Maia Sandu la cumpăna Istoriei

Până acum, Maia Sandu s-a ferit cu teamă să abordeze, chiar și tangențial, subiectul Unirii.

Iată că, poate inconștient văzut prin prisma poziției sale de până astăzi, a făcut „pasul greșit” de a-și declara opțiunea personală unionistă în cazul unui referendum.

În perioada care va urma, „Opțiunea Unionistă” va trebui să și-o asume și s-o confirme sau „s-o dreagă” pentru a-și menține credibilitatea de om politic serios.

Deci, fie va merge înainte pe drumul drept unionist, fie, speriată de gafa făcută, o va coti înapoi spre retorica integrării europene.

Dar, să fie clar, această din urmă decizie, retractarea, va fi fără întoarcere și va trebui să pună capăt pentru totdeauna și chiar să combată Unionismul.

În schimb, ca să păstreze drumul drept al reunirii, trebuie ajutată și încurajată de TOATE partidele din dreapta Prutului (UDMR-ul nu contează).

Dar sunt oare capabili politicienii de la București să înțeleagă faptul că ACUM este momentul, mai ales că moldoveniștii în frunte cu Dodon au început deja atacul la baionetă?

A făcut-o deputatul liberal Daniel Gheorghe, poate va face și o declarație politică în Parlament, dar este nevoie de un „cor al parlamentarilor” care să se audă din București până în Parlamentul de la Chișinău și mai departe.

Este critic, zic eu, ca în aceste clipe în care a apărut, în mod neașteptat o fisură în eșafodajul statalismului moldovenesc, întreaga simțire românească, de la civic și, mai ales, de la politic să se concentreze pentru a transforma clipa creată, voluntar sau involuntar, într-un șuvoi Întregitor fără întoarcere.

Este un adevărat moment de cumpănă, dar și de de trezire și decizie majoră, atât pentru Maia Sandu, pentru suporterii săi și pentru partidul ei politic, cât mai ales pentru națiunea română adormită și târâtă în preocupări externe care nu țin de ființa națională.