Iluzia păcii: De ce încetarea focului nu va opri declinul economic

Pe tot parcursul războiului cu Iranul, majoritatea investitorilor au mizat pe scenariul în care o catastrofă economică globală va fi evitată. Pentru ca un astfel de deznodământ să se producă, prețurile petrolului și gazelor ar fi trebuit să atingă niveluri extreme, capabile să reducă drastic cererea pentru combustibilii transportați prin Strâmtoarea Ormuz. Un asemenea șoc ar fi declanșat, cel mai probabil, o combinație de recesiune și inflație ridicată, scrie The Economist.

În realitate, materiile prime s-au scumpit până la niveluri resimțite dureros de economii, dar nu suficient pentru a provoca un colaps. Planurile de redeschidere a strâmtorii par să fi validat acest optimism. La momentul redactării, atât piețele de acțiuni, cât și cele de obligațiuni înregistrau creșteri, iar indicele S&P 500 se situa la aproximativ 3% sub maximul istoric atins la începutul anului.

Perspectivele rămân însă strâns legate de evoluția armistițiului. În cazul în care încetarea focului eșuează, raliul bursier s-ar putea inversa rapid, pe măsură ce investitorii ar fi nevoiți să ia în calcul un conflict care nu răspunde eforturilor de pace. În schimb, dacă armistițiul se menține, o recesiune globală ar putea fi evitată, însă efectele războiului vor continua să se resimtă pe piețele de mărfuri.

Reducerea producției de petrol în statele din Golf, estimată la circa 10 milioane de barili pe zi — aproximativ 10% din oferta globală — indică amploarea perturbărilor. Reluarea producției la capacitate maximă și repoziționarea petrolierelelor vor necesita timp, iar costurile de asigurare ar putea rămâne ridicate. În plus, există riscul ca Iranul să încerce impunerea unor noi taxe de tranzit, alimentând incertitudinea chiar și în absența unor măsuri concrete.

În acest context, este probabil ca prețul petrolului să includă în continuare o primă de risc asociată posibilității reluării conflictului. Dacă ne raportăm la cotațiile futures, petrolul de referință Brent ar putea încheia anul în jurul valorii de 75 de dolari pe baril, semnificativ peste estimările de la începutul lui 2026.

Șocuri similare sunt anticipate și pe alte piețe de materii prime. Infrastructura de gaze naturale este mai dificil de repornit decât cea petrolieră, iar instalația de export de la Ras Laffan, din Qatar, afectată de atacuri, ar putea avea nevoie de ani pentru a reveni la capacitate maximă.

Perturbările nu se limitează la energie. Deficitul de îngrășăminte — domeniu în care statele din Golf sunt furnizori importanți — a început deja să afecteze sezonul agricol în emisfera nordică și în anumite regiuni din Africa. Consecințele ar putea include reducerea producției agricole și accentuarea insecurității alimentare.

În paralel, lanțurile de aprovizionare pentru petrochimice, heliu și aluminiu vor avea nevoie de timp pentru a se stabiliza. Efectul cumulat al acestor evoluții indică o încetinire a creșterii economice globale și presiuni inflaționiste persistente. În aceste condiții, băncile centrale vor fi nevoite să mențină dobânzile la niveluri mai ridicate decât în scenariile anterioare, ceea ce ar putea afecta randamentele investițiilor.

Companiile devin tot mai preocupate de vulnerabilitatea lanțurilor de aprovizionare, după o succesiune de șocuri majore — de la pandemia de COVID-19 la războiul din Ucraina și tensiunile comerciale globale. Necesitatea integrării riscurilor geopolitice în strategiile de business devine evidentă, însă acest proces descurajează investițiile și acționează ca o „taxă insidioasă” asupra economiei globale.

Acest tablou contrastează puternic cu optimismul manifestat de piețele financiare. Reziliența economiei globale — adesea descrisă drept o „economie de teflon” — reflectă capacitatea de adaptare la șocuri, dar și presiunea exercitată asupra liderilor politici, inclusiv asupra președintelui Donald Trump, de a evita scenarii extreme.

Totuși, riscurile rămân numeroase, de la posibile tensiuni în Asia până la incertitudini legate de evoluția tehnologiilor emergente, inclusiv inteligența artificială.

Pe termen lung, criza actuală ar putea accelera schimbări structurale în sectorul energetic. Dependența excesivă de o rută critică precum Strâmtoarea Ormuz evidențiază necesitatea diversificării surselor și rutelor de aprovizionare.

Reducerea consumului de combustibili fosili și extinderea capacităților de energie regenerabilă devin obiective nu doar climatice, ci și strategice. Exemple istorice, precum dezvoltarea fracturării hidraulice în Statele Unite sau investițiile în energia nucleară și exploatările din Marea Nordului după șocurile petroliere din anii ’70, arată că astfel de crize pot accelera inovația și adaptarea.

În acest context, scenariul optim pentru economia globală rămâne evitarea unei crize majore, simultan cu asumarea lecțiilor oferite de actualele turbulențe geopolitice și energetice.