Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a vorbit despre 11 septembrie, arătând că la 25 de ani distanță de la atentatele din SUA trăim din nou vremuri de profundă transformare.
„11 septembrie 2001 este una dintre acele zile despre care îți amintești exact unde erai și ce făceai.
Eram ministrul de Externe al României și urmăream, alături de întreaga lume, imagini care păreau imposibile. Cunoșteam bine America, după anii în care reprezentasem România ca ambasador la Washington, și am înțeles atunci că nu asisam doar la un atac terorist de o amploare fără precedent. Asistam la sfârșitul unei epoci.
11 septembrie a schimbat America. A schimbat felul în care americanii privesc lumea, securitatea și propria lor vulnerabilitate. Și a schimbat, în același timp, felul în care lumea privește Statele Unite.
La 25 de ani distanță, trăim din nou vremuri de profundă transformare. Războiul a revenit în Europa, competiția dintre marile puteri se intensifică, iar amenințările sunt mai diverse și mai greu de anticipat. Azi avem, după 25 de ani, o lume mai echilibrată geopolitic, cu o Rusie foarte revanșardă și agresivă, cu o axă China – Rusia – Iran – Coreea de Nord, lucrând destul de concertat.
Poate tocmai de aceea, una dintre lecțiile acelei zile rămâne atât de actuală: în fața marilor amenințări, solidaritatea dintre aliați nu este un concept abstract. Este o necesitate”, a transmis Geoană.

L-ați trezit pe prostanac sa grohaie😂😂😂?! De ce?
Eram in Baghdad si am „evacuat” imediat. Omul de legatura din Iordania, cand l-am intrebat „cine crezi ca e in spatele lucrarii?” raspunde „izdrail”. Pe moment am fost socat de raspuns, dupa un timp de analiza mi-a trecut.
Unde e agresivitatea axei China – Rusia – Iran – Coreea de Nord de care vorbeste Geoana? Orice om obiectiv intelege asa: China nu a atacat pe nimeni ci doar vrea sa isi recupereze ceea ce este de drept al sau, Rusia a foat nevoita sa atace Ucraina pentru ca altfel venea NATO ca tavalugul peste ea, NATO fiind evident organizatia agresoare a Rusiei, Rusia a propus Ucrainei conditii foarte favorabile de pace si s-a retras de langa Kiev dar Ucraina a fost sfatuita de SUA/UK sa nu le accepte ci sa mearga pe calea razboiului, Iranul este cel atacat de SUA si Izdrael, iar Coreea de Nord poate avea un cuvant de spus pentru ca detine arme nucleare insa nu a atacat pe nimeni.
Despre 9/11: a fost o mare punere in scena, narativa oficiala scartaind grav cu niste scapari si cu lipsa unor dovezi. Este clar cine a avut de castigat din toata actiunea, incepand cu proprietarii cladirilor demolate care basca au mai si incasat asigurarea, si continuand cu politica expansionista a SUA care a devenit acceptabila in ochii cetatenilor. In plus, renuntarea voluntara la confidentialitate in urma sperierii maselor de oameni. Pearl Harbour si atacul Israelului din Gaza au fost in aceeasi linie de actiuni. Iar acum satanele isi comemoreaza victimele.