Deși pe scena politică membrii PSD și USR par a fi dușmani de moarte, în privat între aceștia se leagă adevărate amiciții. Este și cazul șefului administrației județene Timiș, Alfred Simonis, și a edilului Timișoarei, Dominic Fritz. Simonis a mărturisit ce pe ei doi îi leagă o prietenie cu vizite ”unul la altul acasă”.
„Am avut o relație foarte bună cu domnul Fritz în acești ani. Ne-am vizitat unii pe alții, ne cunoaștem soțiile, am discutat, am fost unul la altul acasă. Dominic Fritz preferă să spună ceea ce convine și să împroaște cu noroi în aceste zile. Înțeleg supărarea”, a declarat Alfred Simonis, în cadrul unei conferințe de presă, de miercuri, de la Timișoara.
Mai mult de atât, Alfred Simonis spune că regretă faptul că Dominic Fritz își pierde mandatul de primar al Timișoarei în urma conflictului de interese constatat de Agenția Națională de Integritate. Președintele Consiliului Județean Timiș susține însă că situația este consecința unui act semnat chiar de Fritz și afirmă că, politic, primarul Timișoarei a pierdut un război pe care l-a pornit.
Șeful CJ Timiș consideră că situația în care a ajuns Dominic Fritz trebuie privită și în contextul confruntărilor politice dintre USR și celelalte partide.
„Regret faptul că Dominic Fritz își pierde mandatul în acest moment. Cred că ar fi pierdut mandatul în 2028, în alegeri. Modul în care a ajuns să își piardă mandatul e ceva ce mie îmi displace (…) Nu agreez neapărat modalitatea în care domnul Fritz a plecat, dar a fost «care pe care». Așa e când pornești un război, dar ai 8-9% în Parlament și porți războaie cu toată lumea. Unii încercau să-l scape pe Fritz, alții încercau ca Fritz să nu scape. Au câștigat cei care voiau ca Fritz să nu scape”, a spus Simonis.
Acesta i-a reproșat lui Fritz că, în actualul conflict politic, prezintă doar partea care îi este favorabilă.
„Dominic Fritz a încălcat legea”
Dincolo de confruntarea politică, Alfred Simonis susține că la baza pierderii mandatului se află o încălcare a legii. Conflictul de interese a fost constatat de Agenția Națională de Integritate după ce, la începutul primului său mandat, Dominic Fritz a semnat un referat care viza un PUZ întocmit de biroul de arhitectură al USR-istului Răzvan Negrișan. Acestea îl împrumutase anterior pe Fritz cu 25.000 de lei pentru campania electorală, sumă care a fost restituită.
Fritz a contestat raportul ANI în instanță, însă a pierdut definitiv procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Simonis respinge ideea că primarul Timișoarei ar fi ajuns în această situație fără să existe o faptă care să stea la baza deciziei.
„Cum a ajuns Dominic Fritz în situația de a fi în conflict de interese? A încălcat legea. Ca să fie clar. Dominic Fritz a semnat un act administrativ, deci a creat un avantaj pentru un om care îl împrumutase cu bani (…) Zeci de primari, poate sute din România, și-au pierdut mandatele pentru mult mai puțin decât atât și nu a sărit nici Comisia Europeană și n-am avut isterie națională și europeană pentru asta”, spune acesta.
„E un tip capabil, are capacitatea să revină”
În ciuda criticilor, Simonis spune că Dominic Fritz poate reveni în politică și îi transmite să se ferească de eventuale conflicte chiar în interiorul propriului partid.
„Îi doresc să n-ajungă să experimenteze trădarea din propriul partid. Să n-ajungă ca «buzoieni» și «miruți» să ne explice peste foarte puțin timp de ce trebuie să plece și cât de mult rău a făcut. Îi urez sincer asta. Nu e niciun fel de ironie”, a declarat Simonis.
Președintele CJ afirmă că, în ultimii ani, a fost cel care a insistat pentru menținerea unei relații de colaborare cu primarul Timișoarei.
„Am fost cel care a susținut această relație în acești ani de zile, lăsând de fiecare dată de la mine și asta fac și acum. E un om tânăr, un tip capabil, are capacitatea să revină”, a încheiat Alfred Simonis.

„minunatul” si „revolutionarul” temeshwar a fost si a ramas un cuib de spioni , tradatori si…derbedei (vezi simonis)…se mai simte cineva cu musca pe caciula?!…credeti ca a fost intamplator ca tiganii au acaparat buricul targului?
Sunt veri. Aceeasi etnie.
Așa fac colegii care au același grad. Se vizitează între ei. Fiecare cu misiunea lui.