Pe la sfârșitul anilor ’60, ne jucam de-a războiul. Făceam automate și puști la traforaj și ne împărțeam în hitleriști și partizani. Câștigau întotdeauna partizanii, iar hitleriștii erau luați prizonieri cu urale. Strigam cât ne țineau bojocii „Nemtsy vyshli na ulitsy…”, după cum auzeam în filmele „cu război” de la cinema, că era anunțat atacul, întotdeauna intempestiv, al nemților. După care, din gură, urmau rafale sacadate de mitralieră „ta, ta, ta, ta, ta…”, care anunțau implacabil moartea dușmanilor hitleriști. Prizonierii rămași, incluzându-i-i chiar și pe cei ciuruiți „mortal” anterior, erau somați cu „Hände hoch!”. Este drept că anumite sunete și litere din germana dușmanului ne puneau în dificultate, dar parcă mai conta? Victoria partizanilor asupra „fiarei fasciste” era înfăptuită.
După terminarea ostilităților, plecam în grup pe maidanul din capătul străzii ca să ne jucăm de-a „uliul și porumbeii” sau să încingem o miuță. Nu mai existau nemți, nici partizani, nu mai exista niciun motiv de gâlceavă sau război.
Din păcate, istoria Europei nu este ca istoria copilăriei mele, cu confruntări și împăcări, nu este, nici măcar, doar o succesiune de războaie și tratate de pace. Este și o competiție permanentă pentru influență, resurse și putere politică. Uneori, cu mijloace care exced cadrul cooperării internaționale și al diplomației.
După înfrângerea din cel de-al Doilea Război Mondial, statul german a fost reconstruit, democratizat și integrat în structurile occidentale. În deceniile următoare, Germania a devenit principala putere economică a Uniunii Europene și una dintre cele mai influente capitale politice ale continentului. Dar și-a uitat cu adevărat Germania trecutul și a renunțat la interesele sale geopolitice sau doar le urmărește prin mijloace diferite?
După unii, se pare că Germania nu uită și nu iartă. Un prim exemplu invocat este destrămarea Iugoslaviei. În 1991, Germania a recunoscut Croația înaintea recunoașterii colective a noilor state de către Comunitatea Europeană. Decizia Berlinului a fost considerată de unii istorici și analiști drept unul dintre factorii externi care au accelerat destrămarea federației iugoslave. Evident, războaiele iugoslave nu pot fi explicate doar prin acțiunea unui singur stat. Cauzele interne au fost profunde, iar responsabilitățile au aparținut mai multor actori. Totuși, episodul demonstrează că Germania era dispusă să își folosească influența diplomatică pentru a susține o anumită configurație politică în Europa, ajutându-și poate fostul aliat croat și pedepsindu-l totodată pe vajnicul „partizan” sârb.
După 1990, influența germană s-a extins puternic spre Europa Centrală și de Est. România a intrat în Uniunea Europeană, iar economia sa a devenit strâns legată de capitalul occidental. Relația cu Germania a adus investiții, locuri de muncă și acces la piața europeană, dar a creat și o relație de interdependență. În aceste condiții, apare inevitabil întrebarea dacă România este capabilă să își urmărească propriul interes național atunci când acesta intră în contradicție cu interesele marilor puteri europene.
Mulți murmură pe la colțuri despre „ocupația” germană. A uitat oare Germania de cel care a trădat-o la 23 august 1944, dându-i poate lovitura de grație? Sunt formulate acuzații potrivit cărora Germania și-ar fi consolidat influența asupra României prin intermediul unor oameni politici considerați apropiați Berlinului, în special Ilie Bolojan. Aceștia interpretează succesiunea funcțiilor ocupate de acesta — președinte interimar, președinte al Senatului și prim-ministru — drept dovada unei concentrări neobișnuite de putere la presiunea Germaniei.
În ultimii zece ani, poporul român a privit cum un mit istoric, acela al sasului harnic și corect, s-a transformat subtil în cel al neamțului puturos, profitor și obedient. La această constatare se adaugă criticile privind înarmarea „la ordin”, cu companii germane și cu bani mulți împrumutați prin programul SAFE. Sunt aduse, de asemenea, în discuție nume precum Dragoș Anastasiu, Oana Gheorghiu și Dominic Fritz, cu presupuse conexiuni cu structuri sau interese germane. Digitalizarea și „privatizarea” companiilor de stat au fost promovate de aceștia, cu potențiali investitori germani. Fritz, cel apărut din spuma mării, cel care contrar legilor în vigoare, a ocupat un post de conducere într-un partid politic românesc înainte de a fi cetățean român, Fritz cel confident, care se închidea într-o camera izolată la Cotroceni cu președintele Nicușor cu care punea țara la cale, Fritz condamnat definitiv, care nu se dă plecat din postul de primar al Timișoarei, Fritz nu înlătură suspiciunile. Dimpotrivă.
Aici este însă necesară o distincție fundamentală între acuzație și fapt demonstrat. Afirmația că anumite persoane sunt „agenți ai serviciilor germane” sau că persoane din conducerea statului român acționează la ordinele Berlinului este extrem de gravă și nu poate fi transformată automat în adevăr prin repetare. Pentru asemenea concluzii ar fi necesar ca instituțiile abilitate să își ducă la îndeplinire menirea și să aducă probe verificabile sau să înlăture orice urmă de suspiciune. Până atunci, suntem doar niște babe constatatoare pe marginea șanțului numit internet.
Existența unor relații politice, economice și instituționale strânse între România și Germania este incontestabilă. Problema legitimă, însă, nu este dacă România are relații cu Germania — acestea sunt firești într-o Uniune Europeană interdependentă — ci unde se termină cooperarea și unde începe dependența.
Această întrebare devine cu atât mai importantă în contextul războiului din Ucraina. Germania sprijină militar și financiar Ucraina și a renunțat, în mare parte, la politica de apropiere energetică de Rusia care caracterizase deceniile precedente. Din perspectiva Moscovei, Berlinul a devenit astfel un participant indirect la confruntarea cu Rusia. Din perspectiva Germaniei, sprijinul pentru Ucraina reprezintă apărarea unui stat suveran împotriva agresiunii ruse. Din perspectiva istorică, însă, Germania sprijină un stat care, prin forțele sale naționaliste, în cel de-al Doilea Război Mondial, a colaborat și chiar a luptat în structurile militare germane contra unui alt stat care a contribuit decisiv la înfrângerea lor. De aici, suspiciunea că Germania nu uită ajutorul dat și nu iartă înfrângerea suferită.
Pentru România, situația este complicată. Bucureștiul se află simultan în interiorul NATO și al Uniunii Europene, iar securitatea sa depinde într-o măsură considerabilă de aceste alianțe. În același timp, România trebuie să își protejeze propriile interese economice și strategice. A fi aliat nu înseamnă că orice decizie a unui partener trebuie acceptată fără dezbatere. De aceea, discuția despre Germania trebuie mutată de la teoria conspirației la analiza concretă a intereselor. Cine cumpără companiile românești? La ce preț? Cine câștigă contractele de digitalizare? Ce firme participă la licitații? Cât costă programele de înarmare și cui ajung banii? Ce resurse strategice rămân sub control românesc? Ce obligații financiare își asumă statul pe termen lung?
Acestea sunt întrebări legitime, iar răspunsurile trebuie obținute prin documente și transparență, nu prin presupuneri. Dar cine trebuie să ne ofere aceste răspunsuri? Mai avem structuri funcționale care, constituțional, ar trebui să se ocupe de obținerea probelor și al adevărului?
Titlul „Germania nu uită și nu iartă” poate fi, prin urmare, citit într-un sens mai profund. Marile puteri nu își abandonează interesele doar pentru că generațiile se schimbă. Ele își schimbă metodele, alianțele și discursul, dar continuă să urmărească securitatea, influența economică și poziția strategică.
Așadar, adevărata problemă nu este că Germania ar „uita” sau „ierta”. Problema este dacă România își amintește să își apere propriile interese. Istoria ne arată că statele puternice o fac. De aceea, România nu trebuie să devină nici dușmanul Germaniei, dar nici vasalul ei. Trebuie să-i fie partener, dar un partener care știe ce vrea, ce oferă și, mai ales, ce nu este dispus să cedeze.
E prostie pura a infractorilor organizați în clanuri politic, în niciun caz a cetățenilor români! Sa vedem când va veni schimbarea: Bulgaria, Slovacia, Ungaria, Romania plus câteva țări din UE(2028-2029, anulare proiect și redefinire pe baza a ce a fost înființată în 2030) când se vor retrage țări din UE și se va desființa această entitate care nu are nicio legătură cu grija pentru viața cetățenilor membre UE, doar cu distrugerea economiei țărilor membre(vezi majoritatea țărilor europene) plasate sub coordonarea rusnaca, ce vor face, cum vor reacționa, cât de tare vor schelălăi. Degeaba spun unii că nemturia o duce foarte bine, e în aceeași troaca cu toate țările membre UE, și nu are cum sa o duca bine chiar daca se folosește de Austria in tot ce are Romania, ulciorul nu merge de multe ori la apă.
Am urmărit pe fly24 același Ilushin militar al Rusiei cu ministrul situației de urgență care a fost în Serbia cu câteva zile în urmă, acum aceeasi aeronava e in zona maritimă Olenivka-Crimeea partea de vest a locației dar pe spațiul maritim. Totuși din câte am urmărit în ultimele zile, pare că ukraina are acțiuni coordonate pe atacurile in marea neagra! De ce afirm? Pentru că, fix după plecarea navelor americane și grece incarcate din zona rusnaca cu orice importuri mai ales gaz lichefiat și petrol cu tot ce exporta rusica, ukraina ataca imediat și puternic! E valabil și în acest caz în zona maritimă Olenivka-Crimeea, navele au părăsit zona încărcate, bum și ukraina in zona, la fel și în zona Novosibirsk! Poate e coincidență dar e prea vizibil sa fie coincidență!
Noi ne jucam de-a cowboyii si indienii iar mie imi placea sa fiu indian (influenta lecturilor din karl may si din pif). Si azi trag cu arcul si arunc cutite ori toporisti cu destula precizie. Subiectul articolului e serios dar de ce ne intrebam ce fac „serviciile” care nu-si gasesc nici ciorapii prin sertare, acasa, darmite sa cerceteze ce e cu fritii si ai lor ?
Yugoslavia a fost destramata de SUA pe fondul caderii comunismului in Blocul Sovietic si a disolutiei URSS. Demult le-o pasteau americanii urmasilor lui Tito de la Belgrad. Prea se umflasera cu pozitia lor independenta, cu Miscarea de Nealiniere (vezi acuma BRICS) si cu locatia geostrategica privilegiata. De aceea americanii au intrat direct cu bocancii in YU, incepand cu Slovenia si Croatia in 91, continuand cu Bosnia in 93-95 si culminand cu Kosovo in 99! Au bombardat Belgradul (transformandu-l intr-un adrvarat Hell Town) si alte orase din Serbia si au omorat oameni nevinovati! Isi mai aduce aminte cineva cum era arunci narativul oficial??? Oare sunt similitudini cu situatia de acum din Ukraina?
Exista o ancora. Pentru Romania exista o ancora ! Se numeste China !
Aceeași convingere o am și eu. Cred că China este singura putere actuală care ne este prietenă, în baza relațiilor pe care le-a avut cu Republica Socialistă România. China, cu siguranță, nu uită!
S-a scris intens în anii 90 despre răzbunarea Germaniei. Pe lângă plătirea polițelor rămase din al doilea război mondial Germania a căutat să se înconjoare în Europa de state mici pe care să le poată subordona ușor. A divizat Yugoslavia, Cehoslovacia dar nu s-a atins de Polonia pentru că are nevoie de un scut militar în spatele căruia să se protejeze de ruși. Nu s-a atins de Franța pentru că armele nucleare franceze este planificat să o protejeze. Pentru nemți, românii sunt cea mai trădătoare specie a Europei. Nu vi se pare deloc că suntem beliți încetul cu încetul chiar de românii vânduți intereselor nemțești? Principalii vinovați de capitularea Germaniei suntem noi, românii care am trădat-o iar trădarea noastră a dus la scurtarea cu cel puțin 6 luni a războiului. Dacă Hitler ar mai fi avut 6 luni la dispoziție, noile arme germane ar fi schimbat soarta războiului. Prin trădarea noastră Germania a pierdut petrolul românesc și multe alte resurse utile armatei germane. De oameni nu mai vorbim. Așa că Germania are toate motivele să ne iubească. Urmările acestei iubiri le vedem zi de zi. TIR-ul lui bolojan nu era cumva nemțesc?
Împingerea tot mai vădită României către o confruntare cu Federația Rusă, împingere realizată prin intermediul cozilor de topor Mucea, Țoiu, Bolojan, Fritz, Maia Sandu, etc care colaborează strâns cu Zselensky nu vi se pare că e o răzbunare suficientă? Câtă populație masculină mai are Ukraina de a ajuns la opțiunea recrutării femeilor? Dacă guvernul ukrainian a lăsat-o moale cu mobilizarea ukrainienilor din diaspora, nu același lucru va face guvernul nostru. Deja a legiferat modul în care se face convocarea indiferent că omul se găsește în țară sau în afara ei. Cozile de topor sunt însă disperate pentru că populația în ansamblul ei nu dorește o confruntare cu rușii. Nu poți înfometa o țară întreagă și apoi, tot tu care ai înfometat-o, să-i ceri să meargă la război. Un guvern nu impopular ci detestat de întreaga populație nu va putea convinge o țară ca să intre în război. Mai ales că are enorm de multe elemente neromâne și foarte nepopulare în interiorul clasei politice.
vedeti domnilor problema romanilor este relativ simpla…tradarea am invatat-o de la nemti si pentru a intelege asta istoria scrisa si „documentata” este cat se poate de inutila…mi-ar trebui prea mult timp si spatiu pentru a expune (si pentru cine?!) doar ce stiu din familie…toti cei care isi urmaresc interesul , nu doar nemtii, isi planteaza proprii oameni acolo unde sunt resurse de praduit si populatie de exploatat in interes propriu (cine spune ca nationalismul germen a murit este un idiot!)…cu romanii (ca si cu sarbii) au o mare problema! …spiritul de haiduc (sau de partizan) sunt suficient de adanc inradacinate in aceste natii rebele incat nemtii (sau austriecii, sau orice alti teutoni si huni) nu vor putea sa detina controlul decat temporar! …dupa ce patriotii din servicii vor reveni la tara muma cu spiritul nu vor mai conta nici bani nici influente nici partenere costisitoare si totul va reveni la normal ca prin farmec!
23 AUGUST 1944
Ziua când MS REGELE MIHAI l
a desprins România de alianța nefasta
cu Germania nazistă care a hărtănit
granițele României Mari și ne a târât după ea in imensa Câmpie Sarmatica până la Stalingrad și Caucaz.
GLORIE ETERNĂ bravei noastre OȘTIRI
care la ordinul Comandantului de Capetenie a eliberat țara de naziști.
Ce să nu uite nemții? Că au fost atât de fraieri încât s au lăsat păcăliți să declanșeze două războaie mondiale pentru că atâta pot?
Că, vorba lu Tolstoi, au câștigat războaie doar când s au luptat între ei?
România nu avea și nu are niciun fel de obligații legale sau istorice față de diversele forme ale statului german.
Dimpotrivă, încă de dinainte de venirea lui Carol, acești nespălati au tot încercat să fure resursele noastre.
Cât despre gestul de la 23 August 1944, acesta nu a fost un act de trădare, ci unul de eliberare de sub un ocupant care ne fura petrolul și grânele și ne toca soldații prin lipsa de competență militară. Și care anterior, prin înțelegeri cu rușii și hortistii, a dezmembrat teritoriul nostru național.
Așa că, marș acestor imputiti, iar cozilor de topor autohtone le urez să aibă parte de ce merită.
Germania?
INTREBAREA este ,de ce Stalin a respins la Teheran propunearea lui Churchill(si Roosevelt) de a imparti Germania in multe statulete(landuri) si de a priva Germania complet de industrie?
Tot asa, de ce Gorbaciov a pledat pentru unificarea Germaniei cand Franta si Anglia erau impotriva?
Cred ca dl Ionita ar scrie un articol si mai interesant decat prezentul pe aceasta tema