Lira, cutiile de pantofi și fondurile

 

La sfârșitul lui septembrie 2026, pe culoarele AKP circula o frază care spune mai mult decât orice comunicat oficial. Un membru al partidului, citat de jurnalista Nuray Babacan, compara scandalul fondurilor de investiții cu criza bancară din 2000–2001, „unul dintre cele trei motive care ne-au adus la putere”.[1] Comparația este involuntar de sinceră. Partidul care s-a născut din ruinele unui sistem bancar prădat ajunge, după aproape un sfert de secol, să-și producă propria ruină financiară cu diferența că, de data aceasta, prădătorii nu mai sunt bancherii unei coaliții muribunde, ci oameni din nucleul propriei puteri.

Textul de față nu este o istorie economică a Turciei, ci cronologia unui reflex. Din 2002 încoace, fiecare criză financiară majoră a scos la suprafață aceeași configurație: rude, apropiați și cadre de partid care se îmbogățesc în proximitatea deciziei politice, instituții de control care privesc în altă parte, și un lider care, atunci când nota de plată ajunge la cetățean, mută discuția pe alt teren, opoziția, „dușmanii externi”, „lobby-ul dobânzii”. Pentru cititorul român, obișnuit să privească Turcia mai ales prin lentila geopoliticii, mecanismul merită înțeles din interior.

Banker Kastelli (1982)

Înainte de 2001 a existat 1982. După deciziile din 24 ianuarie 1980, care au liberalizat dobânzile, piața turcă a fost invadată de „bancheri” intermediari care vindeau populației certificate de depozit ale unor bănci, promițând randamente de până la 60%, într-o economie în care băncile ofereau mult mai puțin, iar inflația înghițea economiile. Cel mai cunoscut dintre ei, Cevher Özden, zis „Banker Kastelli”, devenise agentul exclusiv a zece bănci și strânsese, potrivit estimărilor, depozite de ordinul a 2,5 miliarde de dolari de la sute de mii de clienți, atrași inclusiv prin reclame la televizor.[2] Sistemul funcționa ca orice schemă piramidală: dobânzile vechilor deponenți erau plătite din banii celor noi.

Când, în iunie 1982, autoritățile monetare au înăsprit regulile, castelul de cărți s-a prăbușit. Pe 22 iunie, Özden a fugit în Elveția, lăsând în urmă sute de mii de economisitori ruinați. Costul total al crizei bancherilor a fost estimat la circa 2,5% din venitul național.[3] Detaliul care contează pentru povestea noastră vine abia după: în iulie 1982, Turgut Özal, arhitectul liberalizării, și ministrul Finanțelor, Kaya Erdem, și-au dat demisia. Chiar și sub un regim militar, cineva și-a asumat răspunderea politică. Patruzeci și patru de ani mai târziu, mecanismul s-a repetat aproape identic, randamente fabuloase, publicitate agresivă, deponenți mici, instituții de supraveghere care privesc în altă parte dar singura demisie a venit de la o vicepreședintă de partid prinsă cu profitul în buzunar, în timp ce ministrul care admisese că autoritățile „știau” a rămas în funcție. Nu întâmplător, presa turcă a început deja să tragă linia directă de la Kastelli la cele 131 de fonduri.[4]

2001: criza care l-a adus pe Erdoğan la putere

Pe 19 februarie 2001, o ședință a Consiliului Național de Securitate s-a transformat în spectacol politic: președintele Ahmet Necdet Sezer i-a reproșat premierului Bülent Ecevit toleranța față de corupție, iar Ecevit a ieșit din sală anunțând presei o criză gravă la vârful statului. Piețele au înțeles mesajul înaintea politicienilor. În câteva zile, dobânzile overnight au explodat, Banca Centrală a pierdut miliarde de dolari din rezerve, iar pe 22 februarie guvernul a renunțat la cursul administrat și a lăsat lira să plutească. Moneda și-a pierdut, în scurt timp, aproape jumătate din valoare.[5]

Dezastrul nu se născuse din senin. Sistemul bancar turc al anilor ’90 fusese o mașinărie de extracție: bănci private cu capital fragil, deținute de grupuri industriale care le foloseau drept casierie proprie, își creditau propriile companii și finanțau deficitul statului la dobânzi exorbitante. Peste douăzeci de bănci au ajuns sub administrarea Fondului de Asigurare a Depozitelor (TMSF), iar costul restructurării suportat, evident, de bugetul public  s-a ridicat la zeci de miliarde de dolari.[6] Economia s-a contractat în 2001 cu aproape 6%, iar sute de mii de oameni și-au pierdut locurile de muncă.

Kemal Derviş, adus de la Banca Mondială, a impus un program dur de stabilizare, independența Băncii Centrale și o supraveghere bancară cu dinți. Electoratul a pedepsit însă întreaga clasă politică: la alegerile din 3 noiembrie 2002, niciunul dintre partidele coaliției nu a mai trecut pragul de 10%, iar AKP, un partid fondat cu doar cincisprezece luni înainte a obținut 34,3% din voturi și aproape două treimi din mandate.[7] Erdoğan a intrat în scenă ca procuror al unei economii jefuite. Merită reținută această imagine: ea avea să devină, în timp, cea mai ironică pagină a propriei biografii.

Anii de grație și primele umbre (2002–2012)

Primul deceniu AKP a fost, economic, o poveste de succes  construită în bună parte pe reformele moștenite de la Derviş și pe valul de lichiditate globală. Inflația a coborât la o singură cifră, în 2005 lira a fost redominată prin tăierea a șase zerouri, iar Turcia a devenit vedeta piețelor emergente. Tot atunci s-au așezat însă și primele cărămizi ale sistemului: marile contracte de infrastructură atribuite unui cerc restrâns de firme apropiate, trusturi media trecute în mâinile unor grupuri fidele și aparatul fiscal folosit împotriva adversarilor. Amenda fiscală record aplicată în 2009 grupului Doğan al cărui imperiu media relatase despre procesul de deturnare de fonduri „Deniz Feneri” de la Frankfurt, cu ramificații spre cercuri apropiate puterii a fost semnalul că statul poate fi folosit ca instrument de disciplinare.[8]

17–25 decembrie 2013: cutiile de pantofi

Pe 17 decembrie 2013, procurorii din Istanbul au declanșat cea mai mare operațiune anticorupție din istoria Republicii. Au fost reținuți fiii a trei miniștri: Muammer Güler (Interne), Zafer Çağlayan (Economie) și Erdoğan Bayraktar (Mediu și Urbanism), oameni de afaceri din construcții și directorul general al băncii de stat Halkbank, Süleyman Aslan. În locuința acestuia din urmă, anchetatorii au găsit aproximativ 4,5 milioane de dolari ascunși în cutii de pantofi.[9] Imaginea a devenit emblema unei epoci.

În centrul dosarului se afla Reza Zarrab, comerciant de aur turco-iranian acuzat că mituise miniștri pentru a pune în funcțiune, prin Halkbank, o schemă de ocolire a sancțiunilor internaționale impuse Iranului: aur contra petrol și gaze. Pe 25 decembrie, cei trei miniștri au demisionat, iar Bayraktar a declarat public că premierul ar trebui să plece și el, de vreme ce tot ce făcuse avusese aprobarea sa.[10] Câteva săptămâni mai târziu au apărut înregistrări atribuite lui Erdoğan și fiului său Bilal, în care premierul îi cerea să „aducă la zero” (sıfırlamak) sumele de bani din casă. Erdoğan le-a declarat ”montaj”.[11]

Răspunsul puterii nu a fost ancheta, ci contraofensiva. Operațiunea a fost catalogată drept „lovitură de stat judiciară” a mișcării Gülen. Mii de polițiști și sute de procurori au fost mutați, dosarele au fost clasate, iar în ianuarie 2015 majoritatea AKP din Parlament a votat împotriva trimiterii foștilor miniștri în fața Curții Supreme.[12] Scandalul nu a dispărut însă, ci a emigrat. În martie 2016, Zarrab a fost arestat la Miami, iar la New York a devenit martor al acuzării. Mehmet Hakan Atilla, director general adjunct al Halkbank, a fost condamnat la 32 de luni de închisoare.[13] La întoarcerea în Turcia, în 2019, Atilla a fost întâmpinat la aeroport de ministrul Finanțelor, care l-a numit apoi director general al Bursei din Istanbul. Ministrul era Berat Albayrak, ginerele președintelui.[14]

Epilogul este la fel de grăitor. Dosarul penal american împotriva Halkbank, deschis în 2019, s-a închis în iunie 2026 printr-un acord de amânare a urmăririi penale, fără recunoaștere de vinovăție și fără nicio amendă, un deznodământ obținut pe canal politic, în epoca Trump.[15] În lumea lui Erdoğan, dosarele nu se judecă, se negociază.

Ginerele la Finanțe (2018–2020)

În iulie 2018, odată cu intrarea în vigoare a sistemului prezidențial, Erdoğan și-a numit ginerele ministru al Trezoreriei și Finanțelor. Era exact momentul în care economia începea să trosnească. În august 2018, pe fondul conflictului diplomatic cu Washingtonul legat de pastorul Andrew Brunson și al refuzului de a majora dobânzile, lira s-a prăbușit, pierzând la un moment dat peste 40% din valoare față de începutul anului.[16] Președintele a explicat criza prin „războiul economic” purtat de străini și i-a îndemnat pe turci să-și schimbe dolarii în lire.

Mandatul lui Albayrak rămâne legat de o cifră: 128 de miliarde de dolari. Pentru a ține cursul în frâu fără a atinge dobânda, între 2019 și 2020 rezervele Băncii Centrale au fost vândute prin intermediul băncilor de stat, într-o operațiune netransparentă pe care economiștii au numit-o „ușa din spate”. Rezervele nete, fără swap-uri, au ajuns negative. Opoziția a transformat întrebarea „Unde sunt cele 128 de miliarde de dolari?” în slogan de campanie, iar autoritățile au răspuns dând jos afișele și deschizând anchete împotriva celor care le lipiseră.[17]

Pe 7 noiembrie 2020, guvernatorul Băncii Centrale, Murat Uysal, a fost demis. A doua zi, Albayrak și-a anunțat demisia printr-o postare pe Instagram, invocând motive de sănătate, un episod fără precedent în istoria guvernării turce.[18] Ginerele a dispărut din prim-plan, dar nimeni nu i-a cerut socoteală pentru miliardele evaporate. În Turcia lui Erdoğan, eșecul membrilor familiei nu se sancționează, se retrage discret în umbră.

 „Dobânda, mama și tatăl tuturor relelor” (2021–2023)

Doctrina economică a lui Erdoğan ține mai puțin de economie și mai mult de convingere: dobânda mare ar provoca inflația, nu ar combate-o. Între iulie 2019 și martie 2021, președintele a demis trei guvernatori ai Băncii Centrale. Sub al patrulea, Şahap Kavcıoğlu, dobânda de referință a fost coborâtă în toamna lui 2021 de la 19% la 14%, în plină accelerare a inflației.[19] Lira a pierdut în acel an aproape jumătate din valoare.

Pentru a opri panica, în decembrie 2021 guvernul a inventat „depozitul protejat de curs” (Kur Korumalı Mevduat): statul le garanta deponenților diferența dintre dobânda în lire și deprecierea monedei. Altfel spus, cei cu economii mari erau despăgubiți din bugetul public pentru erorile politicii monetare, iar nota era achitată de toți contribuabilii, inclusiv de cei care nu aveau niciun cont bancar.[20]

Rezultatul: în octombrie 2022, inflația oficială a atins 85,51%, maximul ultimului sfert de secol. grupul independent de economiști ENAG o estima la peste 185%.[21] Pensionarii, salariații cu venit minim și clasa de mijloc au fost deposedați în tăcere, inflația este impozitul pe care nu-l votează niciun parlament. Între timp, cei cu acces la credite ieftine, la valută și la contracte publice au câștigat enorm. Inflația nu a fost un accident al sistemului, ci un mecanism de redistribuire de jos în sus.

 Bursa ca pârghie politică (2023, 2025)

Când piața nu mai ascultă, ea este oprită. Pe 8 februarie 2023, la două zile după cutremurele devastatoare din sud-est, Borsa İstanbul a suspendat tranzacționarea pentru cinci zile, prima închidere de acest fel din 1999 și a anulat tranzacțiile din ziua respectivă, după ce indicele principal pierduse aproximativ 16%.[22] Decizia putea fi apărată ca măsură de urgență, dar ea a fixat un precedent: când prețurile spun adevăruri incomode, statul poate sparge termometrul.

Precedentul a fost reactivat în martie 2025. Pe 19 martie, primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, principalul rival al lui Erdoğan, a fost reținut. Bursa s-a prăbușit, mecanismele de întrerupere automată au fost declanșate în serie, lira a atins minime istorice. Banca Centrală a ars zeci de miliarde de dolari din rezerve în câteva zile, iar autoritatea pieței de capital a interzis vânzările în lipsă.[23] Mesajul era limpede: costul economic al eliminării unui rival politic este acceptabil, cu condiția să fie plătit de alții, de micii investitori, de rezervele țării, de economiile populației.

 Mehmet Şimşek, alibiul ortodox

După alegerile din mai 2023, cu rezervele epuizate, Erdoğan a făcut ceea ce declarase că nu va face: l-a readus la conducerea economiei pe Mehmet Şimşek, fost vicepremier, apreciat de investitorii occidentali. Dobânda de politică monetară a urcat de la 8,5% la 50% până în martie 2024.[24] Inflația a scăzut, dar lent și dureros: în august 2026 era, oficial, de 31,51% pe an, cu locuințele și utilitățile la aproape 40% și alimentele la 33,79%.[25]

Relația dintre Erdoğan și Şimşek este una de utilitate, nu de convingere. Şimşek funcționează ca certificat de bună conduită pentru Londra și New York și, totodată, ca paratrăsnet intern: austeritatea, salariile comprimate și pensiile mici poartă numele lui, nu pe al președintelui. Iar acum, în plină criză a fondurilor, culoarele AKP își pregătesc deja vinovatul: în presa turcă circulă formula că „această afacere îl va lua pe Şimşek”, care ar putea cere el însuși să fie eliberat din funcție.[26] Este o tehnică veche a regimului: ortodoxia este chemată când lucrurile merg prost și sacrificată când responsabilitatea devine incomodă.

Septembrie 2026: „jaful secolului”

Pe 16 septembrie 2026, grupul Tera a anunțat că două dintre fondurile sale nu își pot onora plățile. În aceeași zi, indicele BIST 100 a pierdut 5,54%, iar tranzacționarea a fost întreruptă automat.[27] A doua zi, autoritatea pieței de capital (SPK) a blocat fondurile a șapte companii de administrare a portofoliilor și a decis lichidarea a 131 de fonduri, cu peste 455.000 de investitori.[28] Valoarea fondurilor afectate este estimată la circa 830 de miliarde de lire, iar de la izbucnirea scandalului, capitalizarea bursei a pierdut în jur de 54 de miliarde de dolari.[29]

Mecanismul descris de anchetatori și de opoziție este unul clasic: fonduri vândute publicului cumpărau acțiunile unor companii mici, le umflau prețul, iar randamentele spectaculoase atrăgeau noi investitori, care umflau și mai mult prețul. Un singur fond a crescut cu aproximativ 980% de la listare. Acțiunile uneia dintre companiile implicate au urcat cu peste 7.600% între august 2024 și iulie 2026  sub privirile SPK.[30] Riscul era cunoscut: Comitetul pentru Stabilitate Financiară, prezidat chiar de Şimşek, discutase problema încă din 2 decembrie 2025, iar MSCI avertizase Turcia în iunie 2026. Fondurile au continuat totuși să crească.[31]

Scandalul are și un chip. Fatma Betül Sayan Kaya, fost ministru al Familiei și vicepreședinte AKP responsabil cu relațiile externe, membră a conducerii executive a partidului, ar fi cumpărat în aprilie acțiuni Özata Denizcilik cu circa 63,4 milioane de lire și le-ar fi vândut în septembrie, cu puțin înainte de prăbușire, încasând 1,344 miliarde. Soțul ei, İlyas Kaya, ar fi transformat aproape 99,7 milioane în 826 de milioane. Împreună: 163 de milioane investite, 2,17 miliarde retrase în cinci luni.[32] Pe 26 septembrie, Sayan Kaya și-a cerut eliberarea din funcții, iar Erdoğan a acceptat. Cuplul a virat apoi circa 2,2 miliarde de lire într-un cont indicat de Ministerul Finanțelor, iar Parchetul din Istanbul a cerut înghețarea întregii averi.[33] Restituirea nu închide însă întrebarea esențială: cine știa, de unde știa și cine altcineva a mai știut?

Același membru AKP citat de Babacan pune degetul exact pe rană:

„Faptul că cineva a investit 163 de milioane de lire într-un domeniu atât de riscant creează impresia că a primit niște garanții și că are mai mulți bani pe care nu i-a pus în pericol…”[34]

Nu este singurul nume incomod. Nihat Zeybekci, vicepreședinte AKP pentru economie și fost ministru, al cărui departament publicase în plină criză o „lecție” despre atribuțiile SPK, s-a declarat el însuși „victimă”: patru companii în care este asociat investiseră într-un fond al grupului Tera aflat sub investigație.[35] Partidul ajunsese să se plângă de propriul partid unei instituții conduse de oameni numiți de propriul partid. Iar portretul pe care îl schițează sursele lui Babacan despre „noua generație AKP”, tineri crescuți în organizația de tineret, cu trei-cinci ani de experiență în afaceri, trăind în case extravagante din comisioane, consultanță și administrare de fonduri, toți apropiați ai unui politician sau ai unui înalt funcționar este radiografia unei clase care nu a produs nimic, dar a încasat totul.[36]

Mecanismul: privatizarea câștigului, naționalizarea pierderii, mutarea atenției

Reacția lui Erdoğan a urmat manualul. Întâi minimizarea: problema ar fi apărut „într-o parte limitată a pieței fondurilor”, iar sistemul financiar este solid.[37] Apoi relativizarea: în aceeași frază, președintele a pus pe același plan manipularea bursieră și „corupția evidentă din primării”, adică primăriile opoziției, ai căror edili sunt în mare parte după gratii.[38] În sfârșit, instituționalizarea: Consiliul de Control al Statului a fost mobilizat, iar lichidarea fondurilor a fost încredințată unui comitet „cu puteri depline” condus de vicepreședintele Cevdet Yılmaz.[39] Între timp, președintele se întorcea de la tribuna ONU, unde vorbise despre dreptatea globală.

Privit pe un sfert de secol, tiparul este constant. Mai întâi, proximitatea dintre decizia politică și câștigul privat: fii de miniștri, gineri, cadre de partid. Apoi, captura instituțiilor de control: justiția în 2013, Banca Centrală în 2019–2021, SPK în 2024–2026. Urmează socializarea pierderilor: inflația, depozitele protejate de curs, rezervele vândute pe ușa din spate, despăgubirea investitorilor din resurse publice. Și, în final, mutarea atenției: „lobby-ul dobânzii”, războiul economic dus de străini, primăriile CHP, marea politică externă. Ironia este că până și propriii oameni recunosc limitele acestei tehnici: tezele despre corupția din primăriile CHP, lansate în ultimul an și jumătate, s-au dovedit fără efect, iar magnitudinea cifrelor din scandalul fondurilor le slăbește și mai mult. Cetățeanul, spun sursele din AKP, privește și întreabă: „Noi suntem flămânzi, iar voi ce-ați făcut?”[40]

 De ce contează pentru România

Turcia este aliat NATO, vecin la Marea Neagră și unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai României din afara Uniunii Europene. Stabilitatea ei economică nu este o chestiune exotică. Dar lecția este mai profundă decât balanța comercială. Cazul turc arată ce se întâmplă atunci când statul se confundă cu partidul, iar partidul cu familia: instituțiile de control devin decor, criza devine oportunitate pentru cei din interior, iar costul este transferat, prin inflație și prin bugetul public, asupra celor care nu au fost niciodată invitați la masă. Cei care, și în România, privesc cu admirație modelul „liderului puternic” ar face bine să citească nu doar discursurile de la Ankara, ci și facturile pe care le plătesc turcii.

În 2002, Erdoğan a cerut votul turcilor promițând să curețe un sistem în care bancherii jefuiau deponenții sub privirea complice a politicienilor. În 2026, deponenții sunt din nou jefuiți, iar privirea complice aparține propriului său regim. Între cele două date nu stă o abatere, ci o carieră.

Lira s-a topit. Cutiile de pantofi au fost uitate. Ginerele s-a retras. Dosarul american s-a negociat. Fondurile se lichidează. Iar omul care a prezidat totul vorbește despre dreptate.

Turcia nu are o problemă cu un scandal. Are o problemă cu un sistem în care scandalul este modul de funcționare. Iar un asemenea sistem nu se reformează din interior: se încheie abia în ziua în care cetățeanul care „a rămas flămând” încetează să mai creadă că dușmanul se află întotdeauna în altă parte.

[1]Nuray Babacan, notă despre îngrijorările din interiorul AKP după criza fondurilor de investiții, sfârșitul lui septembrie 2026 (text preluat și difuzat pe scară largă în presa turcă și pe rețelele sociale). Toate citatele din interiorul AKP din acest articol provin din această sursă.

[2]Pentru Cevher Özden și „Banker Kastelli”: „Cevher Özden”, Wikipedia, https://en.wikipedia.org/wiki/Cevher_%C3%96zden; „Büyük vurgunun adı «Banker Kastelli»”, Yeni Asır, 3.01.2024, https://www.yeniasir.com.tr/yasam/2024/01/03/buyuk-vurgunun-adi-banker-kastelli.

[3]Celal Eren Çelik, „Kastelli’den 131 fona: kapalı devre servetin 45 yılı” (serial de investigație, partea I), Haber Alternatif, 28.09.2026, https://haberalternatif.com/kastelliden-131-fona-kapali-devre-servetin-45-yili-haber-alternatif-arastirma-yazi-dizisi-bolum1.

[4]Celal Eren Çelik, art. cit. (nota 3).

[5]Pentru criza din februarie 2001 și programul de stabilizare care a urmat, vezi Ziya Öniş, Fikret Şenses (eds.), Turkey and the Global Economy: Neo-liberal Restructuring and Integration in the Post-Crisis Era, London–New York, Routledge, 2009; Türkiye Cumhuriyet Merkez Bankası (TCMB), Yıllık Rapor 2001, Ankara, 2002.

[6]Bankacılık Düzenleme ve Denetleme Kurumu (BDDK), Bankacılık Sektörü Yeniden Yapılandırma Programı – Gelişme Raporu, Ankara, 2001–2003 (rapoarte succesive). Nota Babacan (vezi nota 1) reține falimentul a peste 20 de bănci și un cost de peste 20 de miliarde de dolari, estimările totale ale restructurării sunt considerabil mai mari.

[7]Yüksek Seçim Kurulu (YSK), rezultatele oficiale ale alegerilor parlamentare din 3 noiembrie 2002. AKP fusese fondat la 14 august 2001.

[8]Procesul „Deniz Feneri e.V.”, Landgericht Frankfurt am Main, sentința din 17 septembrie 2008, pentru amenda fiscală aplicată grupului Doğan Yayın Holding în 2009 și conflictul public dintre Erdoğan și Aydın Doğan, vezi presa turcă și internațională din septembrie 2009.

[9]Hürriyet Daily News, „PM Erdoğan announces new Cabinet with 10 changes amid graft probe”, 25.12.2013, http://www.hurriyetdailynews.com/pm-erdogan-announces-new-cabinet-with-10-changes-amid-graft-probe.aspx?pageID=238&nID=60149&NewsCatID=338. Descoperirea sumelor din cutiile de pantofi la domiciliul lui Süleyman Aslan a fost relatată pe larg de presa turcă și internațională în zilele de 17–20 decembrie 2013.

[10]Hürriyet, „Üç bakan istifa etti”, 25.12.2013, http://www.hurriyet.com.tr/gundem/25438044.asp.

[11]Înregistrările au fost difuzate la 24 februarie 2014. Erdoğan le-a calificat drept „montaj” și „atac mârșav” la adresa guvernului.

[12]Türkiye Büyük Millet Meclisi (TBMM), votul în plen din 20 ianuarie 2015 privind trimiterea foștilor miniștri Zafer Çağlayan, Muammer Güler, Erdoğan Bayraktar și Egemen Bağış în fața Yüce Divan.

[13]United States v. Mehmet Hakan Atilla, U.S. District Court for the Southern District of New York, 15 Cr. 867 (RMB): verdictul juriului din 3 ianuarie 2018; sentința din 16 mai 2018 (32 de luni de închisoare).

[14]Anadolu Ajansı, „Hakan Atilla, Borsa İstanbul Genel Müdürlüğüne getirildi”, 21.10.2019, https://www.aa.com.tr/tr/ekonomi/hakan-atilla-borsa-istanbul-genel-mudurlugune-getirildi/1621591; Euronews Türkçe, 21.10.2019, https://tr.euronews.com/2019/10/21/hakan-atilla-borsa-istanbul-genel-mudurlugune-atandi-reza-zerrab-davas-abd-mahkum.

[15]Halkbank, „Kamuoyuna Duyuru” (acordul de amânare a urmăririi penale – DPA), martie 2026, https://www.halkbank.com.tr/tr/bankamiz/bizi-taniyin/haberler-ve-duyurular/haberler/2026/mart/kamuoyuna-duyuru; Medyascope, „Halkbank davası: ABD ve Türkiye anlaştı, Halkbank para cezası ödemeyecek”, 9.03.2026, https://medyascope.tv/2026/03/09/halkbank-davasi-abd-ve-turkiye-anlasti/; Euronews Türkçe, 17.06.2026, https://tr.euronews.com/2026/06/17/abdde-9-yildir-devam-eden-halkbank-davasinda-karar-dava-dustu.

[16]TCMB, cursurile zilnice USD/TRY, ianuarie–august 2018. Lira a pornit anul de la aproximativ 3,8 lire/dolar și a depășit pragul de 7 lire/dolar în tranzacțiile din 13 august 2018.

[17]Campania CHP „128 milyar dolar nerede?”, aprilie 2021, bilanțurile săptămânale ale TCMB privind rezervele internaționale și operațiunile swap (2019–2020).

[18]Decretul prezidențial din 7 noiembrie 2020 privind eliberarea din funcție a guvernatorului Murat Uysal, mesajul de demisie al lui Berat Albayrak publicat pe contul său de Instagram la 8 noiembrie 2020.

[19]TCMB, deciziile Comitetului de Politică Monetară din septembrie–decembrie 2021 (rata la o săptămână redusă de la 19% la 14%). Cei trei guvernatori demiși între iulie 2019 și martie 2021 au fost Murat Çetinkaya, Murat Uysal și Naci Ağbal.

[20]Schema „Kur Korumalı Mevduat” (KKM) a fost anunțată de Erdoğan la 20 decembrie 2021. Pentru costurile ei bugetare, vezi raportările lunare ale Ministerului Trezoreriei și Finanțelor (2022–2024).

[21]Türkiye İstatistik Kurumu (TÜİK), Tüketici Fiyat Endeksi, Ekim 2022 (85,51% anual); Enflasyon Araştırma Grubu (ENAG), estimarea pentru octombrie 2022 (185,34% anual).

[22]Borsa İstanbul, anunțul din 8 februarie 2023 privind suspendarea tranzacțiilor pe piețele de acțiuni și instrumente derivate și anularea tranzacțiilor din ședința respectivă.

[23]Pentru evoluțiile pieței din 19–24 martie 2025: TCMB, deciziile extraordinare ale Comitetului de Politică Monetară din 20 martie 2025; Sermaye Piyasası Kurulu (SPK), decizia de interzicere temporară a vânzărilor în lipsă (martie 2025).

[24]TCMB, deciziile Comitetului de Politică Monetară, iunie 2023 – martie 2024 (rata de politică monetară majorată de la 8,5% la 50%). Mehmet Şimşek a fost numit ministru al Trezoreriei și Finanțelor la 3 iunie 2023.

[25]TÜİK, Tüketici Fiyat Endeksi, Ağustos 2026, comunicat din 3.09.2026; Capital, „TÜİK 2026 yılı Ağustos ayı enflasyon rakamlarını açıkladı”, https://www.capital.com.tr/haberler/tum-haberler/tuik-2026-yili-agustos-ayi-enflasyon-rakamlarini-acikladi; Sözcü, 3.09.2026, https://www.sozcu.com.tr/son-dakika-agustos-ayi-enflasyonu-aciklandi-p354983.

[26]ParaAnaliz, „Fon krizi AKP’de rahatsızlık yarattı: Erdoğan’dan ilk açıklama geldi”, 25.09.2026, https://www.paraanaliz.com/haberler/fon-krizi-akp-de-rahatsizlik-yaratti-erdogan-dan-ilk-aciklama-geldi.

[27]Diken, „AKP’den SPK’nın görev ve yetkilerini hatırlatan paylaşım”, 21.09.2026, https://www.diken.com.tr/akpden-spknin-gorev-ve-yetkilerini-hatirlatan-paylasim/; Politikars, „Fon Krizi Sonrası Borsa İstanbul’da Son Durum”, https://www.politikars.com/fon-krizi-sonrasi-borsa-istanbulda-son-durum-fonlarda-tasfiye-ve-tedbir-588975h.htm.

[28]Türkiye Gazetesi, 30.09.2026, https://www.turkiyegazetesi.com.tr/tasarruf-ortagim/bist-100un-direnen-11-hissesi-borsa-duserken-onlar-yukseldi-1819802; Genç Gazete, „131 yatırım fonunda ödeme süreci belli oldu”, https://www.gencgazete.net/131-yatirim-fonunda-odeme-sureci-belli-oldu-dev-bankalar-devreye-girdi.

[29]TRT Haberleri (trtv.net), „AKP’nin fon krizi sonrası SPK açıklamasına muhalefetten tepki”, 23.09.2026, https://www.trtv.net/2026/09/23/akp-fon-krizi-spk-aciklamasina-tepki/; Murat Muratoğlu, „AKP, AKP’yi AKP’ye şikayet ediyor!”, Nefes, 23.09.2026, https://www.nefes.com.tr/yazarlar/murat-muratoglu/akp-akpyi-akpye-sikayet-ediyor-153054.

[30]Özgür Özel, mesaj video din 1.10.2026, relatat de Başka Gazete, https://www.baskagazete.com/haber/ozgur-ozel-den-fon-skandali-videosu-asrin-soygununa-giden-yolun-taslari-nasil-dosendi-253475.html; pentru creșterea de 7.636% a acțiunilor, declarațiile parlamentarului de opoziție Günaydın, preluate de ANKA, în soL, „Yüz milyarlarca liralık vurgunun anatomisi”, 29.09.2026, https://haber.sol.org.tr/haber/yuz-milyarlarca-liralik-vurgunun-anatomisi-sirket-de-fon-da-kokune-kadar-akpli-414393.

[31]Muratoğlu, art. cit. (nota 29); Başka Gazete, art. cit. (nota 30).

[32]T24, „AKP’li eski Bakan Fatma Betül Sayan Kaya ve eşi hakkında çarpıcı «fon» iddiası”, 27.09.2026, https://t24.com.tr/ekonomi/akpli-eski-bakan-fatma-betul-sayan-kaya-ve-si-hakkinda-carpici-fon-iddiasi-nisanda-aldigi-63-milyon-tllik-hisseyi-eylulde-13-milyar-tlya-satti,1349997. Datele au fost prezentate de purtătorul de cuvânt al YENİ Parti, Zeynel Emre.

[33]Euronews Türkçe, „Fon krizi: Cumhurbaşkanı Erdoğan, Fatma Betül Sayan Kaya’nın istifasını kabul etti”, 27.09.2026, https://tr.euronews.com/2026/09/27/fon-krizi-ak-partiden-fatma-betul-sayan-kaya-hakkinda-ilk-aciklama; TR724, 30.09.2026, https://www.tr724.com/fon-vurgunu-fatma-betul-sayan-kaya-22-milyar-tlyi-hazineye-iade-etti/; NTV, 30.09.2026, https://www.ntv.com.tr/turkiye/fon-sorusturmasi-fatma-betul-sayan-kaya-ve-esinin-mal-varliklarinin-dondurulmasi-talebi-1744076.

[34]Nuray Babacan, nota cit. (vezi nota 1).

[35]Halk TV, „AKP’nin çok konuşulan SPK paylaşımının sırrı ortaya çıktı! Fon mağduru olmuş”, 30.09.2026, https://halktv.com.tr/ekonomi/akpnin-cok-konusulan-spk-paylasiminin-sirri-ortaya-cikti-fon-magduru-olmus-1058505h; Diken, art. cit. (nota 27).

[36]Nuray Babacan, nota cit. (vezi nota 1).

[37]Türkiye Gazetesi, „Erdoğan’dan «fon krizi» açıklaması”, 24.09.2026, https://www.turkiyegazetesi.com.tr/gundem/erdogandan-fon-krizi-aciklamasi-sorumlulugu-olan-kim-varsa-hesap-sorulacak-1818312; Sözcü, 28.09.2026, https://www.sozcu.com.tr/cumhurbaskani-erdogan-kabine-toplantisi-aciklamalar-28-eylul-2026-p364305.

[38]Euronews Türkçe, „Erdoğan’dan fon krizi açıklaması: «Başkaları gibi hak yiyenleri savunmayız»”, 28.09.2026, https://tr.euronews.com/2026/09/28/erdogandan-fon-krizi-aciklamasi-baskalari-gibi-hak-yiyenleri-savunmayiz.

[39]Euronews Türkçe, „Erdoğan fon krizi toplantısına katıldı: «Devlet Denetleme Kurulu’nu yetkilendirdim»”, 29.09.2026, https://tr.euronews.com/2026/09/29/erdogan-fon-krizi-toplantisina-katildi-belediye-baskanlarina-rozet-takti.

[40]Nuray Babacan, nota cit. (vezi nota 1).

ionutcojocaru.ro

Share

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Precizare

CotidianulHD este un spațiu liber și independent dedicat vocii hunedorenilor pentru România precum și celor plecați la muncă și cu preocupări legate de regiune dar și de soarta țării și viața lumii, în spiritul foilor de altădată, dedicate adevărului și dreptății,informării și dezbaterii.

Celor care ne citesc le cerem respect pentru subiect, indiferent că este vorba despre persoane, despre comunități, religii, țări sau popoare. Îi rugăm pe toți să se exprime cuviincios și la subiect și să nu se teamă să spună ce gîndesc despre stat și conducători.

Toate postările care se depărtează de acest spirit ar putea fi ignorate sau editate dar numai cu gîndul la curățenia agendei publice!

Miniștrii infernului din guvernul fantomă

Ne pregătim să avem un guvern ca să putem...

Ultima Oră

Share

bigfm

Similare
Articole

”Înainte să-i judecați pe cei care stau în genunchi, întrebați-vă cine i-a adus acolo!”

Măi, oameni buni, de câteva zile urmăresc cu uimire...

Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

De la jocul fecioresc la vioara cu goarnă sunt...

VIDEO. Navă cu două milioane de barili de petrol în flăcări, după ce a lovit o mină în Hormuz

Un supertanker care transporta peste 2 milioane de barili...

Pamflet. Buca Muculescu, premierul nulii

despre prezervatrișorii deliccăței, care recită ,, Si six scies...