Timp de decenii, atenția comunității internaționale s-a concentrat asupra programului nuclear iranian. Războiul din ultimele luni a demonstrat însă că Teheranul dispune deja de un instrument strategic cu impact global: controlul asupra Strâmtorii Hormuz, punctul prin care tranzitează în mod normal aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate (LNG).
O analiză publicată de The Economist arată că, deși statele din Golf încearcă să reducă dependența de această rută prin noi conducte și investiții în infrastructură, influența Iranului nu va dispărea prea curând.
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, declara în luna mai că blocarea Strâmtorii Hormuz este „o carte pe care o poți juca o singură dată”, sugerând că importanța acesteia se va diminua pe măsură ce apar alternative. O opinie similară a exprimat și Tom Barrack, emisarul președintelui Donald Trump pentru Irak și Siria, care estimează că în aproximativ doi ani această rută nu va mai avea aceeași relevanță strategică.
Înainte de izbucnirea conflictului, aproximativ 16 milioane de barili de petrol traversau zilnic Strâmtoarea Hormuz.
Arabia Saudită utilizează deja la capacitate maximă conducta Est–Vest, care poate transporta șapte milioane de barili pe zi către portul Yanbu, la Marea Roșie. Emiratele Arabe Unite folosesc integral conducta Habshan–Fujairah, cu o capacitate de 1,8 milioane de barili pe zi, iar Irakul exportă cantități suplimentare printr-o conductă către Turcia.
Chiar și în aceste condiții, aproximativ 10 milioane de barili de petrol pe zi continuă să depindă de Strâmtoarea Hormuz.
Potrivit lui Rahul Choudhary, analist al companiei de consultanță Rystad Energy, Emiratele Arabe Unite și Irakul pregătesc noi conducte care ar putea elimina până în 2030 încă aproximativ cinci milioane de barili pe zi din traficul prin Hormuz.
Totuși, chiar și după finalizarea acestor investiții, o parte importantă a exporturilor de petrol va continua să utilizeze această rută.
În cazul benzinei, motorinei și al altor produse petroliere rafinate, situația este și mai complicată. Țările din Golf exportă aproape cinci milioane de barili pe zi prin Hormuz și nu dispun de conducte alternative.
Problema este și mai dificilă pentru gazele naturale lichefiate. Qatarul, unul dintre cei mai mari exportatori de LNG din lume, depinde aproape integral de această strâmtoare, iar construirea unor conducte sau terminale alternative ar necesita investiții de miliarde de dolari și mulți ani de lucrări.
În luna iunie, un parlamentar iranian afirma că autoritățile de la Teheran percep între 1,5 și 2 milioane de dolari pentru fiecare navă care tranzitează Strâmtoarea Hormuz, ceea ce ar însemna venituri anuale de peste 35 de miliarde de dolari.
Analistul Shahin Iraninejad, specialist în riscuri suverane la GSSI, consideră însă că o asemenea estimare este nerealistă. El apreciază că, pe termen lung, Iranul ar putea obține aproximativ două-trei miliarde de dolari anual din taxarea traficului maritim, iar aceste venituri vor scădea pe măsură ce vor apărea noi rute de export.
Potrivit Barbarei Leaf, fost responsabil pentru politica SUA în Orientul Mijlociu în administrația Biden, un acord negociat ar reduce riscul ca Iranul să atace infrastructura energetică alternativă construită de statele din Golf. Chiar și în acest scenariu, simpla amenințare a unor atacuri ar putea crește costurile de finanțare și de asigurare ale acestor proiecte.
Richard Meade, analist la publicația de transport maritim Lloyd’s List, consideră că obiectivul Teheranului nu este doar obținerea unor venituri din taxarea navelor, ci consolidarea unui rol permanent de arbitru al navigației prin Strâmtoarea Hormuz. În opinia sa, Iranul ar putea încerca să instituționalizeze acest control prin acorduri regionale, sisteme de autorizare sau servicii maritime administrate direct de autoritățile iraniene.
Concluzia analizei publicate de The Economist este că, deși dependența pieței mondiale de Strâmtoarea Hormuz se va reduce treptat în următorii ani, poziția strategică dobândită de Iran în urma conflictului are șanse să se mențină mult timp după încheierea războiului.
Arma numită Strâtoarea Ormuz este o idee a inegalabilului general iranian Kassem Soleimany, asasinat mișelește de americani în Irak în 3 ianuarie 2020 sub ochii lui Donald Trump care privea și aplauda asasinatul, Ani la rând a fost clasificat ca fiind cel mai bun general al lumii. Defunctul ayatolah Ali Khameney, deasemenea asasinat mișelește pe timpul convorbirilor de pace de către aviația americano-sionistă cu întreaga sa familie, a fost receptiv la idee, a aprobat și transformat ideea în armă care funcționează excelent. Această armă va conduce la anularea lumii bazate pe regulile occidentale. Ăsta este și motivul pentru care Donald Trump este împins să nu accepte înfrângerea umilitoare suferită în războiul cu Iranul: sfârșitul lumii bazate pe regulile occidentale unde prima regulă este „tu vinzi cu discount 100% și eu cumpăr fără să plătesc pentru că sunt un american excepțional”.