Premierul Ilie Bolojan a comentat vineri dorinţa PSD de a-l debarca luni din funcţie.
UPDATE Bolojan a fost chestionat la RRA ce va face dacă luni PSD decide să îi retragă sprijinul politic.
El a menţionat, despre retragerea miniştrilor PSD din Guvern, că ”în situaţia în care se ajunge la un atare parcurs, vor respecta toate procedurile constituţionale şi se va vedea atunci care este situaţia”.
”Înseamnă inclusiv respectarea unor termene care sunt prevăzute de Constituţie, pe care orice guvern trebuie să le respecte. Nu am proiectat nişte paşi în perioada următoare, pentru că nu eu am cauzat acest lucru, sau partidul pe care îl reprezint, sau celelalte partide, ci vedeţi, această criză este generată, din păcate, de Partidul Social-Democrat”, a completat premierul.
Premierul a mai spus că, aşa cum va rămâne acest guvern şi în funcţie de ceea ce se va întâmpla, vor fi luate anumite decizii, ”ştiind că nu există posibilitatea ca, atunci când ai creat nişte aşteptări, după aceste scandaluri, să schimbi lucrurile fundamental.
”Sunt nişte date de deficit şi toţi oamenii cunosc asta. Gândiţi-vă că, după ce ai generat acest scandal, oamenii se vor aştepta să se vină cu ceva, să se livreze ceva. Dar, din păcate, pentru că nu se va putea oferi prea multă pâine, se va oferi mult circ. Şi de asta nu are nevoie românii astăzi şi eu încerc, cât timp sunt aici, să mă comport cu responsabilitate pentru ţara noastră”, a subliniat Bolojan.
PNL nu va mai fi într-o coaliție cu PSD, dacă se generează o criză politică și va trebui să-și reconfirme o decizie, a mai transmis, vineri, Ilie Bolojan.