Ilie, fă-te că lucrezi!

Când o persoană îți spune că ai băut cam mult, te uiți cu condescendență, îți tragi puțin bărbia în piept și întrebi uitându-te câș, dar cu cuvinte rostite clar și cu pauză „cine, eu ?”. Când îți spune și un al doilea binevoitor că ești beat , dacă mai poți, trebuie să mergi la culcare. Așa, cel puțin, spune o vorba din bătrâni. Cu excepția „presei miluite” care încearcă să ne convingă că nu este ceea ce vedem și simțim pe propria piele, că măsurile luate de guvern, iată își fac efectul și economia se simte mai bine ca niciodată, încep să apară, încet, încet, și cifre și rapoarte care spun cu totul altceva. Mărirea TVA-ului a sugrumat consumul, erodarea veniturilor prin inflație, coroborată cu creșterea tarifelor la curent și, în curând, la gaze, neliniștește populația, pensiile vârstnicilor care merg tot mai des la piață și la Lidl ca la muzeu rămân neindexate. Statul, în continuare, colectează puțin și cu eforturi mari, doar de la cei care îi sunt la îndemână, evitând elegant, găurile negre ale economiei românești. Evaziunea fiscală, corupția și metastazele instituțiilor statului rămân neoperabile. Cât este incompetență și cât interes mascat al grupurilor de interese rămâne de văzut.

Ca un chirug specializat la Abator, premierul anunță că va tăia 10% din anvelopa salarială a instituțiilor administrației publice. De obicei, o asemenea măsură, în statele care nu fac reforma cu pompierii, ar trebui eșalonată pe un număr de ani. Întâi nu se mai fac angajări, iar cei care ies la pensie nu vor mai fi înlocuiți, degrevand în mod natural faimoasa anvelopa salarială, după aceea se propun pachete de disponibilizare voluntară cu compensații și scăderi relative de salariu prin reducerea numărului de ore lucrate. În ultimă instanță, se fac planuri de reorganizare urmate de concedieri. La noi, posibilitățile teoretice sunt doar scăderea salariului, ceea ce este interzis de lege și concedieri fără justificare și nu a celor care constituie balast în administrația publică, ci a celor fără pile și relații, concedieri care, în 90% din cazuri, sunt anulate de justiție.

Și ca să nu spunem că cei care trebuie să se ocupe de administrarea fiscală a țării stau degeaba, iată ce le-a mai trecut prin cap. Nu va grăbiți, nu au pus în practică vreo măsură mirobolantă ca să încaseze restanțele la TVA și impozite sau să monitorizeze „optimizarea fiscală” a multinaționalelor. Nu vor să găsească miliardele topite din evaziune fiscală prin conturi offshore sau chiar europene, ci, stați bine pe scaun, vor să impoziteze pensiile celor care au muncit în străinătate și acum s-au întors acasă. Pensii care sunt deja impozitate în țările care le plătesc și cu care avem tratate pentru evitarea dublei impuneri.

Ca să nu fiu acuzat că nu înțeleg pe deplin demersul „legal” al ANAF-ului, trebuie să spun că pensiile sunt doar o liniuță în subsectiunea 1.2.1. Venituri din străinătate a stufoasei declarațîi unice 212. Pe lângă activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, transferul titlurilor de valoare, remunerații/indemnizații ale membrilor CA, dobânzi și dividende, toate desfășurate sau obținute în străinătate, iată că și evazioniștii României, povara financiară, balastul unui stat care merge neostoit spre capitalism, pensionarii, sunt și ei luați în seama. Și pentru că mă îndoiesc că ați înțeles, da, pensionarii care au muncit și au plătit din banii lor și din muncă lor contribuții în altă țară sunt băgați în aceiași oală cu cei care, cu bani obținuți în România sau aiurea, rezidenți fiscal în România, au cumpărat proprietăți imobiliare în străinătate pe care le închiriază sau le vând cu profit, care și-au făcut firme sau tranzacționează titluri de valoare.

Sunt însă contribuțiile la pensie un venit sau doar o economisire forțată ? O întrebare la care statul român nu vrea sau nu știe să răspundă. Când o persoană muncește într-un stat, contribuțiile plătite la sistemul de pensii sunt făcute din venit deja impozitat, constituindu-se într-un drept acumulat pe baza muncii în statul respectiv. Pensionarul are o creanță asupra statului respectiv, nu asupra statului în care persoana trăiește ulterior. A taxa încă o dată acel venit în alt stat ridică probleme de echitate fiscală.  Principiul internațional este simplu, impozitarea pensiilor aparține statului care le plătește.  Majoritatea tratatelor de evitare a dublei impuneri prevăd clar că pensiile de stat ca și cele private/contributive sunt, în general, impozitate tot doar în statul sursă. Statul de rezidență  în care pensionarul își are domiciliul fiscal în prezent poate, uneori, să le considere „venit global”, dar trebuie să evite dubla impunere prin acordarea unui credit fiscal sau chiar  scutire. Asta înseamnă, de cele mai multe ori, nimic sau doar bani se semințe, pentru care statul hrăpăreț plătește o armată de funcționari care trimit faimoasele plicuri ANAF, fac decizii de impunere din oficiu și sperie bătrânii cu prostiile lor, punându-i pe drumuri sau, mai rău, nemeritat la plată. Vorbim de o categorie deja năpăstuită de o instituție de habarnisti, care acționează din instinct, ca un mic animal de pradă, căruia îi este frică de marii prădători și năpăstuiește doar pe cei lipsiți de apărare. Așa că, ar fi de prisos să le amintim de principiul echității. Nu poți impozita contribuțiile cuiva pentru munca prestată într-un alt stat, atât din punct de vedere etic, cât și economic. Persoana respectivă nu a prestat muncă în România, deci statul român nu a generat baza impozabilă. Contribuțiile au fost făcute în alt sistem, care a suportat costurile sociale. Impozitarea pensiei ar însemna ca statul român să încaseze bani pentru care nu a oferit nici un serviciu.  Un principiu fiscal clasic spune că taxarea trebuie să se bazeze pe rezidență, activitate sau sursa venitului, nu pe dublarea sarcinilor fiscale. Așadar, dacă ai o pensie generată de contribuții în străinătate, impozitată în statul sursă și apoi taxată din nou în România,  înseamnă că ai o dublă impunere, nelegală în baza tratatelor pentru evitarea dublei impuneri sau, în cel mai bun caz, un impozit egal cu nimic sau cu o alună, calculat ca diferența între impozitul pretins de statul român și impozitul deja plătit în statul sursă. Oare asta își dorește statul român ? Să sperie pensionarii care s-au sacrificat și au muncit ani de zile prin străinătate, care nu știu ce să facă și care primesc rapid, foarte rapid, o declarație de impunere din oficiu ? Obținerea cu forta autorității a unor bani de la cea mai defavorizată categorie socială mi se pare o dovadă de ticaloșie și, am să explic de ce, și de incompetență. Adaptarea Principiului lui Peter, „teoreticianul incompetenței”, la situația ANAF și la vânătoarea lor de pensii din străinătate, devoalează o problema structurală a instituției, incompetența birocratică. Astfel, mobilizarea unei structuri mari pentru a urmări pensii din străinătate deja impozitate descrie un tablou sinistru. ANAF nu mai reușește să se concentreze pe activități cu impact fiscal semnificativ, dar trebuie să arate că lucrează, să justifice personalul, bugetele și activitatea. Apare tentația de a se ocupă de sarcini cu valoare fiscală minimă, dar care creează volum aparent de muncă. Nu seamănă cu ceea ce Peter numea „înlocuirea muncii esențiale cu muncă inutilă (work substitution)”? O instituție mare, când nu poate crește eficiența reală, poate derivă spre controale simbolice, acțiuni foarte vizibile, dar cu utilitate redusă, activități ușor de standardizat precum notificările, în locul unor probleme fiscale complicate și reale. În această lumină, vânarea repetată a unor venituri deja fiscalizate în alt stat poate fi interpretată ca o strategie prin care instituția pare activă, fără a aduce însă venituri proporționale cu efortul depus. O iluzie a eficienței. În logică lui Peter, când o structură atinge nivelul, de incompetență, poate produce reguli care se aplică în mod rigid, chiar dacă sunt neproductive sau contraproductive. ANAF a atins nivelul ei de incompetență structurală pentru că mobilizeaza resurse uriașe pentru activități cu valoare fiscală minimă, doar pentru a crea aparența de eficiență.

Vreți să reduceți anvelopa salarială, domnule premier ? Eliminați-i din aparatul administrativ pe cei angajați la „munca în zadar”, faceți loc profesioniștilor care se pot ocupa de probleme fiscale majore cu impact asupra bugetului. Și nu uitați că măsurile ineficiente și deseori aberante va pun părinții și bunicii pe drumuri pentru dreptate și adevăr.