Ironii pe tema gropii din Petroșani: ”Atentat cu «Plombă» în Bosnia! Cartierul Bosnia!!”

 

Incidentul din Petroșani, unde doi cetățeni au căzut într-o groapă adâncă de un metru, de pe o stradă din Petroșani, a stârnit discuții aprinse în mediul on-line. Unii spun că acei cetățeni nu ar fi căzut în groapă, ci ar fi înscenat totul pentru a atrage atenția autorităților locale cu privire la starea acrosabilului și riscurile la care se expun oamenii. 

La rândul său, Ștefan Adrian Jurca ironizează modul în care primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, și-a făcut publicitate pe tema plombării gropii. Petroșăneanul descrie cu mult umor „descinderea” edilului la locul cu pricina și anunțurile pline de emfază pe care le-a făcut acesta pe tema reparațiilor carosabilului.

„«Plombă», asta este porecla dată de către mai mulți cetățeni primarului orașului Petroșani, după ce doi cetățeni au căzut într-o groapă de peste un metru adâncime dintr-o stradă a orașului. Tibi «Plombă» mai precis.

Alții zic că acei cetățeni nu au căzut pur și simplu și că s-au băgat singuri în groapă apoi au sunat la SMURD să vină să îi scoată de acolo. Un gest de disperare pentru a atrage atenția asupra situației în care se află străzile din cartierul lor. Un gest eroic am putea spune dar care este posibil să fie anchetat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani ca un «atentat cu plombă» la ordinea publică și chiar constituțională am putea spune. Rușii nu cred că sunt străini de această groapă și nici chiar bosniacii care astfel s-ar răzbuna pe țărișoara noastră asta pentru că zona, cartierul în cauză este denumit «Bosnia» din motive istorice. Petroșaniul a ajuns în presa centrală și sperăm și internațională cu o investiție minimă, o groapă lăsată la întâmplare într-o stradă timp de câteva luni de zile asta în timp ce Olguța Vasilescu a cheltuit la Craiova milioane de euro cu târgul ei de Crăciun. Autoritățile locale au intervenit în forță în cursul zilei de ieri și au astupat groapa în cauză cu glod și ceva pietriș iar primarul Tibi «Plombă» de acum, a dat ordin ca această groapă să fie mutată de acolo într-un alt cartier unde locuiește un critic de-al său”, a scris Ștefan Adrian Jurca pe pagina sa de Facebook. 

Citește și: Groapa, sezonul doi! Primarul Ridzi a înhumat-o

 

Share

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Nicușor Dan schimbă placa

Dacă n-ar fi fost discursul său explicit de Ziua...

Ultima Oră

Share

Similare
Articole

Șeful de la FC Voluntari a jignit Hunedoara: ”Oraș mizer”

La câteva zile după partida Corvinul Hunedoara – FC...

Firme mari la Petroșani și răspunsuri despre energia viitorului 

La Petroșani, reprezentanții unor companii importante din România au...

Agresiuni numeroase în familii din județul Hunedoara

Violența domestică rămâne o problemă gravă în județul Hunedoara,...

Accident feroviar în stația Subcetate. Un tânăr a fost dus la spital

Un grav accident a avut loc în noaptea de duminică spre luni în stația de cale ferată Subcetate