Hunedoreanca Monica Hunyadi, implicată în criza apei din Prahova

Hunedoreanca Monica Hunyadi, implicată în criza apei din Prahova

Originară din orașul Hațeg, Monica Hunyadi se numără printre angajații companiilor de stat, responsabile de criza apei din județul Prahova. Hunedoreanca este angajata Apelor Române – Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova, în calitate de ”manager suport servicii”, entitate care operează Stația de Tratare Voila, unde este preluată apa brută din Barajul Paltinu.

Potrivit publicației defapt.ro, Apele Române sunt unicul acționar al ESZ Prahova aceasta din urmă fiind compania care a sistat producția și a notificat operatorul de distribuție (Hidro Prahova) că nu mai poate furniza apă potabilă.

Reprezentanții USR au declanșat o adevărată campanie în mediul on-line, în care o fac vinovată pe Monica Hunyadi, pe care o denumesc „sexy coafeza lui Grindeanu”, de criza apei din localitățile prahovene. Hunedoreanca l-a însoțit pe liderul PSD în cursele aeriene ”Nordis”, conform datelor din ancheta procurorilor, ea fiind susținută ăentru accederea în funcții la stat de către Sorin Grindeanu.

Monica Hunyadi a absolvit liceul în 2009, la Hațeg, și o facultate de Comunicare din Arad. În 2016, „ținea evidența corespondenței” la Camera Deputaților – potrivit datelor din propriul CV. În 2019, a devenit șefa unui salon de coafură din Voluntari, ”Hunymoo”.

În 2023, Monica Hunyadi ajunge membru în Consiliul de Administrație al Electrificare CFR SA, apoi membru în Consiliul de conducere la Autoritatea de Siguranță Feroviară Română, fiind numită în aceaste funcții de către Sorin Grindeanu, scrie publicația citată. În iunie 2024, hunedoreanca ajunge la Exploatare Sistem Zonal Prahova, în calitate de manager servicii suport.

Potrivit declarației de avere din 2025, unde sunt trecute veniturile din anul 2024, Monica Hunyadi a încasat 31.931 de lei de la Electrificare CFR SA, 21.064 de la Autoritatea de Siguranță Feroviară Română și 52-089 de la Exploatare Sistem Zonal Prahova SA.

Hunedoreanca apare în rechizitoriul afacerii ”Nordis”, întocmit de procurorii DIICOT.

„În câteva din cele cinci zboruri dus-întors figurează doar numele familiei Vicol – Ciorbă. În altele apar liderii PSD Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu sau Alfred Simonis, împreună cu alte persoane din anturajul lor, ca Sorina Docuz sau Monica Hunyadi, numită de ministrul Grindeanu în februarie 2022 administrator provizoriu la Compania CFR Electrificare”, arătau anchetatorii în noiembrie 2024.

Azi, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a arătat că ESZ Prahova a fost informat oficial, încă din octombrie, că reducerea nivelului acumulării ar putea afecta alimentarea cu apă și că operatorul avea obligația legală să ia măsuri compensatorii, respectiv asigurarea unor acumulări tampon, identificarea unor surse alternative, pregătirea rețelei pentru scenarii de avarie și informarea publicului și a autorităților locale.

Recomanda
Recomanda

1 Comentariu

  1. muhahahahahahaha

    usr+psd=love

    gunoaiele se recunosc intre ele…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul CotidianulHD.ro își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.