Madrigal, acasă și prin toată lumea

Împreună cu faimosul nostru spirit critic și cu pesimismul românesc palpită totuși speranța! Mesajul sună polemic și optimist în faimoasa clădire a Palatului Parlamentului, zisă și Casa Poporului. Ce alt gînd te poate colinda între pereții „înmărmuriți” cînd auzi cum răsună muzica românească și universală alternată cu fraze lungi din Titu Maiorescu, declamate de actorul Claudiu Istodor:

„Mediocritatea trebuie descurajată de la viața publică a unui popor”.  (Titu  Maiorescu, la  1868 în celebrul său studiu „În contra direcției de astăzi în cultura  romană” ).

Alături, la numai cîțiva pași și pereți, se află Senatul României, Camera Deputaților și contestata noastră Curte Constituțională, cu funcționarii plecați și cu ușile închise, iar în Galeria Madrigal din aripa Senatului se aud detalii despre salvarea noastră prin muzică. 

Emil Pantelimon (managerul corului Madrigal), în raportul său aniversar, avea să anunțe bilanțul anului 2025 cu principalele turnee efectuate prin lume, precum și date la zi despre performanțele instituției.

 „Programul Național Cantus Mundi a fost inițiat de Maestrul Ion Marin, director de onoare al Corului Madrigal, și împlinește anul acesta 14 ani. Urmărim prin Cantus Mundi un obiectiv pe cât de generos, pe atât de sustenabil pentru comunitățile din România, dar și din afara ei: integrarea socială a copiilor prin cânt coral. Dacă acum 14 ani lucram cu 12 coruri de copii din toată țara, astăzi programul reunește 2.510 coruri, adică 87.850 de copii și 17.773 de dirijori – profesori, învățători, preoți, alături de care cei mici prindgustul cântatului împreună”.

Aniversarea celor 63 de ani de activitate muzicală a Madrigalului, sărbătorită în fiecare an de ziua de naștere a marelui muzicolog și dirijor Marin Constantin, a prilejuit un excepțional spectacol programatic și aniversar. La final, pentru două cîntece, au fost chemați în scenă și seniorii Madrigalului, dintre cei care au participat la nașterea acestei embleme muzicale a  României.

Credeți sau nu credeți, dar instituția culturală Madrigal, cea care ține pe fronton deviza „Din 1963, schimbăm România prin muzică!”, reprezintă țara noastră mai bine decît o fac diplomații, decît majoritatea sportivilor și a produselor de export și o face cu o deschidere  spre universalitate cum cei mai mulți nu și-o pot imagina. Cîntă pe toate meridianele, la marile  evenimente și în marile săli de concerte, ducînd peste tot  imaginea României și mesaje românești frumoase și adînci, conciliante și optimiste. Și, în același timp, desfășoară o educație muzicală complexă, amplă, care ambiționează să atingă mai mult de 400.000 de copii. Și izbutește asta într-o vreme a reducerilor, fără a se plînge de vicisitudini și lipsă de  interes și spectatori.  Concertează, editează, lansează produse, generează evenimente și acționează în parteneriate în cele mai diverse domenii ale vieții publice și economice. 

Mesajul acesta de salvare prin cultură sună acum mai puternic decît oricînd și pentru că normarea muncii artistice traversează un fel de modă venită din politică. Unii vor să ponteze clipele de genialitate și vocație ca orele petrecute la sapă, la calculator sau la încărcatul vagoanelor și manevrarea coletelor în depozite.

Spre marea mea bucurie și dezamăgire, la spectacolul aniversar al Corului Madrigal de la galeriile care îi poartă numele au participat mai mulți ambasadori decît politicieni și iubitori de muzică din străinătate decît oameni de afaceri români. 

Într-un film al meu din tinerețe, păstrat undeva la marginea memoriei, din cînd în cînd, mai rulează imaginile cu fostul redactor-șef al Vieții studențești Niculae Stoian, masiv și cu aerul său cam proletar, cu mine alături, student în anul doi la Filologia din Cluj, speriat de un București care se prăbușea peste provincialul ajuns prima dată în Capitală. Și amîndoi opriți în fața unui domn cu expresie de intelectual pedant, îmbrăcat la patru ace, ca în perioada interbelică.

– Mai întîi te duci și vezi un concert Madrigal, a zis Niculae Stoian. Să te văd ce scrii, că ești prea mic să faci un interviu cu Profesorul! 

A fost prima mea întîlnire „mută” cu maestrul Marin Constantin.