De când americanii l-au extras ca pe o măsea stricată pe Nicolas Maduro, președintele, după unii, dictatorul, după alții, din Venezuela, toată lumea își dă cu părerea. Cu excepția lui Nicușor Dan. După cum ne-a obișnuit, el are nevoie de timp ca să analizeze, să traseze coordonate cu mânuțele, să proceseze. Și acolo, în îndepărtata Venezuela, a ieșit cine nu trebuia președinte, dar a fost ca la radio Erevan, la noi alegerile au fost anulate, la ei validate.
Dacă se încurcă cumva în suspiciuni și indicii și îi iese păsărica din gură ? Că uite, americanii au comis-o fără acordul Consiliului de Securitate al ONU, cum ar fi fost obligatoriu, a poporului suveran venezuelean prin reprezentanții săi, parlament și guvern, cum ar fi fost legal, a comunității internaționale, cum ar fi fost diplomatic. Că nici nu știi cu cine „să votezi” dacă nu ai bilețel pregătit în limba franceză. Și toți zbiară că nu este bine cum au procedat americanii, dar este bine că l-au capturat pe dictator și odioasa lui soție. Mai puțin două țări care contează, China și Federația Rusă. Pâine de mâncat pentru politologi, păreriști, hateri, „creatori digitali”, cerșetori pe TikTok.
Era Nicolas Maduro un om de succes ? Desigur, de la șofer de camion, la președintele unei țării cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, nu este puțin lucru. În funcție din 2013, cu trei mandate, dintre care două contestate de mare parte a comunității internaționale, Maduro și clica lui s-au bucurat de succes, deși poporul venezuelean trăia în alt film. Dar cum în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică, trebuie să o pomenim neapărat și pe tovarășa sa de muncă și viață, Cilia Flores, pe numele ei. Cu șase ani mai bătrână ca Nicolas, la șaizeci și nouă de ani, stă în spatele acestuia de treizeci de ani, iar alături, ca primă doamnă de zece. Mulți o consideră „puterea” din spatele președintelui, locatara „Cabinetului 2” a puterii din Venezuela.
A crescut într-un cartier muncitoresc din Caracas și la cunoscut pe Maduro de timpuriu, când amândoi erau înrolați în mișcarea „chavistă”. Flores, o susținătoare înfocată a lui Hugo Chávez, a lucrat ca avocat specializat în dreptul muncii și drept penal. L-a asistat pe Chávez când acesta a fost arestat în urma loviturii de stat din 1992. Viitorul ei partener și soț, Maduro, membru al echipei de securitate a lui Chávez, făcea în acest timp campanie furibundă pentru eliberarea acestuia. Aflați „de partea” câștigătoare, după ce Chávez a fondat propriul său partid socialist și a câștigat alegerile în 1999, Flores a fost aleasă membru al parlamentului. În 2006 a devenit prima femeie aleasă în funcția de președinte al parlamentului venezuelean.
Partenerul Maduro a fost și el promovat ca ministru de externe. În 2012, Cilia a fost numită procuror general, funcție pe care a deținut-o până la moartea președintelui Chávez. I-a urmat „la tron” Maduro care, imediat după aceea, s-a căsătorit cu cea pe care o alintă „Cilita”. Ea a făcut un pas în spate, dar a rămas sfătuitorul principal al președintelui, eminența cenușie a puterii, cardinalul „regelui” Maduro. Arestarea lor, direct din dormitorul conjugal, nu a însemnat prima intrare în coliziune cu justiția Statelor Unite. În 2015, agenți americani sub acoperire de la Administrația pentru Combaterea Drogurilor (DEA) au arestat în Haiti doi nepoți ai Ciliei Flores pentru trafic de droguri. Flores a numit acest act „o răpire”, dar americanii nu au avut milă și i-au condamnat în New York la care 18 ani de închisoare. Au fost eliberați în 2022 în cadrul unui schimb de deținuți între SUA și Venezuela. În 2018, atât SUA cât și Canada i-au aplicat sancțiuni lui Flores pentru crime împotriva umanității comise de regimul Maduro. Ce îi așteaptă acum, rămâne de văzut.
Maduro nu a fost cizmar, a fost șofer de camion, Cilita nu a fost chimistă de renume mondial, ci juristă. Putem face o paralelă între Cilia Flores din Venezuela și Elena Ceaușescu din România ? Detestată ca și „Leana lui Zăpăcitu’ din capu’ satului”, cum era alintată Elena Ceaușescu, Cilia Flores, lider politic foarte influent în Partidul Socialist Unit al Venezuelei (PSUV), a fost adesea descrisă ca una dintre figurile centrale ale regimului Maduro, cu control asupra justiției și al legislativului prin rețele politice. A protejat atât interesele partidului, cât și ale familiei Maduro, a controlat instituții cheie (Parlamentul, justiția) și a fost asociată cu abuzuri de putere și încălcări ale drepturilor omului. Oamenii din opoziție și protestatarii o compară uneori cu Elena Ceaușescu ca simbol al nepotismului și autoritarismului.
Ca și în România anilor ’80, și în Venezuela populația atribuie sărăcia, penuria, corupția și nepotismul pe seama influenței negative a femeilor din spatele liderilor, mai mult sau mai puțin carismatici. „Cherchez la femme”, o expresie care explică în această paralelă logica urii. Sigur, timpurile sunt altele. „Coana Leana” era percepută mai mult ca o figură simbolică a dictaturii personale a lui Ceaușescu , fără sprijin internațional sau context de criză economică mondială și o cortina de fier care se pregătea să cadă odată cu dezmembrarea lagărului socialist. Cilia Flores este parte a unui regim care a supraviețuit prin sprijin militar și internațional. Diferența e că, în contextul venezuelean, sunt incluse criză economică severă, sancțiuni internaționale și opoziție militară, dar regimul încă supraviețuiește. Cilia Flores este criticată pentru abuz de putere, nepotism, corupție și ingerință în justiție, devenind un simbol negativ al regimului Maduro, la fel cum Elena Ceaușescu a fost pentru dictatură românească. De la Caracas la Caracal este o distanță de o litera….
Plastic prezentat dar ca să fie tabloul complet completez cu: Din punct de vedere educațional, programul de alfabetizare al Venezuelei a fost atât de eficient încât UNESCO a declarat țara „teritoriu liber de analfabetism” în 2005, după ce peste 1,5 milioane de cetățeni fuseseră integrați în circuitul educațional de bază. Investițiile masive în capitalul uman au dus la creșterea numărului de copii înscriși în școli de la 6 milioane în 1998 la 13 milioane în 2011, atingând o rată de școlarizare de peste 93%. În domeniul sănătății, prin utilizarea veniturilor din petrol (naționalizate în 2003 prin controlul asupra PDVSA), s-au construit peste 8.000 de noi centre medicale și spitale. Numărul medicilor la 100.000 de locuitori a crescut de la 20 în 1999 la aproape 100 în 2010, o creștere de 400% care a permis accesul la servicii medicale pentru milioane de oameni care fuseseră anterior marginalizați de oligarhia locală.
Economic, modelul venezuelean a vizat reducerea inegalității printr-un coeficient Gini care a scăzut de la 0,46 la 0,39, devenind unul dintre cele mai scăzute din regiune. Sărăcia extremă a fost redusă de la 17% la 7%, iar salariul minim a crescut spectaculos, transformând puterea de cumpărare a clasei muncitoare. Această formă de suveranitate, care a inclus naționalizarea industriilor de telecomunicații, energie și oțel, a permis Venezuelei să devină un pol de putere regional.
Prin inițiative precum Petrocaribe, Venezuela a subvenționat energia pentru 18 țări partenere, demonstrând că o națiune bogată în resurse își poate asuma un rol de lider moral și economic, contestând hegemonia dolarului și a instituțiilor precum FMI, care au fost în cele din urmă eliminate din circuitul financiar al țării.
sa compari dictatura si pseudosocialismul din Romania si chavismul din Venezuela si dintre cuplul Ceasescu si cuplul Maduro, ne arata troglodismul analizei politice in Romania si din gazetaria de la noi.
Deh…daca nu baga mizeria cu „Zapacitu…..” putea fi interesant ! Nu l-am mai citit ! De mentionat ca in Venezuele a fost eradicat analfabetismul funnctional iar la noi nu !