Iarna în Orăștia copilăriei

Câteva fotografii ale meșterului întru ala pozelor Călin Jorza m-au transpus în copil ducând-mă la iernile copilăriei mele din anii 1970-80.

Îmi amintesc zăpada aceea care părea să nu se mai termine niciodată. Dimineți întregi petrecute la geam, așteptând ca strada să se umple de copii cu sănii. Mirosul de lemn ars în sobă și ceai cald mă întâmpina când intram acasă cu obrajii roșii și mâinile înghețate.

Mersul la școală prin nămeți era o aventură. Îmi băgam picioarele adânc în zăpada proaspătă, lăsând urme mari în drumul meu. Uneori zăpada îmi ajungea până la genunchi și trebuia să mă lupt cu fiecare pas. Ghiozdanul părea mai greu ca niciodată, iar respirația îmi ieșea în aburi albi. Dar nu mă deranja – simțeam că sunt un explorator curajos care are croiește drum prin viscol.

Zăpada scârțâia sub bocancii mei, iar gheața de pe geamuri desena flori ciudate pe care le priveam hipnotizat înainte de somn. Bulgării de zăpadă zburau haotic în bătăliile din curtea școlii, iar râsul nostru răsuna cristalin în aerul rece.

Iarna copilăriei mele avea gust de lapte cald cu miere, fum de lemn ars  în sobă și culoarea argintie a dimineților când era alb. Era timpul când ninsorile păreau eterne, iar fericirea încăpea în simplitatea unei zile petrecute afară, jucându-mă până când mama chema de la fereastră că sa întunecat.

Vă las mai jos câteva fotografii ale lui Călin, cine știe poate nu o fi ultimul melancolic, celor ce le vor stârnii, ca mie amintiri plăcute (iarna nu avea și nu are culoarea roșie de partid) le urez „bun venit în club!”, burați-vă de poze!