Imigrantul se adaptează, dar nu se integrează.
Vorbesc de prima generație care s-a născut, a crescut, s-a educat în alt mediu cultural.
Odată ajuns în altă parte, luptă din greu să se pună pe picioare, să „descifreze” viața din străinătate și simte din plin ruperea de „acasă”.
Îl doare depărtarea.
Treptat, se adaptează, dar, niciodată nu se integrează, adică nu ajunge să fie parte absorbită integral de sistem.
Pământul natal, societatea lăsată departe creează o barieră sufletească imposibil de depășit.
Sigur, cei veniți cu părinții de mici, au lăsat prea puține în urmă ca să fie afectați.
Comunitățile din jurul Bisericilor mai ajută, deoarece acolo regăsesc ceva din spiritul de departe.
De aceea, orice întoarcere înseamnă o alinare pentru suflet.
Cum te-ai născut, cum ai fost crescut și educat, așa rămâi până la sfârșit.
