Godeanu, zile de foc şi de viaţă

Brazi tineri ce depăşesc cu puţin statura unui om acoperă ca o plapumă vie tăciunii adormiţi de pe Godeanu. Din loc în loc, cioatele arse ies la vedere ca nişte răni vindecate urât. Discret, natura ne bate obrazul şi nu ne lasă să uităm marele dezastru. Muntele s-a făcut scrum în vara anului 2012 pe o suprafaţă de peste 70 de hectare, dar pădurea renaşte ca din versurile trupei PHOENIX:

„Fie să renască numai cel ce har
Are de-a renaște, curățit prin jar,
Din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum,
Astăzi ca și mâine, pururi și acum!”

Oficial nimeni nu a fost pus sub acuzare, deşi se ştia din prima zi că prăpădul a pornit de la nişte exaltaţi veniţi din Occidentul civilizat să se încarce energetic cu un „foc sacru” pus de ei în inima muntelui. Ritualul a scăpat de sub control şi Godeanu s-a transformat într-o minge uriaşă de jăratec. Timp de o lună, zeci de oameni au trudit zi şi noapte să stingă focul ce mistuia mocnit pădurile de brad.

Urcăm după 13 ani pe Godeanu cu Nicu Oproiu, şeful Ocolului silvic Grădişte, care vrea să ne arate că efortul voluntarilor nu a fost în zadar. Drumul îngust e ca un brâu aruncat pe versanţi în aşa fel încât să poţi lua la pas fiecare pâlc de copaci. În timp ce urcăm, Vladimir  Brilinsky ne povesteşte ce s-a întâmplat în ziua acea de august la Sarmizegetusa Regia.

„Vara lui 2012 avea să aducă o premieră tristă în ansamblul fanatic al manifestărilor mistico-religioase ținute la Sarmizegetusa Regia — loc al nimănui, la acea vreme. O zi călduroasă, un grup de ciudați, dezbrăcați pe jumătate, de la brâu în sus sau în jos. Un foc aprins în zona sacră, dansuri ritualice, mult fum și zgomote ciudate, ritmate, care se rostogoleau dintr-o boxă dată la maxim. Cam asta întâlneam în acea zi.

Turiștii pe care îi însoțeam au încremenit. I-am rugat să scoată din bagaje pelerinele de ploaie și să le umple cu apă de la izvor. Așa, doi câte doi, am intrat în mijlocul iureșului misticilor și am aruncat apa peste foc. A început scandalul — cu zbierete de o parte și de alta. Mirosea cumplit a cenușă umedă, iar saltimbancii au trecut granița zbieretelor și au sărit la bătaie.

Turiștii au făcut imediat front comun cu mine. Bâta din lemn de corn, de care nu mă despărțeam, zbura în dreapta și-n stânga, lovind pe oricine se apropia agresiv de noi. Copleșiți de numărul turiștilor, misticii au început să dea înapoi. Violența fizică se terminase. Și-au strâns lucrurile și s-au îndepărtat — unii șchiopătând, alții plângând. De la o distanță apreciabilă, o jună durdulie a început să strige că vom plăti cu sânge, în fața zeilor, că întreruperea ritualului va fi pedepsită cu lacrimi și sânge.

Nu-i mai băgam în seamă. Ducă-se în voia lor. Turiștii au sunat la 112 și au povestit totul. Unul dintre ei i-a urmărit, a notat numărul mașinii și l-a transmis mai departe. Pe seară, mașina lor a fost oprită la Costești, iar toți au fost legitimați. Au declarat că fuseseră bătuți la Sarmizegetusa și că urcaseră pe Godeanu „să se liniștească”.

Noaptea s-a dat alarma: pe Godeanu e foc. Atunci am văzut cu adevărat lacrimi și sânge. Am văzut pădurari care plângeau și pompieri răniți. Mașinile nu puteau urca sus, așa că oamenii cărau apă în bidoane, în spate. Două săptămâni la rând, cerul de noapte al Sarmizegetusei era înroșit de flăcările de pe Godeanu”, spune Nunu Brilinsky.

Zile de foc şi de apă

Nicolae Oproiu, şeful Ocolului Silvic Grădişte, a fost printre primii care au ajuns pe muntele în flăcări. Zeci de pădurari, pompieri şi localnici au fost obligaţi să care apă cu cârca pentru a opri extinderea focului. Părea o muncă de Sisif să stropeşti cu apă din bidoane de cinci litri peste un foc în pădure de brad pe 70 de hectare. Dacă vântul nu-şi schimba cursul ca prin minune, flama sărea peste culmi către Geoagiu şi ar fi pârjolit peste 500 de hectare. După primele zile de mobilizare masivă, forţele de intervenţie s-au rărit, astfel că pe final doar pădurarii au rămas să se lupte cu focul ce continua să ardă mocnit în tăciunii încinşi. Timp de trei săptămâni n-a picat niciun strop de ploaie. În septembrie le-a venit cerul în ajutor şi focul a fost lichidat definitiv, dar pentru pădurari greul de-abia de acum avea să înceapă.

Prin cenuşa muntelui sacru

În lunile şi anii care au urmat, pădurarii şi voluntarii lui Nunu Brilinsky au plantat peste 415.000 de puieţi.

“Am găsit la Ocolul Silvic Grădişte o mână de oameni care m-au uimit. Era o dragoste față de natură atât de firească, încât nu-mi venea să cred că există, în lume, astfel de oameni. Nicolae Oproiu — un om fascinant prin modestia lui, dar mai ales prin dragostea și profesionalismul față de lumea cea verde — avea să cucerească puținele resurse pe care le mai aveam la îndemână. Și atunci am început. M-am cam autopropus persoana responsabilă cu mediatizarea. Întreaga presă din județ — și chiar dincolo de granițele lui — vuia cu vestea că Godeanu va fi replantat. Prima campanie avea să-i aducă pe pantele Godeanului pe aproape toți colegii și prietenii mei, de la serviciu și din media. A fost nemaipomenit. Cei obișnuiți cu scrisul, cu imaginea, cu transmiterea veștilor în peisajul mediatic, au lăsat pentru o zi preocupările lor și și-au vârât adânc mâinile în pământul Godeanului, plantând puiet după puiet. Acolo sus, aproape de cer, nu mai existau rivalități sau orgolii jurnalistice. Exista doar bucurie, entuziasm și dragoste. Anii următori au fost la fel. Trâmbița mea a sunat, de fiecare dată, tare de tot. A auzit multă lume. Echipa inimoasă de la Asociația Ajută satul ni s-a alăturat, iar numărul puieților verzi înfipți în pământul dacilor s-a multiplicat corespunzător. Cinci ani la rând a durat plantatul și, de fiecare dată, eram prezenți în prima zi — până a venit blestematul de COVID. Cinci ani, sunetul goarnei a ajuns până departe, iar mirarea mea a fost că cei care trâmbițau ecologismul de carton, cei ce căutau scandaluri cu orice preț, falșii apărători ai naturii — mercenarii și simbriașii de mediu — nu l-au auzit”, îşi aminteşte Nunu Brilinsky.

Moştenirea

După 13 ani de la marele dezastru de pe Godeanu, inginerul silvic Nicolae Oproiu e împăcat cu gândul că lasă viitoarelor generaţii de silvicultori o pădure trainică, renăscută peste cenuşa brazilor de altădată.

„Arboretul nou întemeiat prin plantarea a 415.000 de puieţi pe suprafața afectată de incendiu de 70 ha, are acum o vârstă medie de 10 ani și se dezvoltă corespunzător. După constatarea stării de reuşită definitivă a plantaţiilor în anul 2022, am mai intervenit în cursul anului 2024, doar cu lucrări de degajări pentru înlăturarea în general a exemplarelor necorespunzătoare ca specie. Constatăm că ecosistemul distrus în anul 2012, a revenit integral la stadiul corespunzător din punct de vedere ecologic social și economic, fiind prezente toate elementele caracteristice de la floră la faună și cel mai important, având premisele să exercite un nivel optim al funcţiilor de protecție în următoarea sută de ani, sub atenta protecție a următoarelor două generații de silvicultori”, spune Nicolae Oproiu.

În tot răul este un bine

Pădurea de brazi tineri acoperă acum cu umbra ei cioatele arse de pe Godeanu. Pădurea renaşte. Pădurarii (atât de huliţi de „salvatorii mediului”) şi-au făcut pe deplin datoria.

Pe Godeanu n-a venit să ajute niciun ecologist dintre cei care scriu petiţii şi se zvârcolesc pe tastatură de grija pădurii.

Apocalipsa de pe Godeanu și celelalte două focuri aprinse pe altarul de andezit — care a fost iremediabil distrus — au netezit calea către ceea ce avea să se numească Administrația Sarmizegetusa Regia, din subordinea Consiliului Județean Hunedoara.