Mărirea şi decăderea Dianei Buzoianu

Trebuie să recunoaștem că niciodată nu am avut un ministru al Mediului atât de vocal precum actuala deținătoare a portofoliului, Diana Buzoianu. Urmând o strategie de comunicare impecabilă, ministra a invadat mediul online: reeluri, podcasturi, emisiuni televizate sau simple postări o aduceau constant în prim-plan, consolidându-i imaginea de politician activ, implicat și curajos.

Părea că iese soarele din nori, la câtă hotărâre afișa în lupta cu mafiile din păduri, cu poluarea, cu bișnițarii de mediu sau cu gropile de gunoi. Mulți o admirau pentru tupeul sincer afișat și pentru deschiderea la dialog.

Numai că, într-o zi, distinsa doamnă comite o gafă monumentală. Invitată la o emisiune moderată de Florin Negruțiu — un interlocutor care, de altfel, îi era favorabil —, ministra primește o întrebare simplă: poate numi trei specii protejate din România, fără să consulte telefonul?

Urmează un moment de tăcere stânjenitoare. Diana Buzoianu, vizibil descumpănită, bâiguie ceva despre „niște molii protejate” și adaugă că întrebarea e „prea tehnică”, fiind nevoie de documentare prealabilă.

Dacă ai trezi în toiul nopții un elev de clasa a VII-a și l-ai ruga să spună trei specii protejate, probabil ți-ar răspunde, somnoros: râsul, floarea de colț și zimbrul. Apoi s-ar întoarce pe partea cealaltă: „Dă-mi pace să dorm!”

Lipsa unui răspuns clar din partea ministrei, explicațiile puerile și discursul de tip „limbaj de lemn” care a urmat — presărat cu scuze și ezitări — au avut efectul unei ghiulele. Este ghiuleaua care lovește în piedestalul pe care Diana Buzoianu își construise cu grijă statuia publică.

Să fie ea, totuși, un lup cu blană de zimbru? Greu de spus, mai ales că ambele specii sunt protejate.

După gafă, pentru a estompa ecoul negativ, ministra ordonă lansarea unei noi „bombe-spectacol”. Le cere subordonaților din teritoriu să declare public că centrala de la Mintia va produce atât de mult curent încât microhidrocentralele aflate în construcție devin nesemnificative și, în plus, ar distruge mediul, provocând defrișări și dispariția unor specii rare. Care anume? Nimeni nu pare să știe.

De aici, în teritoriu, încep să curgă declarațiile. Discursuri fără conținut real, cu iz propagandistic, departe de adevăr și de o viziune pe termen lung, invadează presa. Se rostogolește un val de indignare împotriva microhidrocentralelor — aceleași care produc, paradoxal, energie verde. Jelanie mare că dispar racii, păstrăvii și broscuțele! Exagerări care, totuși, reușesc să acopere gafa cu „speciile protejate”.

Zilele trecute, am întâlnit un pădurar bătrân, om cu minte limpede și dragoste de pădure, prieten vechi. L-am întrebat ce părere are despre episodul de la „În fața ta”. A zâmbit amar și mi-a spus:
„Păi, îi clar ca lumina cerului și ca frunza ce cade în toamnă. Dacă n-or fost Păun, Goțiu și alți gorobeți acolo, în spatele ei, să-i sufle ca la școală, n-o avut de unde ști. Că fără ăia, ea, săraca, îi pe nicăiri.”