Gheorghe Piperea îi indică pe vinovații din afacerea cu vaccinuri Pfizer

 

Avocatul și europarlamentarul Gheorghe Piperea ne aduce în atenție câteva momente importante din perioada în care Guvernului României a ”copt” contractul de achiziție de vaccinuri Pfizer. În esență, avocatul arată că paguba de sute de milioane de euro din bugetul național a fost creată cu premeditare.

Piperea amintește că, Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor de la acea vreme și actual ministru cu același portofoliu a fost demis pentru că a refuzat să aprobe achiziția de vaccinuri. Fapt care demonstrează că decidenții incomozi au fost eliminați din joc, fără multă ceremonie, iar planul a fost dus la bun sfârșit.

„Când contractul cu Pfizer a fost propus, în 2021, Ministerul Finanțelor a refuzat să semneze memorandumul de aprobare. Ministrul de finanțe de atunci – care, ironic, e ministru de finanțe și acum – a fost demis de Cîțu pentru această omisiune. Iohannis a girat și aprobat demiterea. Contractul a fost semnat, ulterior, cu acceptul miniștrilor useriști succesivi de la Sănătate. Arafat era pe acolo, pentru presiune suplimentară.
Contractul a fost semnat. Putea fi refuzat – cel puțin așa a susținut Ursula von der Leyen, la tribuna Parlamentului European, atunci când s-a apărat față de acuzațiile pe care i le-am adus prin moțiunea de cenzură. Nu era nevoie de 120 de milioane de doze. Erau arhi-suficiente 15 milioane. Cîțu & co au vrut însă mult. Ca să fie bine în conturile comisionarilor și ale industriei vaccinului. Ca să poată câștiga USR vizibilitate prin bannere stupide de genul «ne vaccinăm și scăpăm»”, subliniază Gheorghe Piperea, într-un mesaj scris pe pagina sa de Facebook. 

Avocatul îi menționează cu nume și prenume pe toți oficialii statului român care au girat afacerea cu vaccinuri Pfizer. Afacere care scoate din bugetul României peste un miliard de euro, dacă este să calculăm toată suma care a fost cheltuită pentru aceste produse medicale.

„Acesta este contractul pentru care România trebuie să achite acum 666 milioane de euro molochului Pfizer, pentru 29 de milioane de vaccinuri inutile. Sunt plătibile și 150 de mii de euro pe zi de întârziere, cu titlu de penalități, plus dobânzi egale cu dobânda BCE, la care se adaugă 5 puncte procentuale, pe an. România trebuie, de asemenea, să le preia, depoziteze și distruge ecologic, cost total minim 100 de milioane de euro.
Se va putea ajunge, simplu, la alt miliard de dolari.
Miliard care se adaugă celui furat, despre care DNA nu mai zice nimic, deși dosarul e pe rol de trei ani…
Aceștia sunt și principalii vinovați: Cîțu, Iohannis, Voiculescu, Mihăilă, Arafat.
Desigur, are vina sa Rafila, care nu a contestat în instanță contractul, ilegal și total dezechilibrat, din multiple puncte de vedere. Nu a avut curajul lui Nazare.
Favorizatori și complici: Streinu – Cercel, lăudătorul superbului vaccin, precum și Ciolacu și toți decidenții din psd care, deși în opoziție, au făcut totul ca politica sanitară infracțională din pandemie să meargă în ritm de panzer. Toți s-au pus preș la picioarele lui Iohannis și au mimat opoziția din genunchi.
Desigur, nu uităm instigatorii: televiziunile sistemului, care au luat sute de milioane de lei ca să mintă și să diabolizeze oponenții. Ca să ridice în slăvi vaccinul. Ca să terorizeze populația cu continui mesaje de frică și moarte. Ca să bage copiii și adolescenții în listele interminabile de depresii și traume psihologice de oameni care azi rup ușile psihiatrilor.
Plus influencerii.
Inclusiv psihiatrii cu tatuaje pe tot corpul și ex – purtătorii de cuvânt ai BOR.
Toți știau.
Toți sunt vinovați.
Toți vor răspunde în fața legii și a istoriei”, conchide avocatul. 

Reamintim că România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid și este obligată să plătească integral contractul: aproximativ 600.000.000 de euro.

Un tribunal din Bruxelles a dispus, în primă instanță, ca Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței.

Citește și: Pfizer contra România și Nicușor tătic de șmecheri

FACIAS cere în instanță recuperarea celor 600 milioane € pierdute cu Pfizer

România a pierdut procesul cu Pfizer

Share

2 COMENTARII

  1. Super! Acum vor să ne vaccineze pe toți cu serul „nicubolo”, că e cel mai eficace. Ce dracu vindecă sau previne nu se știe, dar efecte secundare și adverse sunt cu duiumul, e clar, de vreme ce 80% dintre cetățeni consideră (conform sondajelor) că țara merge într-o direcție greșită.
    „Ne vaccinăm și scăpăm…” Daaa, scapă cine poate, ultimul stinge lumina! 🤣😓

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Cîteva ipoteze după noua desemnare

Desemnarea lui Adrian Veștea arată ca o încrîncenare.

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Ce socoteală şi-a făcut Bolojan dacă Guvernul lui Tomac nu va trece

Liderul PNL Ilie Bolojan a fost întrebat vineri, într-un...

Absurdul încăpăţânării useristo – peneliste

Ni se tot repetă o explicaţie pe care ei,...

Bolojan, după discuţia cu Tomac: ”Un astfel de guvern nu este o soluţie pentru România”

Liderul PNL Ilie Bolojan a declarat luni, după întâlnirea...

Ilie Bolojan, după drona din port: „Situaţia ar putea să se repete”

Premierul interimar Ilie Bolojan susţine că deciziile luate în...