Autor: Ioan Vieru
Trăim într-o epocă în care informația circulă mai rapid decât înțelegerea, iar adevărul este adesea doar o opțiune între altele. Decretele se schimbă, legile se rescriu, politicienii se succed, iar știrile dispar înainte să fie digerate. Toate acestea sunt temporare. Dar jurnalismul, în esența lui, rămâne un reper al realității — un mecanism de claritate și responsabilitate într-o lume fragmentată.
Realitatea nu mai este un dat obiectiv. Este filtrată, modelată, interpretată prin algoritmi și percepții subiective. Fiecare utilizator primește propria versiune a „adevărului”, iar diferența dintre fapt și interpretare devine tot mai greu de perceput. În acest context, jurnalismul nu doar informează: el construiește punți între eveniment și înțelegere, între realitate și percepție.
Cenzura nu mai vine doar din partea puterii politice. Ea se infiltrează subtil prin autocenzură, prin presiunea publicului sau prin teama redacțiilor de a pierde finanțare, vizibilitate sau relevanță online. Algoritmii, logica vizibilității și click-urile pot deveni instrumente de control mai eficiente decât legile. Dar jurnalismul autentic nu trăiește din aprobări sau popularitate. El se justifică prin fapte, prin context și prin luciditate.
Reglementările și codurile etice au un rol clar: pot tempera excesele, pot limita abuzurile, pot proteja integritatea informației. Dar atunci când ele devin mai importante decât libertatea presei însăși, pierdem esența. Transformarea conformismului în virtute și a obedienței în criteriu de adevăr reprezintă aberația unei epoci care confundă ordinea cu libertatea.
Jurnalismul nu este o anexă a sistemului și nici un simplu instrument al opiniei publice. Este un spațiu al lucidității, un teren de verificare a faptelor și un mecanism de opoziție față de manipulare. Este locul unde îndoiala devine metodă, iar rigurozitatea – virtute.
În ultimii ani, am văzut cazuri în care jurnalismul a făcut diferența între adevăr și propagandă: investigații care au expus corupția, reportaje care au dat glas celor marginalizați, dezvăluiri care au protejat interesele publice în fața presiunilor politice sau economice. Fiecare astfel de exemplu arată că jurnalismul poate nu doar să informeze, ci să schimbe realitatea.
Dar totodată, vedem cum presiunea socială și digitală poate distorsiona procesul. Știrile false se răspândesc mai repede decât corecțiile; viralele pot înlocui cercetarea riguroasă; emoțiile pot înlocui analiza. În aceste condiții, jurnalismul trebuie să-și reafirme rolul de mediator între eveniment și adevăr, între zgomot și semnificație.
Atâta timp cât cineva mai întreabă, jurnalismul trăiește.
Atâta timp cât există oameni care vor să înțeleagă și nu doar să reacționeze, jurnalismul mai poate totul.
Atâta vreme cât adevărul rămâne mai valoros decât aprobarea, jurnalismul nu va fi niciodată înfrânt.
Și aceasta este promisiunea lui fundamentală: indiferent de legi, de presiuni sociale sau de schimbările tehnologice, jurnalismul poate totul — pentru că tot ceea ce face, face pentru oamenii care caută să înțeleagă, să fie informați și să fie liberi.
Foto: youth.md
inteleg fundamentul articolului si il accept ca atare. ca sa ma exprim ar trebui sa scriu un text cit articolul de mare.
de ce am ales sa ramin alaturi de cotidianul atitia ani? probabil ca rezonanta vibrationala. ce caut? oare stiu cu adevarat? daca ar fi sa-mi raspund sincer probabil ca ar trebui sa nu mai comentez niciodata si sa ma retrag. dar voi spune doar atit: va multumesc ca ne-ati acceptat.
perceptie
precept
concept