliene și a disidenților iranieni aflați în SUA.
Cu toate acestea, raportul subliniază că nu au fost identificate amenințări generale directe la adresa populației civile.
Avertismentele din raport contrastează cu declarațiile publice ale președintelui Donald Trump, care a minimalizat riscul unor atacuri iraniene pe teritoriul american. Întrebat pe 11 martie dacă este îngrijorat de un posibil atac, liderul de la Casa Albă a răspuns: „Nu, nu sunt”.
Ulterior, retorica președintelui s-a intensificat pe fondul escaladării conflictului, acesta avertizând că „o întreagă civilizație” ar putea fi distrusă dacă Iranul nu acceptă cererile Washingtonului. Totuși, decizia de a amâna acțiunile militare pentru două săptămâni a sugerat o schimbare de ton.
Casa Albă a respins criticile privind gestionarea informațiilor de securitate. Purtătoarea de cuvânt Abigail Jackson a declarat că administrația acționează pentru protejarea cetățenilor și a avertizat că interpretarea izolată a unor documente poate induce panică.
„Mass-media nu ar trebui să încerce să semene frică în mod iresponsabil”, a afirmat aceasta, subliniind necesitatea unui context mai larg pentru astfel de evaluări.
Raportul FBI a fost făcut public prin intermediul organizației Property of the People, specializată în accesul la documente din domeniul securității naționale.
Documentul evidențiază „potențialul de amenințări fizice sporite” după declanșarea conflictului, inclusiv riscul ca extremiști violenți să considere situația drept un pretext pentru atacuri.
Potrivit raportului, serviciile iraniene au fost implicate în ultimii ani în tentative de răpire și asasinare a unor cetățeni americani. Metodele menționate includ utilizarea armelor de foc, dar și atacuri cu arme albe, vehicule, dispozitive explozive sau alte mijloace violente.
De asemenea, Iranul ar prefera să opereze prin intermediul unor agenți cu statut legal sau acces în SUA și ar fi utilizat tehnologii moderne — de la monitorizarea rețelelor sociale până la atacuri informatice de tip phishing — pentru identificarea și evaluarea țintelor.
Raportul mai indică faptul că unele operațiuni ar fi vizat atragerea victimelor în alte țări, mai apropiate geografic de Iran, în scopul răpirii.
Dubioasă contrazicere in comunicat, pare o acțiune fabricata pe baza de aberații și minciuni, scuze daca greșesc, asta se înțelege!