Incredibil. S-a aflat cine a vandalizat crucea de pe mormântul lui Ilie Balaci

 

Poliţiştii au reuşit identificarea persoanei care, săptămâna trecută, a vandalizat crucea de pe mormântul lui Ilie Balaci. Ei au stabilt că este vorba despre o femeie de 54 de ani din Craiova. Ea este cercetată pentru profanare de morminte.

”În continuarea activităţilor desfăşurate în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de morminte, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova, în urma activităţilor specifice, au identificat o femeie de 54 de ani, din Craiova, bănuită că, la data de 19 martie, ar fi distrus, prin spargere, o fotografie memorială fixată pe o piatră funerară, din Cimitirul Sineasca”, au transmis, marţi, reprezentanţii IPJ Dolj.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, joi, de către societatea care se ocupă de paza Cimitirului Sineasca din Craiova cu privire la faptul că persoane necunoscute au spart o fotografie fixată pe o piatră funerară.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de morminte. Ei continuă cercetările pentru identificarea autorilor acestei fapte.
Conform unor surse locale, este vorba despre mormântul lui Ilie Balaci.
Ilie Balaci a murit în octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani.
Dolj: Poliţiştii au stabilit că o femeie a fost cea care a vandalizat crucea de pe mormântul lui Ilie Balaci / Ea este cercetată pentru profanare de morminte

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Tupeul și tropăitul grosolan al netoților

În numai cîteva zile, trendul vulgar al limbajului a...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Semne că UDMR şi PNL ar putea vota Guvernul propus de Luca Niculescu

Premierul desemnat Luca Niculescu a fost informat că PNL...

Știința Petroșani deschide un nou capitol. Echipa feminină, obiectiv pentru sezonul viitor

Vineri, la Petroșani, rugbyul își dă întâlnire cu un...

SUA și UE, în luptă pentru influență și metri cubi în Balcani

Disputa dintre UE și SUA a devenit evidentă în...

Caz incredibil. Fost director de bancă i-ar fi sustras banii unui client

Un fost director de bancă din Capitală ar fi...