Cea de-a șaptea lună a anului și, totodată, cea de-a doua lună de vară este iulie. Dincolo de tradiții, simboluri și semnificații religioase, iulie ascunde secrete istorice fascinante. În vechiul calendar roman din Antichitate, despre care se crede că a fost creat de regele Romulus în jurul anului 753 î.Hr., există doar zece luni. Anul număra 304 zile, deoarece lunile ianuarie și februarie nu fuseseră încă inventate. În acest context, anul începe în martie (martius), iar iulie ocupa poziția a cincea în succesiunea lunilor.
Reforma lui Numa Pompilius și extinderea calendarului
Inițial, iulie purta denumirea de mens quintilis , derivat din latinescul „quintus” (al cincilea), și avea o durată de doar 29 de zile. De-a lungul timpului, denumirile și simbolurile lunilor au suferit modificări, unele chiar sub influența bisericii. Legenda spune că cel de-al doilea rege roman, Numa Pompilius (715–673 î.Hr.), a decis să adauge cele două luni de iarnă la începutul calendarului. Această reformă a urmărit sincronizarea calendarului cu anotimpurile, rezultând sistemul de 12 luni pe care îl folosim și astăzi.
Oficializarea lunii a șaptea
Mult mai târziu, în anul 154 î.Hr., o rebeliune a forțat Senatul Roman să devanseze începutul anului civil cu două luni, mutându-l de la 1 martie la 1 ianuarie. Astfel, programul cu anul 153 î.Hr., iulie a devenit oficial a șaptea lună a anului, deși și-a păstrat vechiul nume ( Quintilis ) pentru încă 110 ani. Totuși, majoritatea românilor au continuat să celebreze Anul Nou în martie, istoricii considerând că tranziția completă către noul sistem a durat probabilitatea de ani.
Calendarul Iulian și contribuția lui Iulius Cezar
În anul 46 î.Hr., Iulius Cezar a introdus un nou sistem, cunoscut sub numele calendarului Iulian. Împăratul roman adăugat zece zile întregului și a introdus conceptul de an bisect. Prin această reformă, luna iulie a fost extinsă la 31 de zile, structură pe care o păstrează și în prezent.
Etimologia și onorarea lui Iulius Cezar
Numele actual al provine direct de la Gaius Iulius Ce, care sa născut în această lucrare a lunii anului, termenul „însemnând „tânăr” în limba latină. Redenumirea din Quintilis în Iulius a avut loc în anul 44 î.Hr., pentru al onora pe marele lider după asasinarea la Idele lui Martie (15 martie). Aeste date, care inițial marca sărbători religioase și termenul limită pentru plata datoriilor, a devenit un punct de cotitură crucial, marcând trecerea Romei de la Republica la Imperiu.
Denumiri populare și tradiții internaționale
În spațiul românesc, iulie este cunoscută popular sub numele de „Cuptor”, referință directă la zilele toride de vară. În alte culturi, luna a purtat nume diverse: vechii greci o numeau Hekatombaion , iar anglo-saxonii foloseau denumiri precum Maed-monath („înflorirea pajiștilor”) sau Hey-monath („luna fânului”).
Tradiția „Cosmandinului” – Întâi Iulie
Prima zi a lunii iulie este dedicată sfinților doctori fără de arginți, Cosma și Damian din Roma. În tradiția populară, această sărbătoare este cunoscută sub numele de „Cosmandin” sau „Cosmadin”. Credința populară îi prezintă pe cei doi sfinți ca medici rătăcitori care tămăduiau bolnavii fără a accepta plată, motiv pentru care oamenii îi cinstesc în această zi pentru a fi feriți de boli.
Postarea publicată. pe Facebook, a Muzeul Național al Țăranului Român descrie această zi:
«În Transilvania, sărbătoarea de la 1 Iulie este cunoscută sub numele de „Ana-Foca”.
Cine nu păzește această zi şi lucrează la vie, soarele îi va dogorî via cu arșiță şi prin această se va usca.
În ziua de Ana-Foca, „arde piatra în apă, joacă soarele în apă” sau sub apă.
B.P. Hașdeu, vorbind de această zi, spune: «În cursul lui Iuliu se serbează la 22 Sf. Foca, iar la 21 Sf. Ana. Din ambele aceste sărbători, poporul a compus pe Ana-Foca , ca nume al primei zile a lunii, deși această zi e consacrată în special Sfinților Cosma şi Damian, din care, printr-o procedare analoagă, se compune poporanul Cosmandinul.
Fiindcă „phoque” înseamnează o vietate care trăiește în mare la greci, Sf. Foca, martir din epoca lui Diocletian, este privit ca patron al corăbierilor, adică un sfânt al apei. La români, din contră, fiindcă „Foca” seamănă cu „foc”, printr-o astfel de etimologie poporană s-a născut credinţa că el „pârlește”, de unde ziua de 22 iulie se cheamă peste Carpați „ieșirea Pârlielor”, surori ale lui Sânt-Ilie»., din Tudor Pamfile – Sărbătorile de vară la români. Studiu etnografic (1910).»
Tradiții și sărbători în luna iulie
Calendarul popular cuprinde mai multe sărbători şi obiceiuri dedicate secerișului și forțelor potrivnice omului (furtuni. grindină, trăsnete. incendii. secetă etc.): Cosmandinul. Ana-Foca, Panteliile, Ciurica. Sântilie. Focă, Sf. Ana. Târgu de pe Muntele Găina. Paparuda, Caloianul, Pintilie Călătorul, În anii secetoși, calendarul agricultorului era completat şi cu alte obiceiuri. ceremonii şi procesiuni religioase.
Prima sărbătoare a lunii este Cosmandinul. adică a Sfinților Cosma şi Damian, ’doftorii fără de arginți. cei care feresc oamenii de boli. Dar şi a Anei Foca. Dacă sărbătoarea este respectată. oamenii vor fi feriți de foc. atât de pârjolul soarelui. care arde şi usucă recolta. cät şi de trăsnete şi incendii. Țăranii din Transilvania şi Banat știu că aceia care nu se păzesc în această zi şi lucrează la vie. arșița soarelui îi va pârjoli şi le va arde vița de vie.
În fiecare an pe data de 20 iulie se sărbătorește Sfântul Ilie. considerat ocrotitorul recoltei. dar şi cel care controlează tunetele şi fulgerele, pedepsindu-i pe cei necredincioși. Există credinţa că dacă omul poartă în ziua de prăznuire a Sfântului mâțișori de salcie, sfințiți la Florii, va fi ferit de fulgere. În trecut, oamenii nu lucrau de ziua Sfântului Ilie, ca să fie feriți de grindină, tunete şi fulgere. Tot acum dăruiau mere. miere şi covrigi pentru cei adormiți.
De Sfântul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, procesul fiind numit „retezatul stupilor” Tot în această zi. se culegeau plante de leac. În special busuiocul.
Ciobanii coborau în sate pentru prima dată după urcarea oilor la stână şi aduceau în dar iubitelor sau soțiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
Dacă tuna în ziua de Sântilie toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
Paparuda românească, invocată de ceață feminină pentru a dezlega ploile Tn zilele caniculare ale verii. poartă numele zeului indian Rudra, stăpân al fenomenelor meteorologice. În credințite populare. Paparuda era închipuită ca „o sfântă înaltă şi subțire”, „o zeiță”, care „diriguiește ploile”, care „sparge” sau „unește norii”, „o femeie care umbla cu ploile” etc. A fost atestată în întreg spațiul geografic în care arheologii au scos la iveală urme ale civilizației trace. Obiceiul încă se mai întâlnește la satele din întreaga tara.
Caloianul era o păpușă confecționată din lut, carpe, paie sau crenguțe de lemn, inițiată şi trimisă să dezlege ploile sau să le alunge, care era supusă unui întreg ritual funerar. Obiceiul a fost atestat, în numeroase variante locale şi zonale, pretutindeni în ţară.
Panteliile sunt considerate în lumea satului reprezentări meteorologice care pârjolesc şi ard recoltele luna lui Cuptor. Sunt surori cu Sântilie, iar forța lor distrugătoare poate fi diminuată prin diferite interdicții de muncă în două perioade: șapte zile Înainte şi dupâ Sfântul Ilie, în perioada de 13 – 27 iulie.
Târgu de pe Muntele Găina, care în 2026 are loc în perioada 18-19 iulie, aparține calendarului agrar. Într-un timp ritual, de manifestare plenară a fertilități şi fecundității naturale la care aderă. firesc, şi omul. Manifestare preistorică, cu rugi adresate divinităților acestei luni, a căpătat de-a lungul vremii şi alte funcții. Cum ar fi schimb de produse (oale aduse de crișeni vândute pe unelte şi vase din lemn lucrate de moți), petrecere. distracție. Târgurile care au funcționat la început ca ceremonii de invocare a divinității protectoare a căsătoriilor şi femeilor măritate au fost atestate și în alte localități: Hălmagiu. (Bulciul Sărutului sau Târgu nevestelor), Teiuș, Blaj, Recea (Târguri de Fete), dar și vestitele Târguri ale Drăgaicei din sud-estul României. În prezent, Îndrăgitul eveniment tradițional este marcat prin hore, cântece şi costume populare, dar şi prin meșteșuguri autentice şi bucate tradiționale.
Pintilie Călătorul (Pantelimon), divinitate a Panteonului românesc celebrată ia 27 iulie. reprezintă un hotar important în scurgerea timpului calendaristic. Dupâ unele tradiții, la Pintei Călătorul se sfârșește vara şi Începe toamna: păsările, în special berzele sau cocostârcii. se cârduiesc pregătindu-se de plecare spre țările calde, se întoarce crugul cerului spre toamnă şi iarnă, cerbul iese din rău vestind răcirea apei etc.
Astfel, luna iulie se dezvăluie ca o spațiu fascinant de întâlnire între timpul istoric cel sacru. Ne fiind doar o simplă succesiune de zile caniculare, ci un prag simbolic care face trecerea la ambițiile politice ale Romei Antice (care i-au dăruit numele și structura) la ritmul biologic al pământului, păstrat cu sfințenia română.
De la reformele lui Iulius Cezar și până la „Pintilie Călătorul”, care nu avertizează că va începe să lase locul toamnei, iulie rămâne luna extremelor. Această perioadă în care omul învață să respecte forțele naturii, celebrând deopotrivă soarele care coace grânele și ploaia invocată prin ritualuri străvechi. Fie că o numim „Iulius” sau „Cuptor”, luna a șaptea rămâne, peste milenii, o dovadă vie a modului în care istoria scrisă și tradiția orală se împletesc pentru a da sens trecerii timpului.”
Sursa: Ion Ghinoiu. în volumul „Zile şi mituri. Calendarul țăranului român” (2000). Foto: „Foc de gheață” de Âme Sauvage.
