FDGR-ul lui Iohannis, înfrânt în instanță de Cotidianul

 

Cotidianul.ro a avut dreptate. Lupta dusă în justiție de Cornel Nistorescu pentru a dovedi că articolele scrise pentru cititorii noștri pe subiectul FDGR sunt reale s-a terminat. Procesul deschis de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) contra cotidianul.ro pe motiv de încălcarea dreptului la propria imagine s-a terminat în defavoarea reclamantului. Este pentru prima dată când un judecător ia o astfel de decizie în acest caz. Și este pentru prima dată, dar capital, când FDGR pierde pe acest subiect.

Lupta în instanță a început după ce istoricul Ion Scurtu, Cornel Nistorescu, Radu Golban, Silviu Mănăstire și alții au scris sau au prezentat emisiuni care au avut ca subiect legătura dintre Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) condus o vreme de actualul președinte al României, Klaus Iohannis, și Grupul Etnic German, o organizație nazistă din timpul celui de Al Doilea Război Mondial.

FDGR şi FDGS – entităţi distincte care moștenesc ilegal „Grupul Etnic German” (I)

Părțile din proces au fost FDGR (Recurent Reclamant) și GOLBAN RADU EUGEN, NISTORESCU CORNEL și MĂNĂSTIRE SILVIU Intimați Pârâți.

Dintre cei trei intimați pârâți, doar Cornel Nistorescu, directorul cotidianul, a rămas să continue lupta în justiție.

Radu Golban a depus recurs mai târziu decât termenul legal, iar Silviu Mănăstire a ieșit din cauză.

Procesul a durat nu mai putin de patru ani, întârzieri cauzate de greve sau de proteste din justiție sau de pandemie, dar și de câteva răsturnări de situație. Numeroasele ședințe de judecată au avut ca soluții: amânări, stări de urgență (!), schimbat în parte etc.

În 2020, Cornel Nistorescu și Radu Golban au fost obligați să plătească daune morale FDGR de câte 25.000 de lei, fiecare, după seria de articole în care ar fi calomniat organizația.

”Tribunalul Bucureşti, în calitate de instanţă de apel, a hotărât în 11 iunie obligarea pârâților Cornel NISTORESCU şi Radu GOLBAN la  repararea prejudiciului de imagine cauzat Forumului Democrat al Germanilor din România prin articole de presă denigratoare, respectiv la publicarea în ziarul Cotidianul, pe cheltuială proprie, pe prima pagină, în trei numere consecutive, a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, cu aceleaşi caractere utilizate pentru prima pagină în ediţia din data de 15.02.2017, dată când au apărut articolele prejudiciatoare. Nistorescu şi Golban urmează de asemenea să plătească fiecare către FDGR suma de 25.000 lei cu titlu de daune morale, la care se adaugă cheltuielile de judecată, constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat”, se arată în sentință.

Golban și noi contra FDGR și Klaus Iohannis

FDGR afirma atunci printr-un comunicat de presă:
Cei doi jurnaliști ”acreditau ideile neadevărate că FDGR este continuatorul ideologic al organizaţiei naziste din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Grupul Etnic German, beneficiind în această calitate şi în urma unui proces ilegal de retrocedare de bunuri în valoare de miliarde de euro. În urma acestor retrocedări ilegale, statul român ar plăti la acest moment chirii exorbitante pentru ca instituţii ale sale să funcţioneze în imobilele retrocedate”.

Cei doi jurnaliști nu s-au lăsat și au încercat să-și dovedească nevinovăția. La trei ani și câteva luni de la decizia din 2020, Curtea de Apel a stabilit astăzi:

Continuă şirul amenzilor pentru jurnaliştii care scriu despre FDGR – Succesor al Grupului Etnic German

Culmea, tot pentru că a scris despre acest subiect, reputatul istoric român Ioan Scurtu a fost târât prin tribunale, la 76 de ani, pentru că și-a exprimat public opiniile la care a ajuns în urma studiilor sale. În fapt, Forumul Democrat al Germanilor din România, al cărui preşedinte a fost Klaus Iohannis, se simte lezat de realitatea istorică și-l acuză pe Scurtu că i-ar fi stricat imaginea, scria cotidianul.ro în 2017.

Articolul incriminat este „Schimbarea la față a Grupului Etnic German“, publicat de Cotidianul pe 15 februarie, iar FDGR vrea daune morale de 75.000 lei, deoarece pârâtul ar fi folosit cu „rea-credință dreptul la liberă exprimare“ și ar fi mințit în legătură cu trecutul Grupului Etnic German, al cărui continuator este, imobiliar cel puțin, FDGR. În fapt, articolul profesorului universitar doctor Ioan Scurtu pleacă de la analiza unor documente din anii ‚40 care au dus la constituirea GEG și care arată legăturile unora dintre membrii acestei organizații cu Partidul Muncitoresc Național Socialist și cu Germania lui Hitler.

IOAN SCURTU VS FDGR

Sentința Judecătoriei Sectorului 6 prin care istoricul Ioan Scurtu a fost obligat sa plătească daune morale de 6.000 de lei către Forumul Democrat al Germanilor din România: „Pârâtul a afirmat că entitatea reclamantă apără valori străine unei societăți democratice, respectiv principii fasciste… A acreditat ideea că hotărârea care stă la baza retrocedării bunurilor către reclamant nu ar fi una legală pronunțată de un judecător imparțial, ci de unul influențat politic”.

Prin Sentința civilă nr. 10451 din 15 decembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. 9871/303/2017, Judecătoria Sectorului 6 l-a obligat pe istoricul Ioan Scurtu la plata unor daune morale în sumă de 6.000 de lei către Forumul Democrat al Germanilor din România pentru articolul „Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România”, publicat în ziarul Cotidianul și pe pagina de Internet www.cotidianul.ro, privind legătura dintre GEG și Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR).

Sentința civilă nr. 10451/15.12.2017. Judecătoria Sectorului 6 București
Obiectul dosarului: acțiune în constatare
Judecător: Vlad Ionuț Severincu
Minuta Judecătoriei Sectorului 6:
„Admite în parte cererea formulată de reclamantul Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul în județul Sibiu, (…) în contradictoriu cu pârâtul Scurtu Ioan, cu domiciliul in București, sect. 6, (…). Constată încălcarea de către pârât a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului la imagine și prestigiu, prin formularea, acreditarea și răspândirea în mass-media a unor afirmații și acuzații denigratoare/defăimătoare prin publicarea articolului ‘Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România’ în ziarul Cotidianul din 15.02.2017 și pe blogul personal al pârâtului http://ioanscurtu.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-Romania/. Obligă pârâtul la încetarea încălcărilor drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să îndepărteze din mediul virtual, respectiv de pe blogul său, articolul ‘Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România’ și interzice pe viitor pârâtului să facă afirmații care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să publice în ziarul Cotidianul, pe cheltuiala pârâtului, într-un singur număr, dispozitivul acestei hotărâri. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu de daune morale. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 București în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15.12.2017”.

Chiar dacă sentința dată astăzi de Curtea de Apel București e definitivă și dovedește justețea faptelor scrise în cotidianul.ro, subiectul FDGR REZISTĂ. El nu poate fi ignorat, așa că vă reamintim câteva aspecte:

Prin Sentința civilă nr 2790/2007 a Judecătoriei Sibiu, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a fost declarat succesorul de drept al fostei organizații hitleriste Grupul Etnic German, devenind proprietarul bunurilor deținute de acesta pe raza municipiului. Acțiunea în instanță a fost depusă de șeful pe Sibiu al FDRG (Klaus Iohannis fiind președintele pe țară al FDGR) împotriva Primăriei Sibiu, condusă de primarul Klaus Iohannis. FDGR a solicitat instanței, citez, „să constataţi calitatea de succesor în drepturi al organizaţiei noastre faţă de Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”. Iar instanța sibiană a consfințit acest lucru: „Întrucât, prin statutul său, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu s-a declarat continuatorul tuturor persoanelor juridice fără scop patrimonial ce au aparținut minorității germane, rezultă că este și continuatorul Grupului Etnic German”, se arată în sentință. Acest verdict a deschis calea unui matrapazlâc imobiliar prin care FDGR a intrat în posesia unei importante averi ce aparținuse GEG.
Sentința care a făcut din FDGR un succesor în drepturi de organizație fascistă
Sentinţa respectivă a rămas definitivă pentru că nu a fost atacată de nimeni, deoarece procesul s-a judecat între o parte și ea însăși. FDGR era şi reclamant, dar şi pârât, întrucât Klaus Iohannis era atât preşedintele reclamantei FDGR, cât și reprezentantul pârâtei Primăria Sibiu.
Aşa că, în mod oficial, Forumul Democrat al Germanilor din România a fost declarat succesorul unei organizaţii naziste înfiinţate sub presiunea Germaniei hitleriste. Despre ravagiile făcute în țară de Grupul Etnic German există o întreagă literatură
Prin convenții internaționale semnate de România imediat după război, organizația a fost interzisă și cu toate bunurile confiscate de Statul Român prin Decret Regal, semnat de Majestatea Sa, Regele Mihai I al României.
Culmea, din dorința sa de a câștiga acest proces cu orice preț, avocatul apărării a încercat chiar să convingă instanța că toate confiscările bunurilor GEG au fost ilegale!!

AUTOR: MAGDA COLGIU-DAVID

Citește și: Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Cotidianul a trecut prin toate

Să fie mai bine de  35 de ani cînd  l-am întîlnit pentru prima oară și cînd mă uitam la Ion Rațiu ca la un munte economic, moral și politic.

S-a vândut mașina lui Iohannis. Prețul plătit

Casa de Licitații A10 by Artmark a organizat o...

Cornel Nistorescu – 77 de ani de cuvinte care rămân

Cornel Nistorescu împlinește, astăzi, 77 de ani, cu o...

Iohannis răsuflă ușurat. Tribunalul Sibiu a respins cererea ANAF

UPDATE Tribunalul Sibiu a respins, joi, cererea formulată de statul român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, de...