Fostul director al Serviciului de Informații Externe și fost premier, Mihai Răzvan Ungureanu, a afirmat, într-un interviu acordat lui Vlad Mercori, că Rusia continuă să manifeste interes pentru influențarea statelor aflate în proximitatea granițelor sau a obiectivelor sale strategice. În opinia sa, gradul de vulnerabilitate internă al unui stat determină cât de ușor și cu ce cost poate avea loc o astfel de influență.
Întrebat dacă apreciază că o presupusă ingerință rusă poate justifica anularea unor alegeri, Ungureanu a oferit un răspuns rezervat, evitând să facă referire la un scrutin anume.
„Rusia se manifestă față de statele aflate în apropierea granițelor sau a intereselor sale strategice”
„M-am gândit la asta. Da și nu”, a răspuns Mihai Răzvan Ungureanu, precizând că va încerca să explice pe scurt poziția sa.
Acesta a susținut că modul în care Rusia acționează în raport cu statele din vecinătatea sa sau din zona intereselor sale strategice este unul constant și previzibil.
„Nu există stat, entitate politică, în apropierea granițelor Rusiei sau la distanță redusă a intereselor strategice ale Rusiei față de care Rusia să nu se manifeste”, a declarat fostul șef al SIE.
Ungureanu a explicat că, în logica marilor puteri, astfel de acțiuni sunt motivate de dorința de control și de asigurarea unui climat de stabilitate favorabil propriilor interese.
„Rusia ce are nevoie, de fapt? Are nevoie de liniște și predictibilitate, în așa fel încât, dacă pornește ceva astăzi față de statul cu pricina, să poată continua și în zilele următoare, cum vrei: o operațiune, o privatizare, orice. E logic, pentru că marile puteri au un reflex expansionist. E un reflex de securitate, nu e reflexul imperiilor din secolul XIX”, a afirmat fostul premier.
„Cu cât un stat este mai slab, cu atât capacitatea de penetrare e mai mare”
Fostul director al SIE consideră că slăbiciunile interne ale unui stat facilitează influența externă și reduc costurile unei eventuale intervenții.
„Cu cât un stat este mai slab, cu atât capacitatea de penetrare e mai mare și mai puțin costisitoare”, a declarat acesta.
În același context, Ungureanu a susținut că, în unele state din Europa Centrală și de Est, Moscova nici măcar nu mai trebuie să depună eforturi considerabile pentru a-și promova interesele.
„Sunt fenomene care se întâmplă în viața politică a unor țări central și est-europene pe care Moscova le privește relaxat și fără să investească, pentru că bolovanul se duce la vale oricum. Este un fel de gândire foarte de Curtea de Conturi: de ce să bag bani, dacă lucrurile oricum se prăbușesc? Poate să-i mai dau un brânci și atât”, a spus Ungureanu.
Totuși, acesta a precizat că nu dorește să lege aceste observații de un caz electoral concret.
„N-aș putea să particularizez apropo de alegeri și toate chestiunile astea”, a precizat el.
„Tentația intervenției în activitățile politice interne ale statelor UE și NATO nu va dispărea”
În opinia fostului premier, încercările de influențare a proceselor politice din statele membre ale Uniunii Europene și NATO vor continua și în viitor.
„Tentația intervenției în activitățile politice interne ale statelor membre UE și NATO nu va dispărea”, a declarat Ungureanu.
Acesta a explicat că astfel de operațiuni sunt analizate inclusiv din perspectiva eficienței și a costurilor.
„Sunt cataloage de ordine, liste pragmatice de teme. Iarăși, cele care sunt cele mai puțin costisitoare sunt cele preferate. Dacă la cele mai puțin costisitoare se adaugă și faptul că au un efect scontat mare, e cu atât mai bine”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
Exemplul Estoniei: „Un stat întreg a fost pur și simplu decuplat”
Pentru a ilustra impactul pe care îl pot avea atacurile cibernetice, fostul director al SIE a invocat cazul Estoniei, despre care a spus că a trecut printr-un episod în care infrastructura digitală a fost grav afectată.
„Imaginați-vă că în 2008 am fost în situația în care un stat întreg a fost pur și simplu decuplat și era statul cu cel mai mare grad de digitalizare din zonă. A fost decuplat complet, tehnic vorbind, fizic, de la propriile servere”, a declarat acesta.
Ungureanu a susținut că atacul ar fi provenit din zona cunoscutei „fabrici de troli și boți” din Sankt Petersburg și a descris efectele produse asupra funcționării statului.
„A fost atacul celebrei fabrici de troli și de boți de la Sankt Petersburg asupra Estoniei. Imaginați-vă cum arată un stat care pur și simplu este scos din priză. Prizele acelea din perete: pac, pac. Dintr-odată nu mai funcționează nimic: sistem bancar, telecomunicații, lumina pe stradă, motorul poliției sau mai știu eu ce aveau ei, telefoanele, nimic”, a afirmat fostul șef al SIE.
Potrivit acestuia, consecințele atacului s-au resimțit timp de aproape două zile.
„Timp de 48 de ore, aproape 48 de ore, dacă în această națiune, care e foarte viguroasă și încăpățânată și cu politicieni foarte buni și corecți, nu s-ar fi ținut împreună, bănuind de unde vine pericolul, explodau. Nu mai aveau nimic: nici spitalele, nici curent electric, nimic”, a spus fostul premier.
„Pare improbabil până se întâmplă”
În încheiere, Ungureanu a avertizat că astfel de scenarii, deși pot părea puțin probabile pentru opinia publică, reprezintă amenințări reale.
„Știu că în imaginarul nostru pare complet improbabil. Uite că se întâmplă sau se poate întâmpla”, a spus acesta.
Referindu-se la episodul din Estonia, fostul director al SIE a apreciat că atacul a avut și rolul unui test, întrucât era dificil de încadrat drept o agresiune clasică.
„Acela era un exercițiu, pentru că nu puteai defini ca agresiune. Acel institut, că așa se numea, din Sankt Petersburg era o unitate privată, vezi Doamne, și care mai târziu a intrat în posesia lui Prigojin”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
sunteti nebuni? acuzati rusia ca „Rusia continuă să manifeste interes pentru influențarea statelor aflate în proximitatea granițelor sau a obiectivelor sale strategic” in timp ce sua solicita sa i se dea antarctica, rapeste presedintele venezuelei, ameninta cuba, ataca iranul, …. ???
Mihai Răzvan Ungureanu este un zero barat aflat în criză provocată de lipsa cremei rectale pe care și-o asigura în cantități suficiente când era premier sau șef SIE. O trompetă a lui Soroș. Cât privește SUA, înainte cu aproximativ o săptămână de cutremurele din Venezuela, personalul destinat „intervenției” se afla deja pe litoralul venezuelean, în punct de desfășurare, între cei destinați intervenției afându-se și militari din forțele speciale dotate (între altele) cu aparate de viziune nocturnă. Evident ca să găsească mai ușor victimele. Scopul operațiunii „cutremurul” este înființarea a cel puțin unei baze militare americane în Venezuela sub acoperirea „ajutorului umanitar” acordat acestei țări. Nu cred că americanii au capacitatea de a provoca cutremure. Sunt ferm convins de asta.
Mă Ungurene,dar SUA ce mama dracului face ? Ce vrea ea, și restul mâlc. Acum ne ia toți banii, că zice că ne apără de ruși. Bună strategie. Azi mâine ne fac ei bugetul.
Ce se întâmplă? Mihai Răzvan Ungureanu resapat? Doamne ferește!