În sfârșit, autobuzele electrice au ajuns în Valea Jiului

 

Proiectul Green Line, pus pe agenda Consiliului Județean (CJ) Hunedoara de mai bine de zece ani, prinde contur. Este vorba despre un proiect finanțat din fonduri europene prin care orașele din Valea Jiului urmează să fie interconectate de o linie de transport cu autobuze electrice.

Primele șase autobuze electrice au ajuns, zilele acestea, în Valea Jiului. De asemenea, la Vulcan, va fi construit un depou în care vor fi garate autovehiculele. Înființarea liniei de autobuze electrice a fost planificată încă din timpul administrației lui Mircea Moloț. Însă, contractul de livrare a autobuzelor a fost semnat abia acum, sub președinția lui Laurențiu Nistor.
Proiectul „Linia verde de autobuze electrice între Petrila – Petroșani – Aninoasa – Vulcan – Lupeni – Uricani – Green Line Valea Jiului” are două componente și însumează o finanțare de 65,8 milioane de lei.

„În cadrul Componentei 1, vor fi livrate opt autobuze electrice fabricate în Turcia, patru stații de încărcare rapidă, zece stații de încărcare lentă, două stații de încărcare rapidă autovehicule/autobuze electrice și alte patru echipamente. Valoarea acestui contract de furnizare se ridică la 21.110.600 lei (TVA inclus).
În cadrul Componentei 2, vor fi livrate 18 autobuze electrice, opt stații de încărcare rapidă și 20 de stații de încărcare lentă. Contractul de furnizare are o valoare de 44.744.000 lei (TVA inclus).
În total, prin cele două contracte de furnizare, pentru Linia verde Green Line Valea Jiului, vor fi livrate 26 de autobuze electrice, 12 stații de încărcare rapidă, 30 de stații de încărcare lentă, două stații de încărcare rapidă autovehicule/ autobuze electrice și alte patru echipamente”, a transmis CJ Hunedoara.

Proiectele sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și au ca scop îmbunătățirea condițiilor de transport public de persoane, reducerea emisiilor de carbon prin utilizarea unor mijloace de transport nepoluante și adaptarea la nevoile actuale de mobilitate urbană din Valea Jiului.

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Duba neagră face minuni și ravagii

Înfometate de „bombe și nucleare”, de știri negre și...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Două municipii din Valea Jiului ajustează iluminatul public pentru reducerea consumului de energie

În contextul crizei energetice și al creșterii costurilor pentru...

Conducerea CEVJ: „Este momentul să renegociem închiderea minelor din Valea Jiului”

Reprezentanții Complexului Energetic Valea Jiului consideră că a venit...

Dacă nu închideați minele, astăzi Valea Jiului ar fi fost plasa de salvare a României!

Lumea se clatină pe marginea prăpastiei unei crize energetice...

Ziua în care minerii au spus „ajunge” regimului comunist

S-au împlinit 49 de ani de la una dintre...