Concertul de Anul Nou de la Viena a aprins spiritele în online-ul românesc.
Orchestra a fost dirijată pentru prima dată la Concertul de Anul Nou de canadianul Yannick Nézet-Séguin, în vârstă de 50 de ani, de orientare gay, cu un repertoriu “progresist”. O dezamăgire cruntă, absolut jenant, strigă unii. Alții, în schimb, sunt entuziasmați.
Iată câteva reacții
”Când aduci un clovn în palat, el nu devine împărat, dar castelul devine sigur circ.
Părere personală despre Concertul de la Viena.
O dezamăgire cruntă.
Repertoriul “progresist”.
O lipsă evidentă de chimie între dirijor și orchestra.
Îmi pasă puțin spre deloc de orientarea sexuală a dirijorului, dar să confunzi Wiener Musikverein cu stadionul, apoi să îți săruți soțiorul (bănuiesc) din orchestră, nu e nici măcar de nivelul rugii din ultimul sat.
Si nu, nu au căzut bariere, a mai căzut un mit.
Și vă mirați de bisericile devenite birturi…
Absolut jenant”.
Părere personală despre Concertul de la Viena.
O dezamăgire cruntă.
Repertoriul “progresist”.
O lipsă evidentă de chimie între dirijor și orchestra.
Îmi pasă puțin spre deloc de orientarea sexuală a dirijorului, dar să confunzi Wiener Musikverein cu stadionul, apoi să îți săruți soțiorul (bănuiesc) din orchestră, nu e nici măcar de nivelul rugii din ultimul sat.
Si nu, nu au căzut bariere, a mai căzut un mit.
Și vă mirați de bisericile devenite birturi…
Absolut jenant”.
”Nu orientarea sexuală a dirijorului canadian (gheu) e problema, ci faptul că a dărâmat, în aplauzele ulterioare ale unor idioṭi, un mit. Mitul etichetei imperiale vieneze. Ṣi dacă era un dirijor hetero care făcea un gest similar cu partenera sa era la fel de nepotrivit şi deplasat. Mă aṣtept ca anul viitor să fie introdusă ṣi o secţiune de cântece orientale în program. Cu tot cu dansuri…”.
”(…)problema mea, așa cum am spus, nu era vreuna de natură politico-ideologică sau de comportament a acelui individ ci, pur și simplu, faptul că el (dirijorul – nr), cretin fiind, a făcut varză concertul. De la început trebuie spus că evenimentul de la Viena, în muzica mare, este unul mai degrabă frivol, ușurel, ca un desert răcoritor care să se potrivească după o masă grea de revelion. Dar asta nu exclude o anumită etichetă și tematică, elemente care sunt mai mult decât obligatorii.
Pentru proștii care mi-au dat replica absolut tembelă conform căreia „ei au ascultat muzica, fără să se uite și le-a plăcut”, am o precizare: dragii mei, eu tocmai muzica am criticat-o pentru că acolo era problema! (…). Hai să înțelegem care-i treaba, cu un limbaj simplu și „inclusiv”, astfel încât să poată fi digerat chiar și de analfabeșii neguțiști, în frunte cu șeful lor suprem care, probabil, are un IQ de melc retardat și-o cultură de cămin sătesc.
Una dintre principalele atribuții ale dirijorului în concertul respectiv este selecția pieselor care sunt interpretate. Ce-a făcut cretinul nostru? A introdus compozitori care nu doar că nu fac parte din tradiția vieneză, dar nu aveau nicio legătură cu ceea ce trebuia cântat acolo. Să introduci Rainbow Waltz al „compozitoarei” americane Florence Price – cucu a auzit de ea! – e la fel de inspirat și creativ ca și cum te-ai hotărî să tragi o dungă maro de rahat pe tavanul „Sălii de Aur”(Großer Saal).
Aranjamente orchestrale noi(semnate de W. Dörner) au adus o interpretare „hollywoodiană”, prea densă, pierzând din transparența și finețea pe care o au partiturile originale ale lui Johann Strauss. A fost o tranziție abruptă de la stilul clasic vienez la aranjamentele moderne, făcând concertul să semene mai degrabă cu o coloană sonoră a unui film b-rated.
Stilul dirijoral al lui Yannick Nézet-Séguin a fost unul absolut de nedigerat. Extrem de energic, opus sobrietății maeștrilor din vechea gardă, cei care dădeau strălucire evenimentului de la Viena. Mișcările sale ultra-teatrale reprezintă un „showmanship” ieftin care prinde la neghiobii de peste Ocean și la proștii de-aici care îmi spuneau că „au văzut un dirijor care trăiește muzica”. Nu, dragii mei! Asta arată că voi sunteți proști și punct. Un dirijor nu poate cuceri prin maimuțăreala sa de pe scenă pentru că rolul său nu e cel de clovn. Un dirijor trebuie să mă introducă în muzică, nu să mă distragă de la ea!
Și, nu în ultimul rând, să înțelegem de ce tehnica sa dirijorală e mai mult decât îndoielnică. Valsul vienez are un ritm specific(acel al doilea timp ușor anticipat). Interpretarea lui Yannick Nézet-Séguin a fost prea „metronomică” sau, din contră, prea elastică în locuri neadecvate, pierzând acea eleganță instinctivă pe care o au dirijorii formați în spiritul austriac. Pe scurt, omul e un idiot care efectiv n-a înțeles partiturile și spiritul muzicii vieneze, transformând astfel spectacolul într-o catastrofă. Percepută, desigur, de urechile formate, întrucât consumatorul de cârnați n-are cum să înțeleagă astfel de finețuri.
Nu în ultimul rând, spiritul „popular”, de a te bate pe burtă cu publicul, a fost absolut neadecvat. A coborî în public și a interacționa direct cu spectatorii în timpul Marșului lui Radetzky reprezintă o încălcare grosolană a etichetei vieneze, semn al unei treceri într-un populism excesiv a unui eveniment care ar trebui să rămână solemn”.
Pentru proștii care mi-au dat replica absolut tembelă conform căreia „ei au ascultat muzica, fără să se uite și le-a plăcut”, am o precizare: dragii mei, eu tocmai muzica am criticat-o pentru că acolo era problema! (…). Hai să înțelegem care-i treaba, cu un limbaj simplu și „inclusiv”, astfel încât să poată fi digerat chiar și de analfabeșii neguțiști, în frunte cu șeful lor suprem care, probabil, are un IQ de melc retardat și-o cultură de cămin sătesc.
Una dintre principalele atribuții ale dirijorului în concertul respectiv este selecția pieselor care sunt interpretate. Ce-a făcut cretinul nostru? A introdus compozitori care nu doar că nu fac parte din tradiția vieneză, dar nu aveau nicio legătură cu ceea ce trebuia cântat acolo. Să introduci Rainbow Waltz al „compozitoarei” americane Florence Price – cucu a auzit de ea! – e la fel de inspirat și creativ ca și cum te-ai hotărî să tragi o dungă maro de rahat pe tavanul „Sălii de Aur”(Großer Saal).
Aranjamente orchestrale noi(semnate de W. Dörner) au adus o interpretare „hollywoodiană”, prea densă, pierzând din transparența și finețea pe care o au partiturile originale ale lui Johann Strauss. A fost o tranziție abruptă de la stilul clasic vienez la aranjamentele moderne, făcând concertul să semene mai degrabă cu o coloană sonoră a unui film b-rated.
Stilul dirijoral al lui Yannick Nézet-Séguin a fost unul absolut de nedigerat. Extrem de energic, opus sobrietății maeștrilor din vechea gardă, cei care dădeau strălucire evenimentului de la Viena. Mișcările sale ultra-teatrale reprezintă un „showmanship” ieftin care prinde la neghiobii de peste Ocean și la proștii de-aici care îmi spuneau că „au văzut un dirijor care trăiește muzica”. Nu, dragii mei! Asta arată că voi sunteți proști și punct. Un dirijor nu poate cuceri prin maimuțăreala sa de pe scenă pentru că rolul său nu e cel de clovn. Un dirijor trebuie să mă introducă în muzică, nu să mă distragă de la ea!
Și, nu în ultimul rând, să înțelegem de ce tehnica sa dirijorală e mai mult decât îndoielnică. Valsul vienez are un ritm specific(acel al doilea timp ușor anticipat). Interpretarea lui Yannick Nézet-Séguin a fost prea „metronomică” sau, din contră, prea elastică în locuri neadecvate, pierzând acea eleganță instinctivă pe care o au dirijorii formați în spiritul austriac. Pe scurt, omul e un idiot care efectiv n-a înțeles partiturile și spiritul muzicii vieneze, transformând astfel spectacolul într-o catastrofă. Percepută, desigur, de urechile formate, întrucât consumatorul de cârnați n-are cum să înțeleagă astfel de finețuri.
Nu în ultimul rând, spiritul „popular”, de a te bate pe burtă cu publicul, a fost absolut neadecvat. A coborî în public și a interacționa direct cu spectatorii în timpul Marșului lui Radetzky reprezintă o încălcare grosolană a etichetei vieneze, semn al unei treceri într-un populism excesiv a unui eveniment care ar trebui să rămână solemn”.
”Neobișnuit gest. Sigur, dirijorul e căsătorit cu violonistul, din ce-am citit, dar nu cred că era momentul potrivit.
În rest, concertul mi-a plăcut așa mult că după 20 de minute am oprit televizorul. Bine, nici n-am gusturi și studii aprofundate în domeniu, că am fost doar vreo 30 de ani la concerte simfonice, ca simplu meloman. (Programul ciudățel a fost ales de dirijor.) Probabil e și vina mea că-s demodat, iar spectacolul de la Viena s-a transformat în ceva (cât pe ce să scriu circ) care-mi displace.
Să nu uităm însă că lumea este într-o profundă involuție, iar ce știam cândva nu e acceptat, ci cenzurat (nici Alba ca zăpada nu mai e albă, că e discriminare). Așadar, scuze dacă nu mă pot adapta unor exagerări stilistice. Brusc, mi-am amintit de olimpiada de la Paris. Altă operă pusă în scenă într-un mod bizar, să fiu elegant. Sunt convins că toate show-urile vor fi dominate mai apăsat de frivolitate, gust îndoielnic și imaginație de desene animate eșuate”.
În rest, concertul mi-a plăcut așa mult că după 20 de minute am oprit televizorul. Bine, nici n-am gusturi și studii aprofundate în domeniu, că am fost doar vreo 30 de ani la concerte simfonice, ca simplu meloman. (Programul ciudățel a fost ales de dirijor.) Probabil e și vina mea că-s demodat, iar spectacolul de la Viena s-a transformat în ceva (cât pe ce să scriu circ) care-mi displace.
Să nu uităm însă că lumea este într-o profundă involuție, iar ce știam cândva nu e acceptat, ci cenzurat (nici Alba ca zăpada nu mai e albă, că e discriminare). Așadar, scuze dacă nu mă pot adapta unor exagerări stilistice. Brusc, mi-am amintit de olimpiada de la Paris. Altă operă pusă în scenă într-un mod bizar, să fiu elegant. Sunt convins că toate show-urile vor fi dominate mai apăsat de frivolitate, gust îndoielnic și imaginație de desene animate eșuate”.
”In caz ca v-ati uitat la concertul de Anul Nou de la Viena si v-a placut, sa stiti ca in tabara suveranista e jale mare.
Cica a fost dezastru concertul, pentru ca dirijorul era gay. Ar fi atat de grav incat unul dintre comentatorii dreptei romanesti zice ca pana si muzicienii se uitau urat la dirijorul lor.
Cum ar veni, si muzicienii aia sunt si ei suveranisti romani, drept-credinciosi, evlaviosi si cu oroare de asemenea pacat capital. Ptiu!
Vezi, asta inseamna sa mergi la Viena doar la shopping. N-ai habar si de contextul cultural.
Ca altfel ai fi stiut ca sunt sanse bune ca unii dintre acei muzicieni sa fie si ei in respectiva minoritate!
Dar deh, sa nu lasam adevarul sa ne strice ordinul de zi pe unitate…”.
Cica a fost dezastru concertul, pentru ca dirijorul era gay. Ar fi atat de grav incat unul dintre comentatorii dreptei romanesti zice ca pana si muzicienii se uitau urat la dirijorul lor.
Cum ar veni, si muzicienii aia sunt si ei suveranisti romani, drept-credinciosi, evlaviosi si cu oroare de asemenea pacat capital. Ptiu!
Vezi, asta inseamna sa mergi la Viena doar la shopping. N-ai habar si de contextul cultural.
Ca altfel ai fi stiut ca sunt sanse bune ca unii dintre acei muzicieni sa fie si ei in respectiva minoritate!
Dar deh, sa nu lasam adevarul sa ne strice ordinul de zi pe unitate…”.
”Sunt entuziasmat după ce am văzut concertul de Anul Nou de la Viena transmis de TVR. E o gură de aer proaspăt într-un peisaj media în care vulgaritatea, urletele și poalele-n cap fac din păcate de multe ori audiență”.
Mandruta, jenant, ca deobicei, nu putea sa lipseasca dintre dadatorii cu parerea. Din ce o traii nulitatea asta imbatranita ?