În amintirea celui ce trăiește în sufletul meu prin scrisul său (prietenul, confrate de condei și coleg redacție – la Vorba, Fapte, Foaia Interesantă, și alte publicații Orăștie) Vic Virgil Bălan.
Era în primăvara anului 2020 tocmai începuse nebunia „Coronavirus”. În discuțiile cu Vic (regretatul scriitor Vic Virgil Bălan) încercam să facem ceva pentru concetățenii noștri ce erau „captivi” în case. Întruna dintre zile Vic îmi propune tema „Jurnalului de dimineață – orașul amintirilor frumoase” scriindu-mi: „Mi-am propus să îți transmit câte o amintire despre orașul meu. Orașul nostru, cu oamenii săi, unii care mai pot fi întâlniți prin oraș, alții, cei mai mulți, aflându-se în ceruri la dreapta tatălui ceresc, dar și întâmplări multe dintre ele pline de haz.
Le doresc cititorilor lectură plăcută!”.
La acea vreme îmi trimisese un calup de materiale din care face parte și cel de astăzi, Vic dorea să apară prima dată în viitoarea sa carte, nu a mai fost să fie, așa că-mi permit să reiau „Jurnalul de dimineață – orașul amintirilor frumoase”.
*************
Hai „La turci” la o cafea!, de Vic Virgil Bălan
Și astăzi mai simt aburul cafelei la nisip la cafeneaua din centru orașului. Cafeneaua se afla pe locul actualei trezorerii. Micuță și cochetă ,doar șase mese joase cu tamburele, era un adevărat colț de rai. Niște turci s-au ocupat pentru început de bunul mers al cafenelei. Cafeaua era făcută la nisip în ibric de aramă, iar mirosul îmbătător s-a imprimat adânc acele imagini în colțul amintirilor. Era între anii ’65-’70.Acolo ne adunam să ascultăm Beatles, Tom Jones cu mult răscunoscuta și îndrăgita melodie „Delilah”, pe Adriano Calentano cu „Azzuro”, pe Bobby Solo cu „Una lacrima sul fiso”, melodie cu care a câștigat Eurovision-ul în anul 1967. Pe atunci Eurovision era pe bune.
Ascultam la nesfârșit melodii nu de o seară, nici de o vară și nici de un an, melodii care, iată după cinci decenii și mai bine, se bucură de un real succes.
Toată șmecheria era să ai în buzunar 1,20 lei (un leu și douăzeci de bani) pentru o cafea mică și intrai în club unde erai bine primit. Discutam despre noile cântece ale lui Jimmy Hendrix, ascultate, bineînțeles, pe șest la Europa Liberă, responsabil al acestei emisiuni fiind Cornel Chiriac care a fost asasinat la comandă.
Nu eram cu fițe, dar aveam în noi dorința de cunoaștere și ne vedeam de școală și de slujbă sau de amândouă la un loc, fiindcă eram tineri între 15 și 20 de ani. Cu toții aveam un entuziasm foarte mare și… 1 leu și 20 de bani în buzunar. Nu-mi amintesc de ceartă sau scandal între noi. Când eram în bani, adică unul dintre noi avea 10 lei în buzunar, luam o bere și 3-4 pahare, după caz, asta așa ca schimbare de decor.
Tot pe atunci făceau turcii o înghețată de trandafiri cum de atunci nu am mai mâncat, care te înălța pur și simplu. Vânzătoare era fata lor, Doamne, sau mă rog Allah, ce cadână,!!! Și când te gândești că noi, cei tineri eram niște visători incurabili iar cei maturi niște boemi frumoși și adevărați nu tu gripă aviară, nu tu pestă porcină, singurele „boli” erau entuziasmul și voia bună.
Fotografiile ce însoțesc textul sunt de la alt prieten, mai precis de la Arhitectul Dan Enyedi.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul CotidianulHD.ro își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.